Zum Inhalt springen

Ziua 20: S-A DESCHIS CERUL

10.10.2026 · 31 Min.

Shownotes

„...pe când Se ruga, s-a deschis cerul și Duhul Sfânt S-a coborât peste El..." (Luca 3:21–22)Ziua 20. Exact la jumătatea drumului. Au fost zile grele, poate seri în care ai vrut să renunți, dar ești încă aici. Ce s-ar putea întâmpla în a doua jumătate, dacă nu disprețuiești norul cât palma de om?La botezul Domnului Isus, cerul s-a deschis. Dar de ce atunci?Corneliu nu era încă născut din nou. Nu fusese botezat. Și totuși, într-o zi, la ceasul al nouălea, cerul s-a deschis peste el. Cum se poate ca un om nemântuit să ne întreacă la rugăciune?În această a douăzecea zi descoperi:🌤️ De ce nu toate rugăciunile deschid cerul🌸 Ce parfum emană o inimă smerită🙌 Care este cea mai subtilă și mai greu de detectat formă de mândrie✨ Ce urmă lasă prezența lui Dumnezeu peste cei care stau în ea👁️ Ce pot „vedea" demonii la cel care se roagă și posteșteȘi ce s-ar întâmpla dacă, într-una din aceste nopți, cerul s-ar deschide și peste casa ta?👉 Urmărește până la capăt. Ai trăit vreodată un moment în care ai simțit că cerul s-a deschis?

Alle Folgen von 1000 De Altare

Einstellungen

Darstellung

Sprache

Bestimmt, welche Sender dir auf der Startseite zuerst gezeigt werden.

Verlauf

Zuletzt gehörte Sender und Folgen und deine letzten Suchen liegen nur in diesem Browser.

Hinweise

Ein kurzer Hinweis, wenn ein Podcast, dem du folgst, eine neue Folge hat. Einzelne Podcasts stellst du über die Glocke auf ihrer Seite ab.

Konto

Favoriten speichern – in der App und auf der Website.

Tastenkürzel

/
Suche öffnen
Leertaste
Abspielen oder anhalten
← →
Im Player: 15 s zurück, 30 s vor (Folgen) · im Regal: nächste Kachel
↑ ↓
Im Regal: Ziel innerhalb der Kachel
Pos1 / Ende
Im Regal: erste bzw. letzte Kachel
Esc
Fenster oder Menü schließen
?
Diese Übersicht
Läuft gerade

Zur Senderseite

Als Nächstes

    Folgen mit „Als Nächstes“ vormerken – sie laufen nach der aktuellen Folge.