Aller au contenu

Judecata de Acum - episodul 253

19 septembre 2026 · 1 h 35 min

Notes de l’épisode

Recunoaștem, spășiți: până azi am crezut că le-am văzut, în principiu, pe toate. Numai că, la mai puțin de trei ore de debutul ediției noastre de săptămâna asta, președintele României ne-a arătat, din ditamai Sala Unirii de la Cotroceni, cu steagurile-n spate, ceva complet nou: așa-și-așa desemnarea unui posibil viitor premier.

Deși avea pe birou de luni de zile, scris negru pe alb, documentul prin care o coaliție ad-hoc din trei partide (PNL, USR și UDMR) i-l propunea pe Siegfried Mureșan pentru postul de premier, președintele Nicușor Dan a venit la pupitrul prezidețial și, după un tir la adresa democrației, l-a întrucâtva-desemnat pe acesta ca viitor premier, dacă, desigur, va fi de acord - cităm din memorie.

Pentru prima dată în istoria României, desemnarea unui premier devine un bambilici.

Cât de nocivă pentru democrație este această nouă coborâre a nivelului nimeni nu poate anticipa, însă am încercat noi să estimăm.

Ce-a dărâmat președintele cu ieșirea de nici trei minute din această rea zi de joi?

Ascultați și judecați!

În timpul rămas pe lângă această lungă și dureroasă discuție, ne-am întors la Justiție pentru a puncta și aici un nou plonjon în gol spre vidul care caracterizează sistemele judiciare din autocrații.

Ce-o mai urma, pe ambele fronturi, vedem săptămâna viitoare.

Mulțumim! Pe joi!

-----------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠www.patreon.com/judecatadeacum⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠.

Mulțumim!

Tous les épisodes de Judecata de Acum

Paramètres

Affichage

Langue

Détermine les stations affichées en premier sur la page d’accueil.

Historique

Les stations et épisodes écoutés récemment et tes dernières recherches sont seulement enregistrés dans ce navigateur.

Notifications

Un court message quand un podcast que tu suis publie un nouvel épisode. Désactive un podcast précis avec la cloche sur sa page.

Compte

Enregistrez vos favoris – dans l’app et sur le site.

Raccourcis clavier

/
Ouvrir la recherche
Espace
Lecture ou pause
← →
Dans le lecteur : 15 s en arrière, 30 s en avant (épisodes) · dans une rangée : tuile suivante
↑ ↓
Dans une rangée : cible dans la tuile
Début / Fin
Dans une rangée : première ou dernière tuile
Esc
Fermer la fenêtre ou le menu
?
Cet aperçu
En cours de lecture

Voir la station

À suivre

    Ajoutez des épisodes avec « À suivre » – ils seront lus après l'épisode en cours.