Timpul prezent
- Épisodes
- 1 120
- Parution
- quotidienne
- Dernier épisode
- 13 Nov 2026
À propos du podcast
Politică. Societate. Cultură. Un talkshow despre lucrurile care contează, cu Adela Greceanu și Matei Martin. Interviuri și analize despre actualitatea din România, Europa și lumea de azi. Un produs Radio România Cultural.
Épisodes 1 120
Cu scriitoarea Raluca Nagy despre munca emoțională, invizibilă, a femeilor
Scriitoarea Raluca Nagy ne propune în romanul „Singurul adult din Cămin” (imprintul n’autor, Editura Nemira) o poveste cu și despre adolescenți și, totodată, o poveste despre munca emoțională pe care o fac …
Notes de l’épisode
Scriitoarea Raluca Nagy ne propune în romanul „Singurul adult din Cămin” (imprintul n’autor, Editura Nemira) o poveste cu și despre adolescenți și, totodată, o poveste despre munca emoțională pe care o fac femeile, o muncă prea puțin văzută și recunoscută. Doi pedagogi, John și Margaret, au în grijă cîţiva elevi de liceu care stau la cămin, pe o insulă înconjurată de Pacific. Copiii, profesorii și pedagogii au diferite naționalități: lumea, în mic, pe o insulă, cu dramele, cu tensiunile între adolescenți, între adulți cu viziuni diferite, precum și cu tensiunile intergeneraționale inevitabile. Problemele copiilor și tensiunile dintre personaje par aceleași, indiferent de naționalitate. Ba chiar par aceleași dintotdeauna. Ce îi deosebește, totuși, pe adolescenții de azi de adolescenții din alte perioade este online-ul. Viața lor, dramele lor, conflictele lor se desfășoară mai ales în mediul online și asta face ca totul să fie mult mai dur.
Singurul adult din Cămin este Margaret, pedagoga, deși mai sînt acolo şi alți profesori și încă un pedagog. Dar ea e singura care se ocupă și de gestionarea emoțiilor copiilor, ea îi îngrijește cînd toți douăzeci fac gastroenterită în același timp, ea suplinește un profesor. Ba chiar face muncă emoțională și cu adulții din școală sau cămin.
Am vorbit cu scriitoarea Raluca Nagy despre noua ei carte, despre munca emoțională invizibilă a femeilor, despre adolescenții de azi și despre umorul care răzbate adesea în poveste, în ciuda greutăților și dramelor prin care trec personajele.
Raluca Nagy: „Această carte este o poveste despre adolescenți și cu adolescenți, dar este foarte mult și despre munca invizibilă a femeilor și despre cum nu este recunoscută și nu este apreciată. Aveam nevoie de o voce feminină care să explice cum se simte în postura asta dusă așa, la infinit, fără pauze și cum obosește. (...) Se vorbește într-adevăr în continuare puțin (despre munca emoțională), dar se vorbește. Deja avem tot felul de termeni tehnici: charge mentale în franceză, mental load în engleză, această, cum să-i spun, manageriere a casei de către o femeie. Situația în care este obligată să știe ea tot, de la în ce sertar se află cuțitele pînă la aniversările tuturor din familie și așa mai departe. Lucru absolut nerecunoscut, care este de obicei atribuit talentului femeilor de a face treburile astea. Nu e vorba de talent. Nu cred că-și dorește nimeni să aibă talent la așa ceva. Iar în cazul cuiva care se ocupă de douăzeci de tineri, aceste lucruri sînt exponențial mai complicate. Bineînțeles, colegul ei pedagog nu are nici o grijă de genul acesta. Și mi-am dorit să ilustrez o altă formă de muncă emoțională. Pentru că în literatura despre mame și despre femei de toate vîrstele, despre bunici o găsim foarte mult și m-am gîndit cum ar fi să o arăt puțin și din perspectiva unei femei care nu are o familie sau copii biologici și tot se regăsește înghesuită în acest rol, sub toate formele, în toate momentele și orice ar face.”
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România CulturalUn jurnalist interzis la Cotroceni. Ce spune legea?
Într-o conferință de presă susținută recent, președintele României Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele să mai vină la conferințele de presă la Palatul Cotroceni în mandatul său. Mai multe …
Notes de l’épisode
Într-o conferință de presă susținută recent, președintele României Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele să mai vină la conferințele de presă la Palatul Cotroceni în mandatul său. Mai multe organizații îi cer președintelui Dan „să revină urgent asupra acestei măsuri și să transmită public un mesaj fără echivoc de susținere a libertății presei, de respect pentru jurnaliști și pentru dreptul cetățenilor de a avea acces la informații de interes public.” Despre libertatea presei vorbim cu Ioana Avădani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent, una dintre organizațiile semnatare ale apelului.
„Președintele încalcă articolele 30 și 31 din Constituția României, care garantează libertatea de exprimare și libertatea de informare, deși el ar trebui să fie garantul acestor drepturi”, citim în scrisoarea organizațiilor către președinte. Ce-i de făcut, pe lîngă acest apel semnat de mai multe organizații?
Ioana Avădani: „Mă tem că foarte multe lucruri nu sînt de făcut în afară de a lua poziții publice și de a repeta pe cît mai multe voci și pe cît mai multe platforme ideea că gestul președintelui este în afara legii. Deci nu vorbim de un faux pas, nu vorbim de un gest greșit, nu vorbim de un calcul politic eronat, vorbim pur și simplu de un act ilegal. Avem o pîrdalnică de lege, legea liberului acces la informațiile de interes public, o lege adoptată în octombrie 2001, iată împlinește 25 de ani anul acesta și care are un articol care interzice în mod expres, în mod specific autorităților publice să limiteze accesul jurnaliștilor la informații în baza opiniilor exprimate de aceștia. Deci ce aveam ca problemă în anul 2000 și înainte, de a fost nevoie să facem un articol de lege pentru a împiedica astfel de practici, iată că se întoarce acum cu asupra de măsură în 2026 și de la cel mai înalt nivel.”Înjurăturile sînt sau nu acoperite de ceea ce numim libertatea de expresie?
Ioana Avădani: „Vestea înfiorător de tristă pentru cei cu naturelul mai simțitor este că da, înjurăturile sînt acoperite de libertatea de exprimare. Există decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului care spun că libertatea de expresie acoperă și opiniile și expresiile care ofensează și șochează în societate. Și în alte cazuri, de asemenea legate de jurnaliști, Curtea recunoaște dreptul jurnalistului la exagerare. (...) E un punct important pe care trebuie să-l atingem, pentru că am văzut această discuție, în special pe rețelele sociale și chiar în cercurile de ziariști: da, mă, dar și Vanghele ăla, ce gură buruienoasă are! Da, dar acesta este un alt subiect. Subiectul principal este comportamentul unei autorități a statului, întîmplător cea mai înaltă autoritate a statului, împotriva unui cetățean. În raport cu președintele Nicușor Dan, Ovidiu Vanghele este un cetățean. E foarte ușor să-l critici pe Vanghele, este foarte apetisant, foarte juicy, e foarte zemos să-l critici pe Vanghele și ai nenumărate motive pentru a o face. Dar discuția trebuie să fie despre cum reacționează autoritățile statului, nu cum reacționează cetățeanul Vanghele.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalNegocieri la Abu Dhabi. Spre un nou aranjament de securitate pentru Europa?
Marți și miercuri au avut loc negocieri între Ucraina și Rusia, mediate de Statele Unite ale Americii, la Abu Dhabi. Șeful delegației ruse anunțat că s-a convenit asupra unui schimb de prizonieri. Unul dintre …
Notes de l’épisode
Marți și miercuri au avut loc negocieri între Ucraina și Rusia, mediate de Statele Unite ale Americii, la Abu Dhabi. Șeful delegației ruse anunțat că s-a convenit asupra unui schimb de prizonieri. Unul dintre negociatorii ucraineni a vorbit despre „progrese foarte mari”. Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor merge joi la Moscova, după care se vor întîlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. După trilaterala Ucraina-Rusia-Statele Unite, au avut loc discuții și între reprezentanții ucraineni, americani și europeni. Care a fost miza discuţiilor de la Abu Dhabi? L-am întrebat pe Cătălin Gabriel Done, analist de politică internațională, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.
Ce șanse sînt să se ajungă la un acord în această formulă trilaterală: Ucraina-Rusia-SUA?
Cătălin Gabriel Done: „Depinde foarte mult de modul în care Federația Rusă și Statele Unite ale Americii vor ajunge să se înțeleagă în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. În momentul de față, este clar că soarta Ucrainei și a Europei se joacă. Donald Trump încearcă să obțină concesii maximaliste pentru Statele Unite ale Americii în zonele de interes. Din timpul mandatului președintelui Obama, Statele Unite și-au redesenat sfera de interes pivotînd dinspre Europa înspre Pacific. Regiunea Pacific este iarăși o zonă de interes pentru Federația Rusă și atunci sigur că va exista un schimb între cele două superputeri. Cred că vom ajunge la un acord nu de pace ci de încetare a focului pe actualul aliniament al frontului doar dacă europenii vor vorbi pe o singură voce și se vor poziționa cu toții în spatele Ucrainei. De altfel, vedem că a avut loc la Evian reuniunea miniştrilor de externe din G7, lucru care transmite un mesaj extrem de clar atît administrației de la Washington cît și lui Vladimir Putin. Cu toate că există extrem de multă disonanță între interesele europene, cred că acum înțelegem cu toții sau ar trebui să înțelegem că zilele acestea la Abu Dhabi nu se discută doar soarta Ucrainei ci se discută soarta securității europene. Şi dacă Europa nu vrea să ajungă o simplă întindere pe harta geopolitică a lumii pe care Federația Rusă și Washingtonul o împart, atunci ar trebui să fim extrem de fermi și să sprijinim cauza ucraineană.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalEtica instituțională: între reguli și responsabilitate
Vorbim în această ediţie despre etică în instituții publice, în mediul universitar dar și în instituții artistice, pornind de la situația creată de angajarea la Teatrul Național din București (TNB), cu un …
Notes de l’épisode
Vorbim în această ediţie despre etică în instituții publice, în mediul universitar dar și în instituții artistice, pornind de la situația creată de angajarea la Teatrul Național din București (TNB), cu un contract pe durată determinată, a regizorului Felix Alexa, pentru montarea spectacolului „Tartuffe”. O investigație publicată de RISE Project în 2022, și continuată în ultimele săptămîni de Cultura la dubă aduce o serie mărturii ale unor foste studente la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București și actrițe care îl acuză pe profesorul Felix Alexa de hărțuire, agresiune sexuală, amenințări, șantaj. Acesta a negat acuzațiile. Vestea angajării regizorului Felix Alexa la TNB a provocat revoltă în mediul teatral și reacții puternice. Între timp, TNB a transmis că a suspendat repetițiile la spectacolul „Tartuffe”. Invitații noștri sînt Veronica Lazăr şi Emilian Mihailov, cadre didactice la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
Cum se abordează astfel de cazuri într-o universitate?
Emilian Mihailov: „Se abordează într-o manieră instituțională. E un cuvînt complicat, pentru că, pe de-o parte, este invocat pentru a mușamaliza niște lucruri, pe de altă parte, cînd spui că vrem să avem o abordare instituțională, înseamnă că vrei să te asiguri că se produce dreptate, că drepturile indivizilor sînt respectate, că deciziile luate nu sînt arbitrare, nu sînt pentru că am eu niște antipatii și nu sînt pentru că am niște simpatii. Procedurile nu sînt făcute doar ca să ne ascundem după ele, ele sînt făcute ca să asigure o imparțialitate, o anumită obiectivitate. Și în felul ăsta va trebui să abordăm și cazul de acum. Este foarte important să accentuăm nuanțele, să nu amestecăm lucrurile, să nu punem toate aspectele cazului în aceeași oală. (...) Și, în ultimă instanță, să încercăm să vedem că etica într-o organizație nu este doar despre a fi punitiv într-un mod maximal. Înseamnă și să vezi cum gîndim în viitor, cum putem fi prospectivi, cum putem fi anticipativi. (...) Din experiența mea am observat că organizațiile și instituțiile publice și private suferă cel mai mult atunci cînd intră în mentalitatea că trebuie să băgăm problemele sub preș pentru că o să rîdă lumea de noi. Trebuie să acceptăm că oamenii nu sînt ființe perfecte. Oamenii fac tot felul de greșeli și trebuie să fim mai relaxați în a le spune: dragilor, puteți să ridicați aceste probleme, noi sîntem deschiși. Nu sîntem doar într-o mentalitate de tipul hai să ascundem ca să avem o reputație frumoasă în afară. Există studii care arată că acest ethos democratic, de sus în jos, în care indivizii sînt încurajați să discute și să ridice probleme contribuie foarte mult la o cultură organizațională sănătoasă. Abilitatea de a pune probleme, de a discuta și de a încuraja nu este ceva cu care ne naștem și asta trebuie să înțeleagă TNB-ul. E ceva ce orice instituție trebuie să exerseze, inclusiv Universitatea din București, inclusiv UNATC-ul.”Abuzurile sexuale sînt adesea greu de dovedit, pentru că se petrec, de multe ori, în spațiu intim. Ce facem în acest context cu acuzațiile victimelor din mediul universitar? Nu le luăm în seamă fiindcă nu pot fi dovedite și am încheiat discuția?
Veronica Lazăr: „În cazurile care au devenit cele mai publice, au existat foarte multe mărturii. Deci masa cred că începe să conteze. Nu înseamnă că toate sînt identice și că toate pot fi judecate după aceeași măsură, de altfel unele țin mai mult de domeniul penalului, altele de alte domenii. Dar cred că în anumite situații există un număr de mărturii dincolo de care îndoiala că e o persoană care nu are un comportament adecvat – ca să mă exprim foarte eufemistic –, devine de rea-credință. Pe urmă, ce facem cu situațiile în care există foarte puține mărturii? Pentru asta cred că ar trebui să avem un tip de reflecţie colectivă, din care să facă parte și persoane care nu sînt direct implicate sau implicabile în situațiile astea. Pentru că noi, într-o instituție, sîntem și un corp profesional și acționăm și în corp, în interesul nostru, adică și o să avem grijă să nu fim foarte afectați de lucruri care pot să se întoarcă și împotriva noastră, lucruri de care cred că trebuie ținut cont. Şi asta înseamnă că trebuie să avem oameni care să reflecteze la situațiile astea care nu sînt foarte aproape de cazuri și să găsim și niște proceduri. Socialmente cred că lucrurile se fac acum și ar fi bine să participăm mulți la discuțiile astea, care să ia foarte în serios acuzațiile și în același timp să nu ne transforme automat în subiecte de vendetă, pentru că asta e ceea ce înfricoșează foarte multe persoane – dacă voi fi acuzat pe nedrept într-o bună zi.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalMarea Neagră: ce poate face Europa pentru securitatea navigației?
Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume în 2026, arată o analiză a „Financial Times”. Peste 570 de nave au fost lovite și cel puțin 40 de marinari au murit, mai mulți decît în …
Notes de l’épisode
Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume în 2026, arată o analiză a „Financial Times”. Peste 570 de nave au fost lovite și cel puțin 40 de marinari au murit, mai mulți decît în atacurile asupra unor nave în Strîmtoarea Ormuz. Cum s-a ajuns aici? Ce reacție au țările NATO de la Marea Neagră – România, Bulgaria, Turcia? Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit luni în România, iar marţi va fi în Bulgaria. Vizita sa în cele două țări are ca scop consolidarea răspunsului în fața atacurilor din regiunea Mării Negre. Ce poate face Uniunea Europeană în fața atacurilor asupra navelor din Marea Neagră? L-am întrebat pe Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.
Cel rol va avea hubul de securitate strategică proiectat de România și Bulgaria și susținut acum de Uniunea Europeană? Ce aduce în plus față de ce avem deja?
Claudiu Degeratu: „Aduce în plus culegere și integrare de informații privind situația din tot spaţiul Mării Negre, adică senzori, radare, culegere de informații legate de posibile mișcări, riscuri și amenințări. În același timp, ar trebui să faciliteze o reacție mai rapidă de coordonare interinstituţională, civilă și militară, pentru a da un răspuns unor asemenea amenințări. Și în al treilea rînd, la fel de importantă este consolidarea rezilienței infrastructurilor strategice legate de spațiul maritim. Mă refer la porturi, cabluri submarine și toate facilitățile logistice și punctele de exploatare offshore. Pentru că, de exemplu, Neptun Deep este complet automată, funcționează fără muncitori pe ea. Este condusă prin cabluri coordonate printr-un centru de comandă. Deci există o întreagă arhitectură de cabluri – vorbim și de cabluri de internet, vorbim și de cabluri de electricitate, cablurile de comandă și control pentru exploatările offshore – care trebuie protejată. Sigur, nu avem aceeași densitate de probleme de infrastructură maritimă ca în Marea Nordului. Acolo sînt și mai multe porturi și e o intensitate mai mare a comerțului, dar și la noi sînt obiective strategice importante care ar trebui protejate prin activitatea acestui hub. Ce nu poate să facă hub-ul este să trimită vase de luptă și să elimine acele drone. Dar poate să prevină, poate să coordoneze acțiunea. Sigur, după aceea trebuie să intervenim cu capabilități navale punctual, acolo unde amenițarea este în creștere.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalScriitorul Aleksandar Hemon: „Există o continuitate a influenței istoriei asupra vieților noastre”
Aleksandar Hemon s-a născut în 1964 la Sarajevo. A studiat la universitatea din oraşul natal şi a început să publice literatură. În ianuarie 1992, a plecat la Chicago, cu intenția de a rămîne acolo doar cîteva …
Notes de l’épisode
Aleksandar Hemon s-a născut în 1964 la Sarajevo. A studiat la universitatea din oraşul natal şi a început să publice literatură. În ianuarie 1992, a plecat la Chicago, cu intenția de a rămîne acolo doar cîteva luni. Numai că, în scurt timp, a izbucnit războiul în țara sa și nu s-a mai putut întoarce acasă. După cîțiva ani a început să scrie în engleză și a devenit unul dintre cei mai importanți autori din America. Textele sale au apărut în publicaţii precum „The New Yorker”, „Granta”, „The New York Times”, „The Paris Review”. Pentru literatura sa a primit premii şi burse importante, între care bursa MacArthur, numită colocvial „bursa geniilor”. În prezent este profesor la Princeton. Cea mai recentă carte a lui, romanul „Lumea și tot ce cuprinde ea”, a apărut în limba română în traducerea Ancăi Dumitrescu la Black Button Books. L-am întîlnit pe Aleksandar Hemon la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Am vorbit cu el despre temele centrale ale literaturii sale – imigraţia, identitatea, alteritatea, dezrădăcinarea –, despre impactul stabilirii în America asupra literaturii sale, precum şi despre situaţia în continuare tensionată din Balcanii de Vest. Interviul nostru a fost tradus de Sorana Lupu.
„Imigrarea este o criză ontologică... Cel care se mută se luptă pentru o stabilitate narativă – iată povestea mea” spuneți în „Cartea vieților mele”. Ce face literatura în fața acestor întrebări? Poate ea ilustra și gestiona instabilitatea narativă?
Aleksandar Hemon: „Dezrădăcinarea, mutarea în alt loc, creează o situație în care povestea ta de viață are prea puțini martori. Și atunci poți să inventezi sau să spui adevărul, dar celorlalți le va veni greu să-l creadă, mai ales cînd îl spui în altă limbă decît limba ta maternă. Aceasta este situația mea. Și vorbesc de vremurile dinainte de internet, acum poți să cauți și să găsești tot. Într-un fel, viața mea a devenit ireală pentru mine. Oamenii nu mă credeau neapărat cînd le vorbeam în engleză, pentru că nu aveau termeni de referință. Și acest lucru este, într-un fel, eliberator, pentru că pot să spun povești. Dar, pe de altă parte, înseamnă și o mare însingurare, pentru că trebuie să explic din nou și din nou. Atunci cînd sînt întrebat de unde ești, trebuie să explic de unde sînt, poate vorbesc cu oameni care nu știu unde este Bosnia și spun din nou și din nou această poveste, care nu mai este interesantă pentru mine.”În 2023 ați publicat romanul „Lumea și tot ce cuprinde ea”. Un roman istoric, care are ca punct de pornire orașul Sarajevo din 1914, din momentul asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul Imperiului Habsburgic, asasinat care declanșează Primul Război Mondial. Personajele cărții, evreul sefard Rafael Pinto și musulmanul bosniac Osman sînt eroii unor întîmplări care îi poartă din Sarajevo pînă la Shanghai. De ce v-a interesat să scrieți un roman istoric?
Aleksandar Hemon: „Trăim în istorie și e imposibil să trăim în afara istoriei. Putem să ne prefacem că istoria nu are nici o influență asupra vieții noastre și nu ne afectează. Pînă cînd ne afectează. (...) Bineînțeles, am citit cărți despre războaie, despre revoluții, mai ales din secolul XVIII, dar am vrut ca aceste două personaje ale mele să se miște, să se deplaseze prin secolul XX scurt. Noi împărțim arbitrar istoria în fragmente de 100 de ani, în secole, dar sînt istorici care spun că, de fapt, există un secol XX scurt, care începe cu asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand în 1914 și se termină undeva pe 11 septembrie 2001. Am vrut ca personajele mele să treacă prin acest secol XX scurt, dar deplasîndu-se spre Est, nu spre Vest. Pentru că în Vest, secolul XX este foarte clar, e foarte clar cine sînt eroii, cine sînt cei răi. Ei merg spre Est, prin locuri în care nimic nu pare a fi un stat funcțional. Trec prin războaie și prin crize ontologice. Și singurul lucru care îi legă este dragostea dintre ei. Totul este istorie și ne influențează viața. Al Doilea Război Mondial s-a terminat cu mult înainte de a mă naște eu, dar continuă să-mi influențează viața și să influențează viața noastră. Există o continuitate a influenței istoriei asupra vieților noastre. Istoria nu este doar o curgere a timpului, ci este o înșiruire de evenimente conectate între ele. Desigur, există fantasme ale liberalismului, că poți să reglezi, să ajustezi istoria ca să îți convină ție, dar noi nu așa trăim în Balcani. Să-ți imaginezi că poți să trăiești în afara istoriei și neinfluențat de ea, e ca și cum ți-ai imagina că ai o superputere, că poți să zbori, de exemplu.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiunea de Adela Greceanu
Un produs Radio România CulturalCum depășim „cercul vicios al cifrelor”? – Interviu cu ministra culturii, Ioana Ciocan
Ce poate face și ce nu poate face Ministerul Culturii în condițiile unui buget auster? Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministră a Culturii cu promisiunea de a sprijini sectorul independent și de a aduce …
Notes de l’épisode
Ce poate face și ce nu poate face Ministerul Culturii în condițiile unui buget auster? Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministră a Culturii cu promisiunea de a sprijini sectorul independent și de a aduce cultura mai aproape de copii și de comunitățile de la periferie. Bineînțeles că sînt multe alte urgențe, printre altele, precum pregătirea participării României la Tîrgul de Carte de la Frankfurt din 2028, un proiect aflat în mare întîrziere, sau concursul pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2027.Ioana Ciocan a condus Art Safari și a fost comisarul României la Bienala de Artă de la Veneția și predă la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Programul de guvernare pe baza căruia a fost învesit guvernul Luca Niculescu are 122 de pagini. Capitolul „Cultură” apare printre ultimele. Și se întinde pe două pagini și jumătate. Sigur, urgențele guvernului sînt cu totul altele – deficitul fiscal, stagnarea economică, inflația, criza energiei sînt chestiuni care trebuie rezolvate cu prioritate. Dar – și aici citez din același program de guvernare – „consolidarea fiscală nu trebuie făcută în detrimentul surselor reale de dezvoltare a societății pe termen lung, adică educația și cultura”. Cum se se situează acest domeniu al Culturii în actualul context economic și politic?
Cultura se situează aproape întotdeauna pe ultimul loc și nu e un ultim loc doar bugetar – ați văzut și voi imaginile de la jurămînt – cultura este mereu ultima pe listă, este ultima din decret, este ultima, ultima, ultima... Pe de o parte, ca om care a avut orice fel de problemă medicală în această țară, pot să înțeleg că lași pe ultimul loc cultura: dacă tu nu ai sînge în spitale pentru transfuzii, firește că nu cultura e prioritatea. Pe de altă parte, bineînțeles că pot să înțeleg că dacă minunata cultură urcă în clasament, lucrurile vor fi mai bune, oamenii vor citi mai mult, oamenii se vor uita la filme de calitate, vor merge în expoziții, vor merge la operă, la teatru – și toate astea contribuie categoric la un trai mai bun.
Trebuie să ne punem și întrebarea unde se duc acești bani, cum se folosesc? Dacă avem oameni care să poată să îi administreze, cum îi administrează? Și, mai ales, cum am avut noi cu toții grijă de oamenii care lucrează în cultura din România? Oare ne-am aplecat asupra lor, i-am trimis la un curs de specializare, au un salariu suficient de mare cît să se ducă să vadă cum arată un alt muzeu sau o altă garderobă măcar de la un teatru european și am senzația că ne învîrtim cumva într-un cerc vicios. Cultura nu are suficient de mulți bani să producă, pentru că nu produce nimic bugetar, sau, mă rog, pare că nu produce nimic bugetar, și de aceea nu primește niciodată bani de la buget. E un cerc vicios al cifrelor și îmi propun să ieșim din el într-un executiv care va face tot ce poate să aibă un mandat care să aducă prosperitate românilor. Știu că se pot face niște lucruri care să producă schimbare.
Care sînt acum prioritățile, la început de mandat?
Păi, așa cum știți, primul lucru pe care l-am făcut a fost să găsesc o casă mai bună pentru piesele lui George Enescu. Tot patrimoniul, că tot mi se cere această cifră, evaluat la 6 milioane de euro, a stat din 2021 în niște containere. Oricum ar fi fost acele containere, nu există vreo persoană care poate să zică că ar fi ok ca acele piese inestimabile să stea în containere, în ploaie, cu copaci putreziți în spatele lor care ar fi putut cădea oricînd, într-un șantier care se tot preconizează... Deci varianta asta pur și simplu nu avea cum să fie fezabilă. Evident că am citit și eu presa, evident că am mers pe Calea Victoriei, spre Institutul de Istoria Artei și am văzut containerele și mi s-a rupt sufletul. Așadar am simțit nevoia ca primul lucru pe care îl fac – și de altfel a fost primul ordin pe care l-am semnat –, să fie să găsesc o altă casă pentru acele manuscrise.Vi s-a reproșat că este o mutare pripită, că poate ar trebui să vă gîndiți mai bine. Am văzut în comunitatea cercetătorilor că este o neliniște în legătură cu această mutare la Complexul Muzeal din Iași.
Eu îi înțeleg. De altfel, m-am și întîlnit cu ei. Vă dați seama că „mișcare pripită” – avînd în vedere că ele stau de cinci ani acolo – e o caracterizare absolut amuzantă. A fost o alegere extrem de dificilă să scot piesele în afara Bucureștiului. Cred că predecesorii mei, care și ei, la rîndul lor, au încercat să găsească niște soluții, nu au putut ieși, mental, din București. A fost, cumva, foarte simplu. În acest moment, situația depozitelor din România este una tragică. Nu există spații de depozitare organizate, nu există depozit regional, există unele spații care sînt închiriate, de foarte mică capacitate. Și eu am mers prima dată mental în București, pentru că, evident, cunosc foarte bine care este situația muzeelor. Evident că într-o țară un pic mai bine organizată cultural ar fi trebuit să putem să le ducem la Muzeul de Istorie, de exemplu. Dar Muzeul de Istorie, așa cum bine știți, de 20 de ani tot intră în celebra reconsolidare, deci a trebuit să găsesc un spațiu. Avantajele Iașiului au fost extrem de clare. În primul rînd, ofereau, prin specialiștii pe care îi au, testare biologică, pentru că ele au stat 5 ani acolo și trebuie să analizăm, să vedem exact care este situația. Pe urmă, ofereau un spațiu mare de carantinare, ofereau tot ce ține de conservarea preventivă și mai ales o zonă de studiu foarte amplă. Specialiștii de la Muzeul Național „George Enescu”, după ce procesele biologice se vor termina, vor putea să vină să le studieze. Îmi doresc să le aduc cît mai repede înapoi la București. Deci, contrazic pe toată lumea: nu este o mișcare pripită, a fost nevoie de acțiune, am luat această acțiune în mînă și am dus-o pînă la capăt cu ajutorul directorilor interimari de la Muzeul Național „George Enescu” și de la Muzeul din Iași, Alexandru Chituță.Dar cum vor putea fi consultate de cercetătorii care au nevoie să vadă manuscrisele originale și nu doar copii ale acestora?
Păi, exact cum am spus un pic mai devreme, Muzeul din Iași a organizat o zonă de studiu. Acest lucru le-a fost comunicat celor trei persoane de care vorbim, de la Muzeul Național George Enescu, că de aceste trei persoane vorbim. Bineînțeles că aici deschidem o altă mare paranteză. Cîți specialiști avem pentru studierea acestor manuscrise? Sînt doi în România și am cerut deja numele lor și am discutat cu directorul de la Muzeul „George Enescu” care sînt exact nevoile bugetare pentru avion și cazare la Iași. Și acest studiu presupune, bineînțeles, analiza fizică a obiectelor, dar și un studiu care se petrece ulterior. Ceea ce am discutat cu cei de la Muzeul „George Enescu” – și nu înțeleg de ce discut eu, 5 ani mai tîrziu cu ei, că aceste discuții puteau să fie puse și îngrijorările puteau să fie publice acum 5 ani –, aceste manuscrise îmi doresc în acest moment să treacă iarna. Pentru că era absolut inacceptabil să mai stea încă o iarnă în aer liber. Totodată, este un amănunt extrem de important: șantierul trebuie să înceapă și nu aveau cum să înceapă șantierul cu acele containere puse în curte.Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalAlegeri în America. Ce urmează după „valul albastru”?
Democraţii au preluat controlul Congresului american, cîştigînd majoritatea locurilor atît în Senat, cît şi în Camera Reprezentanţilor, la alegerile din 3 noiembrie, midterm elections. Așa-numitul „val …
Notes de l’épisode
Democraţii au preluat controlul Congresului american, cîştigînd majoritatea locurilor atît în Senat, cît şi în Camera Reprezentanţilor, la alegerile din 3 noiembrie, midterm elections. Așa-numitul „val albastru” al democraților, preconizat de institutele de sondare a opiniei publice, s-a concretizat. Republicanii au pierdut chiar și în fiefurile lor tradiționale, în state precum Texas sau Kansas. Președintele Donald Trump a spus că recunoaște rezultatele alegerilor. Au cîştigat democraţii sau a pierdut Donald Trump? Ce urmează pentru Statele Unite ale Americii? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Înaintea acestor alegeri Donald Trump i-a îndemant pe americani să voteze ca și cum pe buletinele de vot s-ar fi aflat chiar numele lui. A transformat alegerile legislative într-un fel de scrutin prezidențial. Sau de referendum. Aproape unul din doi americani cu drept de vot a votat la aceste alegeri, potrivit primelor estimări. E o prezență neobișnuit de mare pentru un scrutin de la mijlocul mandatului. Cum se explică această mobilizare?
Camil Pârvu: „Este o mobilizare destul de atipică pentru midterms, pentru aceste alegeri între cele două sesiuni electorale mult mai puternice care sînt alegerile prezidențiale. Dar, în același timp, în mod tradițional, mai ales în al doilea mandat al unui președinte, este o perioadă de bilanț. Și bilanțul lui Donald Trump, în mod particular, și al lui ca administrație, ca filozofie de guvernare, al grupurilor de putere din jurul lui, acest bilanț este considerat a fi catastrofal de către o imensă majoritate a publicului și a fost sancționat.”Au cîştigat democraţii sau a pierdut Donald Trump?
Camil Pârvu: „Mai degrabă a pierdut Donald Trump. Democrații au avut un avantaj şi anume că și-au trecut sub tăcere propriile diviziuni, care sînt puternice și pe care le vom vedea, poate, în următorii ani, dar au reușit, cu mici excepții, să se abțină de la disensiuni interne, ceea ce a făcut ca alegerea lor să fie destul de naturală în raport cu un vot de protest enorm faţă de performanța lui Trump. Care a reușit să își încalce toate promisiunile electorale, cele majore, pentru care chiar fusese votat, mesajele lui centrale din campania din 2024, și anume că va opri războaiele și va gestiona inflația.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalBulgaria după alegeri. Iliana Iotova - o președintă cu profil contradictoriu
Președinta interimară a Bulgariei, Iliana Iotova, susținută de partidul Bulgaria Progresistă al premierului Rumen Radev, a cîștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu peste 57% din voturile …
Notes de l’épisode
Președinta interimară a Bulgariei, Iliana Iotova, susținută de partidul Bulgaria Progresistă al premierului Rumen Radev, a cîștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu peste 57% din voturile exprimate, învingîndu-l pe contracandidatul său, Andrei Ghiurov, fost premier, susținut de partidele pro-occidentale. Participarea la vot a fost extrem de redusă: sub 30% dintre bulgarii cu drept de vot au ieșit la urne. Iliana Iotova a devenit președintă interimară a Bulgariei după ce, în ianuarie 2026, Rumen Radev și-a dat demisia din funcția de șef al statului, pentru a putea deveni prim-ministru în cazul în care partidul său, Bulgaria Progresistă ar cîștiga alegerile parlamentare. Ceea ce s-a și întîmplat, Rumen Radev a devenit premierul Bulgariei și partidul său are majoritatea în Parlament.
Care e profilul Ilianei Iotova? De ce nu au fost interesați bulgarii decît într-o mică măsură să iasă la urne duminică? Ce urmează pentru Bulgaria? L-am întrebat pe este jurnalistul bulgar Stilyan Deyanov.
Stilyan Deyanov: „Partidul lui Rumen Radev a reușit să cîștige alegerile parlamentare în luna aprilie și pentru prima dată avem o majoritate stabilă de 131 locuri într-un parlament de 240, adică o majoritate confortabilă. Așa că, și asta e foarte interesant după aceste alegeri în Bulgaria, cred că avem, după 1989, cea mai mare concentrare de putere. Bulgaria Progresistă a lui Rumen Radev deține parlamentul pentru următorii patru ani, iar președinta Iliana Iotova a fost susținută de Rumen Radev foarte activ pe parcursul întregii campanii și va fi președintă și comandanta șefă a armatei Bulgare pentru următori cinci ani.”
Este și prima dată cînd Bulgaria alege o femeie președintă.
Stilyan Deyanov: „Da, într-adevăr cred că există anumite prejudecăți patriarhale în Bulgaria, dar Iliana Iotova este cunoscută, a fost vicepreședinta țării în ultimele două mandate și are o carieră îndelungată în politica bulgărească. A început ca jurnalistă la începutul anilor ‘90, dar cariera ei s-a dezvoltat ciudat de repede, putem spune, a devenit șefa știrilor la televiziunea națională foarte repede, iar apoi încă din ‘97 a intrat în Partidul Socialist Bulgar, fostul Partid Comunist Bulgar, într-o perioadă care nu face onoare acestui partid. Prima dată, și aici probabil o să înțelegem și mai mult despre prezent, ea a fost foarte apropiată de Gheorghi Părvanov, care după aceea a devenit președintele țării. Atunci, în ‘97, Partidul Socialist Bulgar, dar și Gheorghi Părvanov, erau vehement împotriva aderării Bulgariei la NATO. Apoi, Gheorghi Părvanov, ca președinte, a susținut, pentru că s-a schimbat și contextul internațional, dar și contextul la Moscova, Putin încă nu era atît de puternic. Această flexibilitate, versatilitate, cred că o definește și pe Iliana Iotova cum l-a definit și pe Gheorghi Părvanov.”Care e profilul politic al Ilianei Iotova?
Stilyan Deyanov: „Ca membră Partidului Socialist Bulgar, ea a fost foarte apropiată de toți așa-numiții păpușari ai tranziției. A fost foarte apropiată, spre exemplu, de una dintre personalitățile foarte importante care a participat la împărțirea capitalului politic de dinainte de 1989 într-un capital economic. Ceea ce s-a întîmplat, printre altele, și printr-un conglomerat care se numea Multigrup și deținea o mare parte din industria bulgărească. Apoi o vedem în poze cu generalii fostei securități, acești păpușari ai tranziției care au dirijat procesele politice și economice în țară în ultimii ani. De aceea, venirea lui Radev, dar și venirea lui Iotova, este o nouă reîncarnare a acestor elite, care niciodată nu au pierdut toată puterea în Bulgaria. Această reîncarnare e una de esență populistă.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalPaul Lynch: „Cartea asta îi cere cititorului să privească Medusa în față”
Scriitorul Paul Lynch își imaginează în romanul „Cîntecul profetului” cum se degradează treptat democrația și ce se întîmplă dacă într-o țară democrată ajunge să dețină puterea absolută un partid extremist …
Notes de l’épisode
Scriitorul Paul Lynch își imaginează în romanul „Cîntecul profetului” cum se degradează treptat democrația și ce se întîmplă dacă într-o țară democrată ajunge să dețină puterea absolută un partid extremist. Care începe să aresteze oamenii fără explicații și nu-i mai lasă liberi, pe alții îi concediază și îi înlocuiește cu persoane loiale, iar cînd cetățenii încep să se revolte în stradă, regimul reacționează cu violență. Pînă la urmă se declanșează războiul civil. Personajul principal este Eilish, o femeie al cărei soț a fost arestat iar ea trebuie să aibă grijă de cei patru copii și, cum va spune la un moment dat, face cel mai greu lucru în acel context, „ține familia laolaltă”. Cartea e scrisă la timpul prezent și ochiul narator este în permanență foarte aproape de Eilish, astfel încît cititorul vede ce vede ea, aude ce aude ea, se simte prins împreună cu ea în capcana unei lumi care se schimbă pe zi ce trece și se degradează treptat.
Am vorbit cu Paul Lynch despre acest roman-avertisment, roman profetic, roman despre ce ni se poate întîmpla din nou și din nou dacă nu sîntem conștienți că democrația e un sistem fragil care trebuie apărat constant. Am vorbit și despre personajele cărții, despre alegerea de a scrie la timpul prezent și la o persoană a treia foarte aproape de personajul principal, despre dimensiunea poetică a acestui roman. Interviul nostru a fost tradus de Sorana Lupu.
„Cîntecul profetului” a primit prestigiosul Booker Prize, în 2023. În limba română a apărut la Humanitas Fiction, în traducerea Iuliei Gorzo. Tot acolo, în aceeași traducere, a apărut și un alt roman al său, „Grace”.
Paul Lynch: „Cartea asta îi cere cititorului să privească Medusa în față. Dar ăsta-i un lucru foarte greu de făcut. Așa că ficțiunea este oglinda care ne permite să privim Medusa în față. Dar avem nevoie de puțină frumusețe, avem nevoie de ceva de care să ne agățăm. Există un motiv pentru care Dante a luat cu el în Infern un poet, l-a luat pe Vergiliu cu el. Pentru că poetul ne aduce aminte și că ceea ce avem, ca ființe umane ține de frumusețe și că trebuie să păstrăm acest lucru. Un cititor ar putea întreba de ce e nevoie de o viziune întunecată, de ce trebuie să se supună unei asemenea viziuni. Viziunea întunecată ne arată ce avem acum și am putea pierde: posibilitatea de a ne duce copiii la școală, posibilitatea de a obține medicamentele de care au nevoie părinții noștri, posibilitatea de a avea spitale care să funcționeze, de a avea o țară în care să putem vota, o țară în care să putem trăi în pace. Civilizația e un miracol, e un lucru extraordinar pe care l-am construit, dar e un lucru foarte, foarte delicat și fragil. Și odată ce îi cauzăm căderea și distrugerea, costul e enorm. Dar e nevoie de imaginație ca să vedem asta cu adevărat. Și cred că aici intervine rolul romancierilor.”
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România CulturalBrazilia după alegeri. Lula cîștigă dar bolsonarismul rezistă
Lula da Silva a cîștigat, pentru a patra oară, alegerile prezidențiale din Brazilia, cu 51,8% din voturile exprimate, învingîndu-l astfel pe rivalul său, Flavio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair …
Notes de l’épisode
Lula da Silva a cîștigat, pentru a patra oară, alegerile prezidențiale din Brazilia, cu 51,8% din voturile exprimate, învingîndu-l astfel pe rivalul său, Flavio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro. Flavio Bolsonaro a spus că nu recunoaște rezultatele alegerilor, a caracterizat procesul de vot ca fiind trucat şi a plecat din Brazilia la scurt timp după scrutinul de duminică, în Statele Unite ale Americii. El este anchetat pentru spălare de bani dar neagă acuzațiile care i se aduc. A fost o surpriză victoria lui Lula da Silva? În ce măsură e divizată societatea braziliană în acest moment? Cum a cîștigat Lula da Silva, ce i-a promis electoratului? Am întrebat-o pe Caterina Preda, profesoară la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Lula da Silva a venit în turul al doilea de pe a doua poziție și totuși a reușit să cîștige alegerile. Ce anume a făcut diferența?
Caterina Preda: „Cred că o să fie un caz studiat la școală. Deja am văzut că LFI, în Franța, îi preia modelul. Modelul este acela al unui responsabil de comunicarea sa în masă, care s-a ocupat de așa-numita „armată a lui Lula”, pe grupurile de WhatsApp. Deci a preluat de fapt strategia pe care a folosit-o Jair Bolsonaro – Bolsonaro tatăl –, atunci cînd a cîștigat. A fost primul președinte care a cîștigat cu comunicarea prin WhatsApp. Și acum echipa lui Lula. Nu trebuie să uităm că Lula e un personaj politic fundamental pe scena politică braziliană, dar care tocmai a împlinit 81 de ani. Deci e cineva care vine dintr-o generație care nu e tocmai prietenă cu tehnologia și el recunoaște că acest tînăr consilier l-a făcut să-și cumpere mobil și s-a ocupat de această „armată a lui Lula” de pe WhatsApp. În plus, între cele două tururi de scrutin, au avut loc printre cele mai mari adunări publice, manifestații electorale pentru susținerea lui Lula, din istoria țării. Au fost masive aceste întîlniri şi nesfîrșit șirul de oameni care au venit să-l sprijine, pe lîngă toate mesajele de susținere din partea vedetelor locale sau a altor figuri emblematice de pe scena latinoamericană sau chiar mondială. Adică e o figură care are o popularitate, din păcate pentru Brazilia, de neînlocuit. Asta e marea problemă acum. S-a vorbit despre asta, despre miza ultimului mandat al lui Lula, care va fi tocmai să găsească un continuator sau o continuatoare, așa cum a fost Dilma Rousseff, după primele sale două mandate.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalAlegeri în Israel. Partidele arabe, cheia viitoarei guvernări?
Marţi au avut loc alegeri parlamentare în Israel. Rezultatele finale vor veni în cîteva zile. După numărarea parţială a voturilor, formaţiunea actualului premier Benjamin Netanyahu ar fi pe primul loc, urmată …
Notes de l’épisode
Marţi au avut loc alegeri parlamentare în Israel. Rezultatele finale vor veni în cîteva zile. După numărarea parţială a voturilor, formaţiunea actualului premier Benjamin Netanyahu ar fi pe primul loc, urmată de partidul rivalului său, Gadi Eisenkot, dar nici una dintre aceste formaţiuni nu ar obţine o majoritate de cel puţin 61 de locuri în parlamentul israelian. Partidele arabe au obţinut, conform rezultatelor parţiale 15 sau 16 locuri, exit-pollurile cotîndu-le chiar cu 17-18 locuri, o creştere semnificativă de la 10 mandate cîte au în prezent în Knesset. Ce diferenţe de viziune sînt între cei doi rivali: Benjamin Netanyahu şi Gadi Eisenkot privind securitatea şi viitorul Israelului? Ce se întîmplă dacă nici unul dintre cele două partide de pe primele locuri nu reuşeşte să formeze o coaliţie de guvernare? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională, cercetător la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich.
Marius Ghincea: „Netanyahu și coaliția din jurul său, pentru că vorbim de un bloc electoral format din mai multe partide, în general s-au bazat pe ideea că sînt singurii care pot să protejeze Israelul și că sînt singurii care pot să livreze populației israeliene obiectivele de securitate, politice şi economice pe care aceștia și le doresc. Şi, în consecință, că partidele de opoziție sînt, de fapt, mult mai slabe și nu sînt capabile să apere interesul național al Israelului. Avem un clivaj intern destul de masiv, cu origini culturale: cei cu valori mai degrabă conservatoare și religioase împotriva unui bloc electoral destul de mare, mai degrabă secularist și antireligios. Netanyahu și blocul său electoral au jucat foarte bine și această carte identitară și religioasă, așa cum de altfel au făcut-o și în ultimele rînduri de alegeri, la care s-a adăugat evident și această discuție legată de securitate, legată de războiul din Iran, de situația din Gaza și de capacitatea unui guvern sau altul de a livra în termeni de securitate și în termeni de menținere a influenței și puterii Israelului în regiune.”
Cine este rivalul său, generalul Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, fost şef al Statului Major din Israel, fost membru al cabinetului de război al lui Benjamin Netanyahu?
Marius Ghincea: „Un partener, de alfel, în trecut, al domnului Netanyahu, atunci cînd acesta avea poziții politice ceva mai moderate, acesta s-a profilat în ultimii ani în special ca urmare a conflictelor identitare, dar și de securitate, pe care Israelul le-a avut în urma evenimentelor din 7 octombrie. S-a profilat ca unul dintre liderii principali împotriva domnului Netanyahu, căruia îi critică atît eșecurile de a asigura o victorie deplină și de a-și atinge obiectivele militare și politice din punct de vedere strategic la nivel regional, dar și problemele mai mari legate de corupție, situația economică, situația politică internă și în legătură cu clivajele identitare care domină, din multe puncte de vedere, societatea și politica israeliană.”Ce rol ar putea avea partidele arabe în noul parlament israelian?
Marius Ghincea: „Aceasta este o întrebare deschisă la care nimeni nu are acum un răspuns. Putem să vedem că în acest moment nu există posibilitatea formării unei majorități în Knesset fără voturile arabe. Knessetul și Israelul se află într-o situație interesantă, în care partidele arabe decid de fapt cine guvernează. Dar partidele evreieşti sînt extrem de sceptice să colaboreze direct sau chiar să aducă la guvernare partide arabe. Deci e posibil ca partidele arabe să ofere un sprijin parlamentar blocului electoral de opoziție, astfel încît acesta să formeze guvernul și să-l dea jos pe Netanyahu din poziția de premier. Dar există în aceeași măsură posibilitatea ca această situație remarcabilă, în care blocul electoral arab decide practic cine e la guvernare, să ducă la alegeri anticipate pentru Knesset și undeva la sfîrșitul primăverii anului viitor să vedem din nou alegeri.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalSerbia: cum schimbi un sistem după ce cîștigi alegerile?
Mișcarea „Lista studenților” a cîștigat alegerile de duminică din Serbia. Partidul Progresist Sîrb, al fostului președinte Aleksandar Vučić, aflat la putere de 12 ani, a pierdut majoritatea în parlament. În …
Notes de l’épisode
Mișcarea „Lista studenților” a cîștigat alegerile de duminică din Serbia. Partidul Progresist Sîrb, al fostului președinte Aleksandar Vučić, aflat la putere de 12 ani, a pierdut majoritatea în parlament. În Serbia sînt proteste de doi ani. Studenții, mai cu seamă, au ieșit în stradă după prăbuşirea, în noiembrie 2024, a acoperișului gării din Novi Sad, proaspăt renovată. Accident soldat cu 16 morţi. Protestatarii acuză de-atunci autoritățile de corupție. Mişcarea de protest a generat „Lista studenţilor”, unde se află nu politicieni, ci oameni cu diverse profesii care vor intra acum în parlamentul de la Belgrad. Ce propune această mișcare? Care sînt atuurile şi vulnerabilităţile ei? În ce măsură cei de pe „Lista studenților” vor putea combate corupția și reforma instituțiile? L-am întrebat pe cercetătorul Dragoș Ioniță, expert în Balcanii de Vest.
A fost o surpriză victoria categorică a mișcării studenților în Serbia?
Dragoș Ioniță: „Victoria în sine nu a fost neapărat o surpriză, ci victoria categorică a fost o reală surpriză. „Lista studenților” se aștepta să cîștige, să obțină undeva între 40%-47% și să pună probleme partidului de guvernămînt, Partidului Progresist, condus de Aleksandar Vučić. Însă rezultatul de aproape 53% a reprezentat chiar și pentru ei o surpriză, dovadă și reacțiile din momentul în care Aleksandar Vučić şi-a recunoscut înfrîngerea duminică seara. Dincolo de euforia momentului, membrii respectivei liste sînt conștienți că greul de-abia acum începe, că toată criza politică traversată în ultimii doi ani nu s-a încheiat, că aceste alegeri au reprezentat doar un punct de cotitură al acestei crize, legitimitatea oferită de alegători responsabilizîndu-i și mai mult decît au făcut-o mișcările de protest care au dominat spațiul public din marile orașe ale Serbiei în ultimii doi ani.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalStarea presei în România - raport. Răzvan Martin: „Se putea și mai rău...”
„Raportul de monitorizare a capturării media” a fost făcut public recent. E un studiu pe mai multe țări, între care și România, care vizează independența serviciilor publice de media și a autorităților de …
Notes de l’épisode
„Raportul de monitorizare a capturării media” a fost făcut public recent. E un studiu pe mai multe țări, între care și România, care vizează independența serviciilor publice de media și a autorităților de reglementare în domeniu, garanțiile împotriva utilizării abuzive a fondurilor publice, precum și transparența proprietății asupra instituțiilor media și pluralismul mediatic. „Regulamentul european privind libertatea mass-media” (European Media Freedom Act – EMFA) a intrat în vigoare și statele membre trebuie să-și adapteze legislația pentru a-l respecta. Dar ce aduce nou acest regulament? Şi ce înseamnă capturarea mass-media? L-am întrebat pe Răzvan Martin de la ActiveWatch, unul dintre autorii capitolului despre România.
Ce înseamnă de fapt capturarea mass-media?
Răzvan Martin: „Este un termen prin care se încearcă descrierea unui fenomen care se întîmplă, din păcate, aproape peste tot în lume – și în lumea democratică și în zona statelor autoritare –, prin care presa devine un instrument subordonat intereselor patronale. Cei care se ocupă de analiza fenomenului mediatic, de la mediul academic pînă la activiști pentru drepturile omului, au observat că în ultimele decenii s-a extins acest fenomen, în primul rînd în lumea democratică. Nu se mai apelează sau nu s-a prea mai apelat la instrumente brutale, fiindcă trăim în democrație, astfel că puternicii zilei apelează la alte mecanisme prin care să preia controlul asupra discursului public, care, evident, este esențial în cadrul unei dezbateri democratice. Şi fac asta, în primul rînd, prin controlul asupra instituțiilor de presă. Fie că vorbim de mass-media publică, fie că vorbim de mass-media private. Acest proces se metamorfozează în fiecare țară diferit, pentru că e vorba de condiții politice, economice, sociale, culturale diferite.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalTraducătorii literari sînt mai mult decît traducători
Traducerea literară este un domeniu esențial în lumea cărții. Fără traducători, cărțile nu pot trece granițele lingvistice. De multe ori, traducătorii de literatură română fac mai mult decît să transpună o …
Notes de l’épisode
Traducerea literară este un domeniu esențial în lumea cărții. Fără traducători, cărțile nu pot trece granițele lingvistice. De multe ori, traducătorii de literatură română fac mai mult decît să transpună o carte în altă limbă. Ei sînt adesea și agenți literari, și agenți de promovare pentru cărțile pe care le traduc: conving editorii din țara lor să le publice și apoi le fac reclamă cărților traduse. Am vorbit despre misiunea complexă a traducătorilor literari cu Joanna Kornaś-Warwas, din Polonia, și Alexandru Bulucz, din Germania, invitați la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, FILIT, aflat în plină desfășurare.
Joanna Kornaś-Warwas a tradus în poloneză din opera mai multor scriitori români contemporani, între care: Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Ioan Es Pop, Ioana Pârvulescu, precum și opera completă a lui Max Blecher. De asemenea, predă limba română în Polonia.
Alexandru Bulucz este poet, prozator, critic și traducător. S-a născut în România, iar la 13 ani a emigrat în Germania împreună cu mama și sora sa. Este unul dintre cei mai apreciați poeți de limbă germană, pentru poezia sa a primit mai multe premii. A tradus în germană din opera scriitorilor Alexandru Vona, Eugène Ionesco, Andra Rotaru, Moni Stănilă.
Alexandru Bulucz: „Nu știam nici un cuvînt în limba germană cînd am ajuns în Germania. Mama a început să vorbească un pic germana, dar vorbea un fel de mișmaș între română și germană și eu nu voiam să fac asta. Am avut noroc să fiu dat la un internat pentru sport în Germania, unde am stat șase ani, pînă în 2008 și acolo am încercat să-mi șterg limba română, istoria română, istoria familiei din minte. Și cînd am început să studiez în Frankfurt am Main, am început să mă uit iarăși în istoria mea, să învăț iarăși limba mea maternă prin traducere. Cînd traduc, de exemplu, Alexandru Vona, Andra Rotaru, Ionesco, Moni Stănilă, acum Sandu Vakulovski, cînd îi traduc pe ei, mă traduc pe mine. Vreau să aflu ceva despre mine.”
Ce se știe acum în Polonia despre literatura română? În ce măsură există în librăriile din Polonia cărți traduse din literatura română?
Joanna Kornaś-Warwas: „Literatura română este destul de bine prezentă acum, în comparație cu situația de acum 20 de ani, de pildă. În comparație cu ani în care nu apărea nici o carte, acum în fiecare an avem măcar o carte, sau chiar 3-5, erau ani în care aveam 10 cărți de traducători diferiți. Și cărțile sînt premiate, autorii sînt premiați, avem deja editori care propun singuri cărți de tradus, ceea ce era imposibil acum 20 de ani. În februarie a apărut „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, în traducerea mea. O surpriză mare a fost că în 4-5 luni s-a vîndut primul tiraj, 4.000 de exemplare, la așa ceva nu s-a așteptat editorul, așa că a făcut al doilea tiraj în iunie-iulie și cartea se vinde în continuare.”
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalEfectul FILIT la Iași, orașul cititorilor
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, FILIT, ajuns la a 14-a ediție, e în plină desfășurare, cu sute de evenimente programate în școli și licee, la Casa FILIT, cortul din Piața …
Notes de l’épisode
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, FILIT, ajuns la a 14-a ediție, e în plină desfășurare, cu sute de evenimente programate în școli și licee, la Casa FILIT, cortul din Piața Palatului Culturii, în cafenele și cluburi, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Atmosfera din Iași în perioada FILIT-ului spune multe despre acest oraș, un „oraș al scriitorilor”, un „oraș studențesc” dar și un oraș al cititorilor. Despre literatură, scriitori și cititori, despre lumea cărții în confruntarea cu inteligența artificială am vorbit cu doi scriitori și universitari ieșeni, Cristina Hermeziu și Florin Irimia.
Cristina Hermeziu: „FILIT se întîmplă, de fapt, în licee, în facultăți, în școli. Dacă ne uităm în program, eu nu știu cum fac scriitorii să alerge de la un liceu la altul și de la o universitate la alta. Am participat și eu la astfel de întîlniri. E un efect FILIT: după ce se termină întîlnirea, te duci și la celelalte cărți ale scriitorului pe care l-ai auzit, nu te oprești doar la o carte. Și al doilea lucru, continui să răspunzi la întrebările pe care ți le pun acești tineri. La ALECART (club de carte), la Colegiul Național, ai în față niște oameni care gîndesc prin literatură. Că o fac punctual, în toamna scriitorilor din Iași, foarte bine. Faptul că acești tineri cresc cu gîndul că literatura este un lucru mare, că scriitorii pot fi lîngă ei și le pot răspunde la întrebări, mi se pare deja un cîștig enorm pentru ceea ce va fi ei mai departe.”
Florin Irimia despre literatură și viitorul ei în epoca inteligenței artificiale: „Eu rămîn sceptic că acest fenomen va prinde, cel puțin în lumea literară. S-ar putea să fiu extrem de naiv și, evident, viitorul va demonstra dacă am fost sau nu. Dar nu văd miza. Inteligența artificială a început să fie folosită și în companii. Au fost companii care au disponibilizat sute de angajați crezînd că vor face nu știu ce afacere cu inteligența artificială, numai pentru ca apoi să își dea seama că îi costa mai mult inteligența artificială, dacă voiau nivelul de top și au început să reangajeze oamenii. Artiștii sînt creatori prin excelență, au ceva de spus, scriu, desenează, pictează, fiecare cu arta lui, iar lumea dă un verdict. Îmi place, nu-mi place, ăla este cel mai bun, facem topuri, facem clasamente și îi apreciem pentru talentul lor, pentru munca lor, pentru valoarea lor. Nu înțeleg cine ar dori să înceapă să aprecieze „munca” unei inteligențe artificiale hrănită cu mii, milioane de texte literare, care acum produce în cinci minute unul așa-zis original. Care e grozăvia? Ce e de apreciat aici? Nu pricep de ce ai deveni sclavul, admiratorul unei mașinării care oricum nu înțelege nimic.”
Cristina Hermeziu este scriitoare și jurnalistă, a publicat volume de publicistică, de versuri și romanul „Nickel”, la Editura Cartier, roman nominalizat la premiile Radio România Cultural. Din 2005 s-a stabilit la Paris dar revine periodic, la Iași, în orașul natal, unde le predă studenților la jurnalism.
Florin Irimia este prozator, autorul mai multor volume de povestiri și romane, între care „Cîteva lucruri despre tine”, „Misterul mașinuțelor chinezești”, „Bărbatul din spatele ceții”, toate apărute la Polirom. Este cadru didactic la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde le predă studenților de la Litere.
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural...mare, foarte mare, FILIT - interviu cu Florin Lăzărescu
Paul Lynch, laureat la prestigiosului Booker Prize, Aleksandar Hemon, Parinoush Saniee sînt doar trei dintre scriitorii invitați anul acesta la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași …
Notes de l’épisode
Paul Lynch, laureat la prestigiosului Booker Prize, Aleksandar Hemon, Parinoush Saniee sînt doar trei dintre scriitorii invitați anul acesta la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași - FILIT, care a început azi. Ajuns la a 14-a ediție, este unul dintre cele mai importante evenimente literare din această parte a Europei, reunind an de an zeci de scriitori, traducători, editori, manageri culturali care participă la sute de evenimente în tot orașul. Am vorbit cu Florin Lăzărescu, director artistic al FILIT, despre mizele festivalului și atmosfera care cuprinde Iașiul în perioada FILIT-ului.
Florin Lăzărescu: „Cînd am pornit FILIT-ul cu Dan Lungu, cu Lucian Dan Teodorovici, aveam experiența festivalurilor internaționale, am văzut cu propriii noștri ochi cum se face și am zis hai să încercăm așa ceva acasă. Și știam că niște metode profesioniste preluate și implementate cu profesionalism și cu pasiune vor da roade. Dar eu chiar cred că ni s-au depășit așteptările. Adică FILIT-ul a fost mare și foarte mare de la prima ediție. Gîndiți-vă la ideea asta: să facem din literatură un spectacol și să aducem oameni noi, să nu discutăm doar cu nucleul dur al cititorilor, cu oamenii care oricum citesc, ci să cîștigăm cititori noi. Și numai un exemplu vă dau, am pornit mergînd la întîlniri în 10 licee din Iași și am ajuns acum în peste 40 de școli. Oricît de mulți invitați am avea - și avem foarte mulți invitați -, nu mai facem față numărului de cereri de a merge cu ei în școli. Am pornit de la profesori care ne spuneau, la prima ediție, că elevii lor se miră că vine un scriitor la ei, că nici nu știau că mai trăiesc scriitori și am ajuns astăzi să se împrietenească de a doua zi după ce află ce scriitor vine la ei, îl contactează pe telefon, pe mail. Întîlniri care sînt gîndite să dureze două ore durează uneori patru ore.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalCe se întîmplă în Albania? „Revoluția Flamingo” prinde aripi
Sînt proteste în Albania de mai multe luni. Manifestațiile au început în mai 2026 și au fost declanșate de un proiect al fiicei lui Donald Trump, Ivanka Trump și al soțului ei, Jared Kushner, care voiau să …
Notes de l’épisode
Sînt proteste în Albania de mai multe luni. Manifestațiile au început în mai 2026 și au fost declanșate de un proiect al fiicei lui Donald Trump, Ivanka Trump și al soțului ei, Jared Kushner, care voiau să construiască o stațiune de lux într-o zonă protejată a Albaniei. De atunci, oamenii ies în stradă constant în Tirana dar și în alte orașe ale țării, cerînd demisia premierului Edi Rama, aflat în această funcție încă din 2013. Cum a început ceea ce se numește Revoluția Flamingo, ce cer oamenii care ies acum pe străzile din Tirana? Am întrebat-o pe cercetătoarea Xhenis Shehu, doctor în științe politice la SNSPA, originară din Albania și care se află acum în Albania.
Xhenis Shehu: „Totul a început în mai, cînd localnicii din zona Zvërnec-Pishë Poro-Nartë au văzut că zona unde mergeau de obicei la plajă sau zona din apropierea statului lor era înconjurată de niște garduri de sîrmă. Apoi au apărut buldozere şi oameni din securitatea privată care nu le permiteau să treacă pe întreg teritoriul statului lor. Apoi, pe 23 mai, au apărut mai mulți protestatari și oameni din societatea civilă care li s-au alăturat ca să pună presiune pe ei să-i întrebe ce se întîmplă cu această zonă și de ce este limitată pentru cetățeni. În 30 mai, unul dintre protestatari a fost tras cu violență și bătut de oamenii din securitatea privată, în timp ce poliția statului era prezentă și nu a intervenit. Apoi s-a aflat că, de fapt, toată această zonă îi aparţine unui proiect strategic început de către Jared Kushner și Ivanka Trump care, inițial, au vrut să facă investiții pe insula Sazan, singura insulă mare din Albania, fost teritoriu militar în perioada dictatorială. Nu s-au mai făcut investiții acolo de atunci. Zona poate fi parțial vizitată și în 2021, Jared Kushner și Ivanka Trump, împreună cu prim-ministrul Edi Rama, s-au plimbat prin zonă, le-a plăcut şi au zis că pare o zonă foarte frumoasă pentru investiții și ar fi păcat să nu o transformăm în insula noastră. Au ajuns la un acord cu prim-ministrul să facă o investiție strategică pe insulă. Doar că această investiție strategică s-a extins pînă la zona protejată din Pishë Poro-Nartë, unde se află multe animale sălbatice, păsări, printre care și flamingo și dacă s-ar fi făcut o investiție acolo ca să se construiască un resort de lux, ar fi fost riscant ca animalele şi păsările să plece. (...) Pe 31 mai au început primele proteste în Tirana și au devenit din ce în ce mai mari, pentru că au venit și studenţii din diaspora. (...) Momentan, în stradă sînt studenți și elevi de liceu, împreună cu anumite organizații civice, cele care au fost în Revoluția Flamingo. La început nu am știut dacă protestele studenţilor se suprapun cu cerințele celor din Revoluția Flamingo, dar de fapt este o combinație între ele.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalMircea Cărtărescu: „Întreaga mea viață am fost obsedat de literatură”
Mircea Cărtărescu a publicat de curînd volumul „Texistența”, la editura Humanitas, un fel de jurnal care are ca temă centrală scrisul. L-am invitat să vorbim despre această carte, precum şi despre turneul său …
Notes de l’épisode
Mircea Cărtărescu a publicat de curînd volumul „Texistența”, la editura Humanitas, un fel de jurnal care are ca temă centrală scrisul. L-am invitat să vorbim despre această carte, precum şi despre turneul său recent în Spania, despre viitorul literaturii într-o lume care a intrat în epoca inteligenţei artificiale şi despre cartea la care lucrează.
„Texistența” e o carte compusă din secvențe scurte și intense, care se uită înspre propriul scris dar și al altora, înspre viața textului, înspre continuumul viață-text care vă definește. Ce vă aduce reflecția constantă asupra scrisului, acest scris despre scris?
Mircea Cărtărescu: „Scrisul despre scris este singura mea preocupare de 50 de ani încoace. Cărțile mele, am spus-o de foarte multe ori, nu au propriu-zis un subiect. Subiectul lor este literatura și a fost întotdeauna literatura. Dacă am scris, de exemplu, un roman istoric, cum este Theodoros, n-am scris foarte interesat de viața acestui mare împărat etiopian, nu am vrut să reconstitui epoci, deși am făcut și lucrul acesta. Ce am vrut să fac a fost să redefinesc, să reinventez noțiunea de roman istoric. Ce înseamnă un roman istoric și de ce Flaubert, de exemplu, în Salammbô, a încercat să facă un fel de roman istoric de asemenea întors asupra lui însuși? Nu un roman genuin din care să aflăm ceva despre Cartagina, ci un roman din care să aflăm ceva despre Flaubert însuși, despre cum gîndea el literatura, ce credea el că trebuie să fie scrisul și așa mai departe. Fără să mă compar cu marele Flaubert, întotdeauna, întreaga mea viață am fost obsedat de literatură, de scriitori, de scris și am încercat să-mi găsesc eu însumi o mică alveolă hexagonală în marele stup al literaturii.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural„Costul vieților noastre” de Liuba Rusnac: un debut în forță
„Costul vieților noastre” de Liuba Rusnac (Editura Cartier) este un roman de debut. Un debut puternic într-un gen care nu prea e abordat la noi: distopia. Totodată, cartea are o dimensiune realistă pe care o …
Notes de l’épisode
„Costul vieților noastre” de Liuba Rusnac (Editura Cartier) este un roman de debut. Un debut puternic într-un gen care nu prea e abordat la noi: distopia. Totodată, cartea are o dimensiune realistă pe care o vom recunoaște cu ușurință. O femeie care rămîne fără loc de muncă trebuie să meargă zilnic într-o clădire labirintică unde se află „instituția”. Acolo stă opt ore și ascultă discursuri despre reguli, despre importanța respectării lor și completează tot felul de formulare. Pînă cînd „instituția” îi va găsi un nou loc de muncă. Dacă nu merge acolo zilnic și nu respectă cu strictețe programul de opt ore, fără să întîrzie nici măcar un minut, fără să intre în conflict cu angajații, fără să plece înainte de terminarea celor opt ore, riscă să nu mai primească ajutorul de șomaj. Fiindcă are o afecțiune - reflux gastric -, doctorul îi recomandă să țină un jurnal. Și asta citim noi, jurnalul acestei femei. Astfel aflăm cum e lumea în care trăiește. „Omul și salariul sînt costuri în formula-rugăciune Venit – Cost = Profit.” Iar Profitul este Marele Mister. „Pentru a salva Profitul, salariul meu este ținut sub control. Metrii mei pătrați sînt ținuți sub control. Viața mea nu stă în calea Marelui Mister.” E o societate în care Lumea cea Nouă sînt corpurile oamenilor, ele sînt colonizate de noii exploratori, aflați în goana după profitul extrem. Corpul uman e monitorizat permanent, la muncă dar și în afara orelor de lucru, în stare de veghe dar și cînd doarme. Fiindcă oamenii au, prin contract, obligația de a dormi bine, ca să fie odihniți și să dea randament maxim cînd vin la muncă.
Liuba Rusnac s-a născut în Republica Moldova, a studiat economia și a trăit cîțiva ani la București, iar în prezent locuiește la Viena, unde studiază la Institutul de Romanistică.
Am vorbit cu ea despre „Costul vieților noastre”, despre lumea distopic-realistă pe care o descrie, despre perspectiva ei de economistă asupra capitalismului pus sub lupă în roman.„Costul vieților noastre” este și o carte despre muncă și despre corpul confiscat de angajatori, despre taxarea muncii și mai puțin, spre deloc, a profitului, despre nedreptate.În ce măsură ți-ai propus să chestionezi aceste realități și să faci o critică a capitalismului?
Liuba Rusnac: „Eu sînt de formare economistă, am lucrat foarte mult în domeniul economic. Este o critică, într-adevăr, a faptului că realitățile acestea se acceptă și sînt, cumva, invizibile. Sînt lucruri despre care oamenii nu doar că nu vor să vorbească, dar nici nu știu să vorbească. Economia e un fel de limbă străină pentru majoritatea dintre noi și, ceea ce e absurd, dar asta m-a inspirat pe mine, este o limbă străină și pentru cei cu studii și cu experiență în domeniu. Cei educați în domeniul economic nu sînt educați să înțeleagă mecanismele economice care ne impactează, ci sînt învățați să lucreze pentru cineva, cu anumite sarcini, cu un anumit scop. Aici e critica mea. În majoritatea țărilor, domeniul educației are ca scop crearea de angajați. Sigur, în universități, în anumite domenii academice este dezvoltată gîndirea critică, dar, în majoritatea cazurilor, tinerii sînt pregătiți să se angajeze și atît. Pe de o parte. Pe de altă parte, critic loialitatea personajului. Asta m-a motivat pe mine. Da, e foarte greu, trebuie să lucrăm, trebuie să ne cîștigăm pîinea, trebuie să plătim chirii, trebuie să contribuim, să sprijinim, și așa mai departe, dar nu ne împiedică nimic să gîndim! E absurd că nu protestăm măcar prin gîndire, măcar în privat împotriva sistemului, ci îl acceptăm și îl și apărăm. Asta-i mai degrabă critica mea. (...) Există două lumi. O lume a capitalului, extraordinar de organizată în producerea de profit, la zi și la curent cu interesul propriu, cu costurile și cu reglementările, deci un fel de armată de capital. Și apoi sîntem noi, restul, care ne vedem de viață, uităm de aceste reguli, aplicăm completamente alte reguli, sîntem loiali, vrem siguranță, vrem să dormim liniștiți noaptea, renunțăm la propriul interes, decît să ne batem capul pentru mai mulți bani, mai bine o lăsăm așa. (...) Cum ar funcționa acest sistem dacă am juca toți după aceste reguli? Asta încă n-am văzut. Cum ar arăta lumea dacă toți ne-am comporta așa cum se comportă capitalul? Fără loialitate, fără umanitate, foarte schimbători, foarte interesați de propriul avantaj imediat, ne-am gîndi din trei în trei luni ce am obținut, îmi mai convine, nu-mi mai convine, mă schimb, nu mă interesează contractele... Toate lucrurile astea nu se întîmplă.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România CulturalFranța între extrema stîngă și extrema dreaptă. Ce șanse are moderația?
Mai sînt șase luni pînă la alegerile prezidențiale din Franța. O țară spre care de aici, din România, privim cu admirație pentru modelul democratic pe care-l întruchipează dar și cu îngrijorare, pentru că …
Notes de l’épisode
Mai sînt șase luni pînă la alegerile prezidențiale din Franța. O țară spre care de aici, din România, privim cu admirație pentru modelul democratic pe care-l întruchipează dar și cu îngrijorare, pentru că tocmai această democrație pe care o admirăm se află sub asaltul partidelor extremiste. Și Adunarea Națională și Franța Nesupusă și-au desemnat candidații. Polul de centru-stînga îl va avea drept candidat pe Raphaël Glucksmann. El a cîștigat detașat alegerile primare, depășind alți pretendenți puternici din Partidul Socialist, cum ar fi fostul președinte François Hollande sau pe Ségolène Royal. Cine este Raphaël Glucksmann? Și ce șanse are să intre în finală, fiind cotat deocamdată cu doar 10% din intențiile de vot? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, politologă, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
Raphaël Glucksmann se prezintă ca un om politic de centru-stînga. El se pune în opoziție atît față de liberalismul lui Emmanuel Macron, cît și, evident, față de extrema dreaptă reprezentată de Marine Le Pen. Dar, în comparație cu alți candidați de la alegerile primare ale acestui pol de stînga, Glucksmann s-a delimitat clar și de partidul La France Insoumise, de extrema stîngă, condus de Jean-Luc Mélenchon. A spus clar că nu va face nici un fel de alianță cu La France Insoumise. Cum ar trebui să înțelegem acest profil de candidat care se conturează prin opoziție?
Raluca Alexandrescu: „În primul rînd, trebuie să vedem de unde a pornit Raphaël Glücksmann. Deși este desemnat în urma unor primare drept candidat la președinție din partea socialiștilor și din partea grupărilor de centru-stînga, el nu vine din Partidul Socialist. El vine dintr-o formațiune pe care a fondat-o în 2018-2019, Place Publique, și care, într-adevăr, a pornit la drum cu un program, să zicem, social-democrat, deci de centru-stînga. A fost o bună perioadă de timp consilier, în Georgia, al fostului președinte Saakaşvili, deci într-o zonă dificilă – lucrurile nu s-au terminat foarte bine pentru Saakaşvili. Este, pe de altă parte, fiul tatălui său, fiul foarte cunoscutului filozof André Glücksmann și care avea el însuși un trecut extrem de complicat, cum a fost cazul multor filozofi francezi de stînga, construiți pe schema filozofică, ideologică a lui Mai 1968. A făcut şi o carieră, unii spun, ușor absentă ca europarlamentar, alții o evaluează ca fiind corectă, dar niciodată nu a ieșit din această figură reținută și moderată. Ceea ce acum poate juca – nu știm – în favoarea lui. Problema este că timpurile nu prea mai sînt blînde cu figurile moderate, astăzi. Distanțarea față de LFI și față de Mélenchon e o distanțare strategică, evident, și ea se face mai ales pe fondul foarte complicat al mișcărilor liceenilor, al acestei nelininişti sociale extreme care se observă de două, trei săptămîni pe străzile marilor orașe din Franța.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalCît de vulnerabilă este România în fața crizei energetice? - interviu cu Otilia Nuțu
Pe măsură ce se apropie iarna se profilează o nouă criză – a energiei. Ambele reactoare de la Cernavodă sînt în continuare oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Iar pe piața europeană gazul e tot mai …
Notes de l’épisode
Pe măsură ce se apropie iarna se profilează o nouă criză – a energiei. Ambele reactoare de la Cernavodă sînt în continuare oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Iar pe piața europeană gazul e tot mai scump. Autoritățile spun că necesarul de gaze pentru gospodării e asigurat. Dar avem suficiente resurse și pentru perioadele de ger care vor urma? Și apoi: cîți oameni își vor putea permite facturile? Am întrebat-o pe Otilia Nuțu, analistă de politici publice în energie la ExpertForum.
Otilia Nuțu: „În acest moment avem războiul din Iran, care a redus cantitățile disponibile de gaz lichefiat din piață cu circa 20%, și asta a împins prețul pentru gaz, în general. Din cauza asta vedem în bursele europene că prețul gazului este la cel mai mare nivel, cum nu a mai fost din 2022. Sigur că nu avem prețurile pe care le-am văzut atunci, de 350 euro pe MWh, acum avem 80-85, adică totuși nu e chiar atît de gravă situația ca atunci. Însă asta înseamnă că gazul este mai scump și asta duce și la creșterea prețului la energie electrică. La noi, consumatorii casnici vor simți în primul rînd creșterea prețului la energie electrică, din cauză că prețul gazului este în acest moment reglementat. Dar faptul că prețul gazului este reglementat nu înseamnă că nu va plăti nimeni pentru faptul că acel gaz este mai scump. Și probabil că, avînd în vedere modul în care este reglementată piața gazului, asta înseamnă că se va sparge acest buboi în prețuri mai mari la gaz pentru industrie.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalMotorină rusească pentru America lui Trump. Ce implicații economice și politice are acest acord?
Președintele american Donald Trump a anunțat că Rusia va furniza motorină către SUA, ceea ce a stîrnit critici din partea unor senatori din ambele partide. Aceștia îi cer să-și schimbe imediat poziția, îl acuză …
Notes de l’épisode
Președintele american Donald Trump a anunțat că Rusia va furniza motorină către SUA, ceea ce a stîrnit critici din partea unor senatori din ambele partide. Aceștia îi cer să-și schimbe imediat poziția, îl acuză că a încălcat legea și că oferă sprijin Rusiei în războiul împotriva Ucrainei. Acordul prevede ca Rusia să furnizeze imediat peste 300.000 de tone, apoi încă 500.000 în noiembrie, apoi un milion de tone. E o decizie cu totul neașteptată, care vine în contradicție cu sancțiunile internaționale împotriva Rusiei – stat agresor. Această decizie vine la cîteva zile după ce Donald Trump l-a avertizat pe Volodimir Zelenski să nu mai atace obiective energetice de pe teritoriul Federației Ruse. Donald Trump consideră că oferindu-i Rusiei acordul pentru motorină a făcut „alegerea potrivită pentru poporul american”, pentru că astfel vor scădea prețurile la energie în SUA – o decizie luată în perspectiva alegerilor din 3 noiembrie pentru Congresul american. Va ajuta într-adevăr această decizie Partidul Republican? Cum reacționează liderii europeni la acest anunț? L-am întrebat pe analistul Rufin Zamfir.
V-a surprins decizia președintelui american?
Rufin Zamfir: „M-a surprins îndrăzneala care reiese din decizia președintelui american. Altfel, după cum știm cu toții, din păcate pentru omenire, ne-am obișnuit cu decizii cel puțin controversate din partea președintelui Trump. Ce s-a întîmplat, însă, de data asta, și mie mi se pare că este un precedent extrem de periculos care o să genereze reverberații în relațiile internaționale și în înțelegerea parteneriatelor pe viitor, este această îndrăzneală teribilă de a trece peste orice fel de acorduri și înțelegeri anterioare și de a debloca o sursă de bani extrem de necesară Rusiei pentru a continua efortul de război. Ce este și mai de neînțeles, după cum am văzut în nenumărate analize care s-au făcut ulterior, este lipsa calculului din spatele acestei decizii. Vedeam o evaluare pe cantitățile agreate, așa cum au fost anunțate, şi cantitățile agreate nu rezolvă problema deficitului de combustibil din Statele Unite. Nu știm încă dacă s-a și livrat vreun litru din acea motorină, dar și dacă se va livra și se va livra conform graficului pe care administrația Trump l-a făcut public, cel puțin prima tranșă acoperă necesarul pe o zi al transportatorilor americani. Vă dați seama cît de puțin este în comparație cu răul pe care l-a făcut pe termen lung relațiilor internaționale și parteneriatelor.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalPoliticile antidrog: pedepsim consumul sau combatem traficul?
Un proiect de lege privind dezincriminarea consumului de droguri a fost depus în Parlament. Deținerea de droguri pentru consum propriu nu se va mai pedepsi cu închisoarea, ca în prezent, ci cu o amendă …
Notes de l’épisode
Un proiect de lege privind dezincriminarea consumului de droguri a fost depus în Parlament. Deținerea de droguri pentru consum propriu nu se va mai pedepsi cu închisoarea, ca în prezent, ci cu o amendă contravențională, conform acestui proiect. În expunerea de motive se arată că „proiectul nu legalizează nici un drog: deținerea rămîne ilicită și sancționată contravențional, vînzarea, administrarea către alții și îndemnul la consum rămîn infracțiuni”, la fel și condusul sub influența drogurilor. De asemenea, proiectul prevede redirecționarea resurselor statului dinspre vînarea consumatorilor spre combaterea marelui trafic și spre programe de asistență medico-socială pentru consumatori. De ce este nevoie de schimbarea încadrării consumului de droguri de la infracțiune la contravenție? I-am întrebat pe Vlad Zaha, expert criminolog în domeniile politicilor publice antidrog și criminologiei publice, expert care a contribuit la elaborarea proiectului, şi pe medicul psihiatru Eugen Hriscu, specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor.
Cred că e important și pentru ascultătorii noștri să explicăm această distincție, să explicăm termenii. Pentru că unii ar putea înțelege că acest proiect legalizează consumul de substanțe. Așadar, ce înseamnă dezincriminare?
Vlad Zaha: „Legalizarea, cum este înțeleasă și, din păcate, practicată în România, înseamnă că dacă un viciu este legal, atunci el nu doar că are niște locuri unde se petrece, că vorbim de jocurile de noroc, că vorbim de alcool, ci are și extrem de multe reclame și promovări comerciale. Dacă mergem la Gara de Nord, de exemplu, în București, o să vedem zeci de bannere gigantice cu bere. Dacă cam oriunde în București, o să vedem reclame la jocuri de noroc și lîngă reclamele alea, inclusiv reclame la alcool și, în diferite părți și sub diferite forme, și reclame la tutun. Asta este o formă de legalizare extrem de nocivă, cu promovare comercială. Ei, diferența dintre legalizarea de orice fel și dezincriminare este că dezincriminarea nu doar că nu aduce nici un fel de reclame, nici un fel de promovare, dar nici nu reglementează, nici nu stabilește cum, dacă se vînd, cum se procură, cum se cultivă substanțele. Dezincriminarea înseamnă simplul fapt că dacă cineva are ceva asupra lui, nu mai este pedepsit penal. Nu poate să-și cumpere de nicăieri căci nu se vînd, nu o să vadă reclame pentru nici o substanță căci ele nu sînt legale și deci nu se vînd. Și singura diferență față de interzicere, strict la nivel legal, este că dosarele penale nu se mai constituie pentru deținere de consum propriu. În continuare substanțele se confiscă. Nu sînt permise. În continuare se aplică sancțiuni, cum ar fi amenda contravențională. În continuare oamenii pot fi evaluați pentru tratament – obligatoriu la minori. Și bineînțeles că în continuare, și mult mai mult decît acum, ar trebui să fie vînați și căutați marii traficanți de substanțe, care sînt practic ca un robinet de substanțe și inundă toată România.”Eugen Hriscu: „Faptul că un consumator în momentul de față riscă închisoarea pare să fie ceva ce pentru societatea românească nu numai că nu este scandalos, dar pare că este un instrument prin care ne imaginăm că menținem un control asupra fenomenului. Cred că este foarte important să înțelegem că, din punct de vedere al experienței internaționale, acest lucru este fals. Nu numai că nu este așa, ci de fapt efectul este invers. Cu cît o societate criminalizează mai puternic, cu cît pedepsele sînt mai mari, cu cît nivelul de implicare a structurilor de forță în rîndul consumatorilor este mai mare, cu atît efectele sînt mai grave. Știu că lucrul acesta poate să pară fără sens, dar dacă ne gîndim la o familie, cu cît un părinte este mai agresiv, mai violent, cu cît pedepsește mai puternic orice formă de derapaj a unui adolescent, a unui tînăr, cu atît ne putem aștepta ca efectele acestui gen de parenting să fie de fapt negative, să nu ajute adolescentul să se dezvolte.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalCezar Gheorghe: „Odată cu dispariția unei persoane iubite dispare un întreg limbaj”
Ce se întîmplă cu o fiică atunci cînd își pierde tatăl iubit, adolescentă fiind? Și ce înseamnă să pierzi o ființă dragă? Cum arată viața ta după aceea? Sînt întrebări la care răspunde romanul lui Cezar …
Notes de l’épisode
Ce se întîmplă cu o fiică atunci cînd își pierde tatăl iubit, adolescentă fiind? Și ce înseamnă să pierzi o ființă dragă? Cum arată viața ta după aceea? Sînt întrebări la care răspunde romanul lui Cezar Gheorghe, „Ținutul tatălui”, apărut la editura TREI. Cartea abundă de referințe literare și cinematografice, unele dintre personajele sale sînt mari cititori, mari iubitori de film și își construiesc poveștile sprijinindu-se în bună măsură pe referințe livrești. Cu toate astea, nu sînt cîtuși de puțin niște figuri de hîrtie. Ci sînt personaje consistente, structuri complexe, în care se împletesc carnalitatea și o viață interioară intensă. Povestea tatălui, numit doar cu inițiala M., îl aduce în scenă și pe doctorul psihiatru Jianu – un omagiu ficțional pe care Cezar Gheorghe i-l aduce scriitorului și psihiatrului Ion Vianu. Doctorul îl sfătuiește pe M., care suferă de tulburare bipolară, să-și scrie povestea. Ceea ce el va face. În plus, se înregistrează pe casete audio povestindu-i fiicei sale episoade din viața familiei lor, casete de care aceasta va afla abia mai tîrziu, la maturitate. Vocea și poveștile sînt moștenirea pe care M. i-o lasă fiicei, o lume de cuvinte rostite.
„Ținutul tatălui” este un debut în proză și este primul volum dintr-o anunțată trilogie.
Am vorbit cu Cezar Gheorghe despre romanul său, despre structura sa neconvențională, despre personaje și despre ce urmează să scrie.Cezar Gheorghe: „Mi-am dat seama că, odată cu dispariția unei persoane iubite, tatăl în cazul ăsta, dispare un întreg limbaj. Tot ce însemna limbajul prin care ea își traducea lumea, prin care ea își reprezenta lumea, era dat de relația cu tatăl, de relația aceasta apropiată. De asta, eu spun că ținutul tatălui este, acolo, ținutul numirii lucrurilor. Și, practic, avem un personaj care se află în situația de a-și pierde limbajul care face lumea inteligibilă și de a-și pierde și coerența identitară, coerența sinelui, coerența acestei povești pe care ne-o spunem despre noi înșine. Și în felul acesta totul se schimbă. Se schimbă felul în care ne amintim. Memoria devine extrem de fragmentată, îți este din ce în ce mai greu să găsești puncte de reper în propriul trecut și legături cu propriul trecut. Viața ta pare să fie destabilizată și ceea ce rămîne este absența. Și ajungi să sculptezi absența asta pentru a reveni la coerență, pentru a reveni la sens. De fapt, asta este o carte despre redobîndirea sensului în urma unei pierderi.”
„Ținutul tatălui” e și o carte de montaj, mai ales în prima parte. Mai multe secvențe se derulează sub ochii noștri, dîndu-ne iluzia continuității. „Amintirea și arta montajului sînt înrudite” spune naratorul. Cum ai ajuns să practici această tehnică a montajului în proză?
Cezar Gheorghe: „Vine din preocuparea mea enormă pentru film, pentru ideea că filmul are posibilitatea extraordinară de a înregistra timpul. Pentru că se bazează pe o tehnologie care are posibilitatea de a înregistra durata lucrurilor și a ființelor. Ceea ce pentru mine este foarte ofertant. (...) Și m-am gîndit că montajul este exact asta: posibilitatea de a da o formă timpului. Noi facem asta deja, dintotdeauna, noi montăm tot timpul. Conștiința noastră este o imensă mașinărie de montaj. Montăm amintiri, locuri, persoane din trecutul nostru sau din prezentul nostru, ne reprezentăm realitatea în felul acesta. (...) Și întotdeauna am avut senzația că atunci cînd ne amintim, reconstruim. Din punctul ăsta de vedere, ficționalizarea propriului trecut este foarte importantă. Ficționalizăm ceea ce nu știm, ceea ce nu ne mai amintim sau ceea ce pierdem.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România CulturalTrei ani de la atacul din 7 octombrie. Politologul Andrei Țăranu: „E foarte complicat...”
S-au împlinit trei ani de la atacul terorist lansat de Hamas asupra Israelului în 7 octombrie 2023. Peste 1.200 de oameni, majoritatea civili, au fost uciși, iar peste 250 au fost luați ostatici și duși în …
Notes de l’épisode
S-au împlinit trei ani de la atacul terorist lansat de Hamas asupra Israelului în 7 octombrie 2023. Peste 1.200 de oameni, majoritatea civili, au fost uciși, iar peste 250 au fost luați ostatici și duși în Fîșia Gaza. Atacul terorist a declanșat o reacție devastatoare din partea Israelului, un război care a provocat moartea a zeci de mii de palestinieni și distrugerea infrastructurii civile și a generat una dintre cele mai grave crize umanitare din ultimele decenii. Există un raport complet și definitiv asupra celor întîmplate în 7 octombrie 2023? Ce se întîmplă acum în Gaza, după armistițiul încheiat în 2025? L-am întrebat pe politologul Andrei Țăranu.
La trei ani după atacurile Hamas asupra Israelului, este Israelul mai sigur azi?
Andrei Țăranu: „E greu de crezut că este mai sigur și asta pentru că tensiunile din societatea israeliană, înainte de alegerile care vor avea loc peste două săptămîni, sînt la cote extraordinar de puternice. Pentru prima dată după foarte multă vreme, au început atacuri teroriste, cum a fost cel de pe avionul Fly Dubai și lumea se așteaptă şi la alte tipuri de atacuri teroriste. Probabil că Israelul era mai sigur acum șase luni decît este acum, înainte de alegeri.”S-a schimbat ceva în societatea israeliană în acești trei ani care s-au scurs de la atentate? Există, de pildă, deschidere pentru un compromis politic cu palestinienii?
Andrei Țăranu: „S-au întîmplat multe lucruri în societatea israeliană. Diviziunea între populația religioasă și populația laică a crescut și mai mult. Mult mai mult decît era înainte. Sînt foarte mulți israelieni care deplîng faptul că Israelul a pierdut, din cauza atacurilor din Fîșia Gaza și din Liban împotriva Hezbollah, o susținere aproape globală pe care o avea în preajma lui 7 octombrie, și mai ales după. Au fost și sînt o mulțime de manifestări anti-Israel și pro-Palestina care sînt legate de faptul că Israelul a supralicitat intervenția în Fîșia Gaza împotriva populației civile, bătrîni, femei, copii. Sînt mulți israelieni care deplîng acest lucru. Pe de altă parte, avem o populație care s-a radicalizat împotriva arabilor în general și a musulmanilor în particular, și care și-ar dori ca practic granița de pe Iordan să devină o graniță permanentă, să elimine aproape întreaga populație arabă și să înfăptuiască Eretz Israel, Israelul mare, Israelul mai degrabă mitologic, care este în mintea celor care studiază Tora. Această discuție devine una ontologică, existențială pentru Israel, pentru că are de ales modelul lui Benjamin Netanyahu, un model permanent în asediu, sau un model mai degrabă asemănător cu cel din anii 70-80, după Războiul de Şase Zile, în care se încearcă tot mai mult o pacificare a întregii societăți israeliene, evrei, musulmani, berberi și așa mai departe.”Ce se întîmplă acum în Gaza, după armistițiul încheiat în 2025?
Andrei Țăranu: „A fost un armistițiu mai degrabă cald decît rece. Armata israeliană este în continuare pe teren, acționează de foarte multe ori agresiv. Populația este mutată dintr-un loc în altul. Este în bună măsură împiedicată să ajungă pe litoral, loc în care ar putea mai ușor să ajungă la ajutoarele care vin din diverse țări. Și asta pentru că Israelul de cele mai multe ori încearcă să treacă prin filtrul său aceste ajutoare, spunînd că ar putea să conțină și materiale care pot să pună în pericol statul Israel. Ce au obținut palestinienii? Nu au obținut absolut nimic în acest moment. Sînt, la fel cum au fost din 1948, o populație refugiată în propriul teritoriu.”Să ne amintim cîteva reacții internaționale. Curtea Penală Internațională a emis în 2024 mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, al fostului ministru al Apărării, Yoav Gallant, și al unui înalt oficial Hamas, acuzați de crime de război (în timpul și după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului). Mai multe țări au recunoscut statul palestinian. O comisie ONU a concluzionat că Israelul a comis genocid împotriva palestinienilor în Gaza. Ce se întîmplă cu aceste decizii și constatări internaționale, vor genera consecințe în justiție, în dreptul internațional?
Andrei Țăranu: „În dreptul internațional, fără îndoială, deja au determinat consecințe. Marea problemă este că, din nefericire, nu reușesc să determine niște consecințe ca în cazul Rusiei. De exemplu, impunerea de sancțiuni, fie către statele care susțin Hamas sau Hezbollah, fie împotriva Israelului. Deci, din punctul ăsta de vedere, avem mai degrabă o formă de, să-i spunem, retragere tacită din subiectul internațional. Lumea este mai interesată de subiectul umanitar, dar elementul securitar este mai degrabă lăsat în suspensie. Este o suspensie pe care Statele Unite, în special, au întreținut-o, după venirea lui Donald Trump, și care acum a devenit și mai complicată, avînd în vedere că Statele Unite și Israelul sînt aliate în războiul împotriva Iranului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalTîrgul de carte de la Frankfurt. Ce literatură exportă România?
La Frankfurt a început miercuri, 7 octombrie, cel mai important tîrg al industriei cărții la nivel internațional. Buchmesse e placa turnantă pentru drepturile de autor. Aici se întîlnesc scriitori și cititori …
Notes de l’épisode
La Frankfurt a început miercuri, 7 octombrie, cel mai important tîrg al industriei cărții la nivel internațional. Buchmesse e placa turnantă pentru drepturile de autor. Aici se întîlnesc scriitori și cititori, dar, mai ales, se negociază drepturile de traducere, republicare su adaptare a cărților, transformarea lor în filme, jocuri video sau cărți audio. Ediția din acest an are ca temă centrală modul în care inteligența artificială schimbă lumea editorială. Țara invitată de onoare este Cehia. România se pregătește pentru același rol în 2028. Așa că ediția de acum poate fi văzută și ca un test pentru acel moment. Ce s-a schimbat pentru piața de carte – pentru drepturi, în primul rînd – de cînd cu inteligența artificială? Ce presupune pregătirea pentru un evenimet precum cel din 2028 cînd România va fi invitata de onoare la Tîrgul de Carte de la Frankfurt? Ce avem de exportat din literatura română de azi? Le-am întrebat pe Ioana Gruenwald, curatoarea programului României din 2028, şi pe editoarea Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor de la Nemira.
Cum ne pregătim pentru 2028, cînd România va fi invitata de onoare la Tîrgul de Carte de la Frankfurt?
Ioana Gruenwald: „Trebuie să existe mult mai multe traduceri. Drept care, Institutul Cultural Român a făcut un efort peste așteptările oricui. Au mai făcut rost de un buget care să permită, acum, în noiembrie, să aibă un concurs pentru editorii străini, să facă cereri de subvenție pentru traduceri. Deadline-ul va fi în noiembrie. Deja promovăm acest concurs și editorii germani, austrieci, elvețieni încep să se uite. Editurile și-au făcut cataloage de drepturi și lumea începe să se uite cam ce ar putea să ia să traducă, pentru că pentru o traducere îţi trebuie mai mult de un an. Deci e destul de la limită.”Cum convingi o editoare, un editor dintr-o ţară în care oricum se traduce foarte puţin să preia pentru publicare un autor, o autoare, eventual la debut, din România, o zonă literară puţin cunoscută în Germania?
Eli Bădică: „Cu foarte multă pasiune. Eu, una, le spun că scriitoarele pe care le reprezint şi scriitorii pe care îi reprezint sînt la același nivel cu orice scriitor din Europa, din lume în momentul ăsta. Mie mi se pare că sîntem în cel mai bun moment al literaturii române contemporane și că, indiferent de ce-și dorește dintr-un portofoliu, pe ce direcție editorială e editorul sau editoarea, eu pot să vin cu o propunere de carte foarte bună și foarte potrivită.”Ce avem de exportat din literatura română de azi?
Eli Bădică: „Literatură foarte bună. Atît ficțională, cît și nonficțională, precum și literatură pentru copii. Putem să ducem mai departe vocile foarte puternice ale autorilor români și cu atît mai mult vocile scriitoarelor. În 2018 (cînd România a fost invitata de onoare la Tîrgul de Carte de la Leipzig) nu aveam o reprezentare atît de largă. Eu cred că în aproape o decadă lucrurile s-au schimbat major și e foarte bine că s-a întîmplat asta. Au început să publice din ce în ce mai multe scriitoare și avem voci din ce în ce mai puternice în direcția aceasta.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalCe se întîmplă în Franța? O revoltă care începe din școli
În Franța, revolta liceenilor s-a extins la nivel național. De aproximativ două săptămîni, sute de instituții de învățămînt sînt blocate. Elevii sînt nemulțumiți de condițiile din școală, de supra-aglomerarea …
Notes de l’épisode
În Franța, revolta liceenilor s-a extins la nivel național. De aproximativ două săptămîni, sute de instituții de învățămînt sînt blocate. Elevii sînt nemulțumiți de condițiile din școală, de supra-aglomerarea sălilor de clasă, de programa prea încărcată și de personalul didactic insuficient. Protestele sînt adesea însoțite de acte de violență. Cel puțin 25 de licee au fost incendiate sau devastate – pagubele sînt estimate la 20-30 de milioane de euro. Au fost agresați profesori și directori de școli. Au avut loc și confruntări cu poliția. Bilanțul oficial indică peste 200 de elevi și aproximativ 700 de polițiști răniți. Peste cinci mii de persoane, în majoritate minori, au fost reținute. Astăzi, liceenilor li s-au alăturat studenți, profesori și părinți. Și CGT, principalul sindicat din Franța, a ieșit în stradă. Guvernul a lansat o serie de consultări cu reprezentanții elevilor și promite măsuri pînă la sfîrșitul lunii. Dar care sînt, de fapt, revendicările și cum pot fi soluționate? L-am întrebat pe analistul Mihail-Valentin Cernea.
Guvernul de la Paris – la fel ca multe alte guverne europene – a fost nevoit să recurgă la tăieri bugetare pentru a combate deficitul. Franța traversează o criză bugetară și a adoptat unele măsuri de austeritate dureroase. Dar domeniul educației a fost scutit de tăieri. Ba chiar, anul acesta, numărul profesorilor a crescut cu 6000. Iar Ministerul Educației Naționale a introdus un un program de educație incluzivă. De ce percepția asupra condițiilor din școli e diferită de realitate?
Mihail-Valentin Cernea: „Nu ştiu în ce măsură diferă de realitate. Bănuiesc că sîntem familiarizaţi cu acest fenomen în România: deși teoretic educația e un drept asigurat de stat în mod egal, pentru toți cetățenii, este evident că va fi o diferență foarte mare între o școală din centrul Bucureștiului și o școală din mediul rural sau o școală de la marginea unui oraș mic. Același lucru se întîmplă și în Franța. Evident că există licee prestigioase care sînt finanțate și care arată bine, deși am văzut că şi elevi din aceste școli, pînă la urmă, s-au alăturat din solidaritate protestelor. Şi în Franța, de multe ori calitatea actului didactic, calitatea infrastructurii de care beneficiază elevul în școală va varia foarte mult în funcție de zonă și asta bineînțeles că va genera foarte multe tensiuni sociale și nemulțumiri. Mai mult decît atît, de multe ori elevii, în multe zone din Uniunea Europeană, inclusiv din România, au într-adevăr programe complicate, lungi, petrec mult timp la școală și de multe ori asta poate să fie o problemă pentru mulți dintre ei, mai ales odată ce ajung să vorbească unii cu alții și să se organizeze. Așa că, în bună măsură societatea franceză pare, cel puțin din sondaje, să fie de acord că există o bază pentru revendicările elevilor. Apropo de austeritatea pe care ați menționat-o, probabil că problema de fond este lipsa de competitivitate sau competitivitatea scăzută a economiilor vest-europene. (...) În Occident, investițiile s-au făcut mai de mult iar problema cu sistemele sociale este că nu ajunge doar să le construiești. Că te referi la educație, că te referi la sistemul de pensii, că te referi chiar și la elementele de infrastructură pentru călătorie, autostrăzi, căi ferate, companii de căi ferate, aeroporturi – toate aceste lucruri trebuie să fie menținute, trebuie să fie aduse la zi, trebuie să fie augumentate, trebuie făcute permanente investiții pentru ca ele să funcționeze la standardele pe care le așteaptă cetățenii. Şi cred că aici intervine problema. Chiar dacă un domeniu nu suferă tăieri în felul în care nu a suferit sistemul de educație în Franța, în urma măsurilor de austeritate, asta nu înseamnă că investițiile de care are nevoie acest sistem public ca să funcționeze vin, în condițiile unor economii nu foarte competitive.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalDreptul la un acoperiș. Ce înseamnă „locuință decentă”?
O femeie de 87 de ani din Madrid a fost evacuată recent din apartamentul în care locuise aproape toată viața. Clădirea fusese cumpărată de un fond de investiții, iar chiria a crescut la o sumă mai mare decît …
Notes de l’épisode
O femeie de 87 de ani din Madrid a fost evacuată recent din apartamentul în care locuise aproape toată viața. Clădirea fusese cumpărată de un fond de investiții, iar chiria a crescut la o sumă mai mare decît pensia femeii. Evacuarea a provocat ample proteste în Spania. În urma presiunii publice s-a ajuns la un acord, iar femeia se poate întoarce acasă, cu o chirie plafonată în funcție de venitul ei. Cazul a devenit foarte cunoscut în Europa. În multe orașe europene, chiriile au crescut mult mai repede decît veniturile, iar pentru tot mai mulți oameni o locuință decentă e foarte scumpă. Luni, 5 octombrie, este Ziua Mondială a Habitatului. Tema din acest an este chiar „locuire adecvată pentru toți”. Dar ce înseamnă, de fapt, o locuință adecvată? Și cum poate interveni statul atunci cînd piața face ca locuirea să devină inaccesibilă? Am întrebat-o pe Irina Zamfirescu, sociologă, lector dr. la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București.
Cazul Maricarmen Abascal pare aproape neverosimil: după 70 de ani petrecuți în aceeași locuință, o femeie octogenară ajunge să fie evacuată de noii proprietari. Ce ne spune povestea aceasta despre viața în marile orașe, în Europa?
Irina Zamfirescu: „A devenit o poveste publică pentru că, într-adevăr, e un caz extrem. Dar situații de genul ăsta, din păcate, se întîmplă frecvent în Europa. De unde și faptul că Uniunea Europeană, odată cu 2024, a început să lucreze la o strategie pentru locuire accesibilă pentru toate țările europene. Ne spune că, de fapt, lucrurile au scăpat de sub control de ceva vreme, doar că au devenit atît de grave, încît este imposibil pentru mediul politic să mai ignore această problemă. De ce spun pentru mediul politic? Pentru că locuirea este, ca orice alt aspect al vieții noastre, de altfel, direct dependentă de deciziile care se iau în diverse contexte politice. Discutăm aici despre parlamente, de exemplu, care pot legifera. Discutăm despre administrații locale care dau hotărîri de consilii. (...) În România, imediat după 1990, autoritățile publice s-au ocupat foarte puțin de domeniul locuirii, asta reiese din toată literatura academică. În statele din vestul Europei lucrurile stau un pic mai bine. În momentul de față, România și, cred că mai toate statele fost comuniste, au un procent foarte, foarte mic de locuințe publice. În vestul Europei există, totuși, un procent un pic mai mare de locuințe publice. A avea locuințe publice înseamnă o formă prin care statul se asigură că cetățenii nu sînt complet în bătaia pieței libere. În momentul de față, mediul privat a acaparat aproape complet un domeniu care este fundamental pentru calitatea vieții. Adică, noi avem un set de drepturi: dreptul la sănătate, la educație, la muncă. Toate drepturile astea sînt 100% dependente de dreptul la locuire. Pentru că, dacă nu locuiesc în acele condiții minim acceptabile, nu pot să fiu un om sănătos, mi-e foarte greu să-mi fac lecțiile și să mă duc la școală, mi-e foarte greu să mențin un loc de muncă. Deci, statul, cel puțin în România, a uitat de acest drept esențial și nu prea recunoaște în mod explicit dreptul fiecăruia la o locuință adecvată.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România CulturalLavinia Branişte: „Îmi place să fiu în mintea personajelor”
Lavinia Braniște revine în atenția cititorilor cu un nou volum de proză scurtă: „Delfinariu” (Editura Polirom). Personajele ei sînt oameni obișnuiți, cu vieți obișnuite, adesea precare și lipsite de bucurie …
Notes de l’épisode
Lavinia Braniște revine în atenția cititorilor cu un nou volum de proză scurtă: „Delfinariu” (Editura Polirom). Personajele ei sînt oameni obișnuiți, cu vieți obișnuite, adesea precare și lipsite de bucurie. Uneori în aceste vieți se strecoară ceva, un mic eveniment care funcționează ca o lupă. Și astfel vedem mult mai mult din viața aparent măruntă a acestor oameni. Lavinia Braniște știe să intre în mintea personajelor sale și să le facă să spună exact ce, cît și cînd trebuie, astfel încît ele să rămînă în mintea cititorului și după ce a terminat cartea.
Am vorbit cu ea despre noul ei volum de povestiri, despre personajele ei și relațiile dintre ele, despre bucuria de a scrie proză scurtă, despre receptarea de care se bucură cărțile ei în străinătate. Lavinia Braniște este anul acesta pe lista lungă a prestigiosului premiu Médicis étranger cu romanul „Camping”, tradus în franceză de Sylvain Audet-Găinar pentru Éditions des Syrtes.
Lavinia Braniște: „Cu volumul acesta am redescoperit bucuria scrisului de proză scurtă. Ultimele mele cărți au fost romane. Spre deosebire de romane, unde mai tot timpul pornesc de la personaje, pe care am nevoie să le simt, să le înțeleg foarte bine, să mă simt în siguranță alături de ele, știind că vom porni la un drum lung împreună, în proza scurtă sursele sînt mult mai variate. De exemplu, unul dintre texte a venit pur și simplu dintr-o emoție a mea foarte puternică și anume furia. (...) Altădată pornesc de la personaje, de la situații limită. Mi-am adus aminte cît de fain e să lucrez pe proza scurtă cu tăietura textului, cu provocarea de a te încadra într-un spațiu limitat și de a surprinde exact momentul acela de tensiune sau iminența pericolului, nu neapărat pericolul în sine. Nu trebuie să vezi exact ce se întîmplă, ci doar să creezi o anticipare și o așteptare pentru cititor. Sînt lucruri cu care poți să te joci foarte frumos în proza scurtă, spre deosebire de roman. Deși am reușit să mai scriu încă o carte tristă, pentru mine a fost o bucurie să lucrez la volumul ăsta.”
Unele povestiri sînt scrise la persoana întîi, altele la persoana a treia. Cum alegi perspectiva narativă?
Lavinia Braniște: „Fiind o fană înfocată a persoanei întîi, de care am cam abuzat - deși, pentru mine personal nu e neapărat o problemă, dar mai aud ce se mai comentează și încerc să mai variez -, cam așa am decis: m-am gîndit ce merge la persoana întîi cel mai bine și nu poate fi la altă persoană, pentru că ar strica. Și dacă altă persoană nu ar strica textul, atunci am preferat persoana a treia.”Dar de ce te atrage persoana întîi? Ce poți să spui mai mult sau altfel la persoana întîi decît la persoana a treia?
Lavinia Braniște: „Îmi place să fiu în mintea personajelor și îmi place faptul că e foarte subiectivă. Și că limbajul poate să fie foarte informal, colocvial. Îmi place să ascult oamenii cum vorbesc, îmi plac deviațiile de la limba standard. Și, de multe ori, și atunci cînd scriu la persoana a treia, de fapt e o persoană a treia destul de subiectivă, e mai degrabă o cameră pe umărul protagonistului sau a protagonistei. E o falsă persoană a treia cîteodată.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural
Voici les 40 derniers épisodes sur 1 120. Les épisodes plus anciens se trouvent dans le flux du podcast.
Podcasts similaires
Plus de podcasts : Culture et société
C’est votre podcast ?
Confirmez-le avec une entrée dans votre flux : vous recevez ici un code, vous l’ajoutez comme podcast:txt dans le canal de votre flux, et nous le vérifions. Votre podcast apparaît ensuite comme « vérifié » sur SoundNode.