Aller au contenu

#172 - Aurelian, Restitutor Orbis

10 mai 2026 · 2 h 34 min

Notes de l’épisode

Există un moment în viața oricărui împărat în care se apucă să facă o listă cu niște nume, listă care ajunge întâmplător fix la oamenii de pe listă. Practic, e acel moment în care împăratul decide cine-i grăbește pasul spre deificare, și cel mai des nici măcar nu concepe singur lista, ci vreun subaltern care a dat iama prin visterie și știe că o să fie prins, dar încă are acces la hârtiile împăratului, și poate scrie orice pe ele.

Aurelian nu e foarte conștient că face această eroare. Și îl înțelegem perfect - în fond, nu doar a readus orientul sub conducerea Romei, dar a reușit să readucă sub puterea Romei și așa-numitul Imperiu Galic, acea fracțiune care începuse să-și numere viața în decenii. Un triumf binemeritat la Roma, și cine știe ce ar mai fi reușit să realizeze dacă nu ar fi fost învins nu de un adversar în luptă, ci de o intrigă de la curte (și un cuțit în spate)?

Ceea ce ar trebui să ne reamintească faptul că administrarea unui imperiu este mai mult decât condusul armatelor, și rezultatele economice - atunci când lucrurile merg bine, corupția începe să macine la baza construcției imperiului. Acesta e unul din acele momente care a schimbat din nou soarta imperiului, pentru a câta oară?

Triumful lui Aurelian în 274, Bernard Picart, 1720, Rijksmuseum, sursa

Tous les épisodes de Podcastul de Istorie

Paramètres

Affichage

Langue

Détermine les stations affichées en premier sur la page d’accueil.

Historique

Les stations et épisodes écoutés récemment et tes dernières recherches sont seulement enregistrés dans ce navigateur.

Notifications

Un court message quand un podcast que tu suis publie un nouvel épisode. Désactive un podcast précis avec la cloche sur sa page.

Compte

Enregistrez vos favoris – dans l’app et sur le site.

Raccourcis clavier

/
Ouvrir la recherche
Espace
Lecture ou pause
← →
Dans le lecteur : 15 s en arrière, 30 s en avant (épisodes) · dans une rangée : tuile suivante
↑ ↓
Dans une rangée : cible dans la tuile
Début / Fin
Dans une rangée : première ou dernière tuile
Esc
Fermer la fenêtre ou le menu
?
Cet aperçu
En cours de lecture

Voir la station

À suivre

    Ajoutez des épisodes avec « À suivre » – ils seront lus après l'épisode en cours.