Aller au contenu

Judecata de Acum - episodul 239

29 mai 2026 · 1 h 47 min

Notes de l’épisode

Pe zi ce trece, reforma statului, aia care ne-a fost propusă de Nicușor Dan, pare să se îndepărteze de noi, cei care tânjim după ea în timp ce orbecăim prin realitatea românească.

Autoritatea - de la mare la mic - se încăpățânează să ia decizii contrare bunului simț, fără a explica public ce anume câștigăm din ele. Este cazul unui misteriios contract de lobby pentru relația cu SUA, încheiat la nivel de CSAT, care nu știm, pur și simplu, la ce ne ajută.

În ce context este el încheiat și cum arată azi relația României cu administrația lui Trump știm, și tocmai de-asta ne întrebăm care e rostul acestui contract.

Tot cu americanii avem și „saga” proiectului energetic de la Doicești, unde vedem statul că se zbate să finanțeze ceva ce nu arată, cel puțin economic, deloc bine. De ce? Nu știm.

Această falie care se cască între cetățeanul de bun simț și statul român se vede încă și mai bine aici, aproape. Recenta ieșire catastrofală a purtătorului de cuvânt al poliției, în replică la un nou material de presă al Recorder, ne-a arătat tuturor ce înseamnă tupeul și impunitatea și ce mare e costul pe care-l plătește o instituție condusă de acești oameni fără nimic în cap.

Numai că, în loc să fie sancționat, acesta este mângâiat pe zisul cap de ministrul de Interne.

Realități paralele, pur și simplu.

Cam despre asta am vorbit la ediția de săptămâna asta a emisiunii.

Vă așteptăm din nou joia viitoare, pentru un nou tur ghidat prin Țara Lor.

Mulțumim tuturor! Pe joi!

-----------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!


Tous les épisodes de Judecata de Acum

Paramètres

Affichage

Langue

Détermine les stations affichées en premier sur la page d’accueil.

Historique

Les stations et épisodes écoutés récemment et tes dernières recherches sont seulement enregistrés dans ce navigateur.

Notifications

Un court message quand un podcast que tu suis publie un nouvel épisode. Désactive un podcast précis avec la cloche sur sa page.

Compte

Enregistrez vos favoris – dans l’app et sur le site.

Raccourcis clavier

/
Ouvrir la recherche
Espace
Lecture ou pause
← →
Dans le lecteur : 15 s en arrière, 30 s en avant (épisodes) · dans une rangée : tuile suivante
↑ ↓
Dans une rangée : cible dans la tuile
Début / Fin
Dans une rangée : première ou dernière tuile
Esc
Fermer la fenêtre ou le menu
?
Cet aperçu
En cours de lecture

Voir la station

À suivre

    Ajoutez des épisodes avec « À suivre » – ils seront lus après l'épisode en cours.