Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

1. „Așa sunt eu” (II) – de ce ne este greu să vedem la noi ceea ce observăm imediat la alții și cum putem începe schimbarea?

   14 novembre 202612 minÀ suivre

   Ne este greu să recunoaștem la noi comportamentele problematice pentru că ele ar contrazice imaginea favorabilă pe care o avem despre noi înșine. Apare, astfel, un conflict interior între cum credem că suntem …

   Notes de l’épisode

   Ne este greu să recunoaștem la noi comportamentele problematice pentru că ele ar contrazice imaginea favorabilă pe care o avem despre noi înșine. Apare, astfel, un conflict interior între cum credem că suntem și cum ne comportăm de fapt și, pentru a scăpa de acest conflict, începem să ne găsim justificări. Schimbarea începe atunci când ne asumăm responsabilitatea pentru ce facem și înțelegem ce se află în spatele acelui comportament. În prima parte a acestui articol am vorbit despre comportamentele pe care ajungem să le justificăm prin „așa sunt eu”, deși la altcineva le-am considera semnale de alarmă. În continuare vom vorbi despre motivele pentru care ne este atât de greu să vedem la noi ceea ce observăm cu ușurință la alții și ce putem face pentru a schimba ceva. De ce ne este greu să vedem la noi ceea ce observăm imediat la alții? A-ți recunoaște propriile comportamente problematice presupune să accepți și ceea ce nu se potrivește cu imaginea favorabilă pe care o ai despre tine însuți. Atunci, când un comportament intră în conflict cu felul în care ne vedem – „Sunt un om bun”, „Sunt o persoană care își ține cuvântul” – apare o tensiune interioară, numită în psihologie disonanță cognitivă. Pentru a reduce acea tensiune, putem să schimbăm fie comportamentul, fie felul în care îl interpretăm, adică explicațiile, credințele și justificările prin care îl facem să pară acceptabil. De multe ori, alegem varianta a doua, pentru că este mai ușoară. A schimba un comportament presupune mai mult efort și mai mult timp decât a „rescrie” povestea pe care ne-o spunem despre el. Este mai simplu să spui că nu ai fost agresiv, ci doar sincer; că nu ai încălcat o limită, ci că celălalt a fost prea sensibil. În felul acesta, atenția se mută de la efectul pe care comportamentul tău îl are asupra celuilalt la explicația care te ajută să îți păstrezi acea imagine bună despre tine. Conflictul interior cauzat de nepotrivirea dintre cum te vezi și cum te-ai comportat dispare, însă comportamentul problematic rămâne același. Dacă tot repeți astfel de justificări, ele nu mai sunt explicații punctuale pentru anumite situații, ci devin afirmații pe care ajungi să le crezi despre tine însuți: „Eu doar spun lucrurilor pe nume”, „Eu evit conflictele”, „Eu sunt mai sensibil”. Iar ceea ce a fost, la început, o explicație convenabilă pentru un comportament ajunge să fie confundată cu felul tău de a fi. „Așa sunt eu” mută, de fapt, un comportament din sfera alegerii în sfera identității, iar dacă ceva ține de identitatea ta, dispare necesitatea de a-l schimba, deoarece nu mai este „ceva ce faci”, ci „ceva ce ești”. Și, odată cu asta, dispare și responsabilitatea pentru el. Nu mai privești comportamentul ca pe o alegere pe care o faci zi de zi, ci ca pe o caracteristică pe care ceilalți trebuie să o accepte ca atare. De aceea, când cineva îți atrage atenția, de exemplu, că felul în care „spui lucrurilor pe nume” devine uneori agresiv sau îi rănește pe ceilalți, nu mai auzi o observație despre un comportament pe care l-ai putea schimba, ci o critică la adresa ta ca om, iar reacția firească este să te aperi. De cele mai multe ori, această reacție defensivă nu aparține instanței tale de adult, ci copilului tău interior. Copilul este cel care cere acceptare necondiționată. Adultul, în schimb, își observă propriul comportament, înțelege ce efect are asupra celor din jur și își asumă responsabilitatea pentru el. Iar atunci, când copilul interior preia controlul, comportamentele problematice rămân neschimbate, pentru că o parte din tine refuză să le privească drept ceea ce sunt: alegeri de care tu ești responsabil. Oamenii găsesc justificări comportamentelor proprii și pentru că le este greu să-și recunoască greșelile fără să simtă imediat rușine sau vinovăție. Însă, atunci, când te ascunzi în spatele scuzelor, nu faci decât să amâni o schimbare de care ai, de fapt, nevoie. O greșeală nu îți definește identitatea; este doar o alegere făcută într-un anumit moment din care poți învăța și pe care poți hotărî să nu o mai repeți data viitoare. Iar când începi să-ți privești greșelile în felul acesta, vinovăția și rușinea își pierd treptat din putere. În locul lor, rămâne doar responsabilitatea – pentru ceea ce faci, pentru consecințele acțiunilor tale și pentru ceea ce alegi să faci de acum încolo. Cum începi să schimbi aceste tipare? – renunță la formularea „așa sunt eu” și înlocuiește-o cu „am ales să fac asta” sau, mai simplu, „am făcut asta”. „Așa sunt eu” te scutește de orice responsabilitate – dacă ești așa, nu ai ce să faci. Dacă spui, în schimb: „Am ales să fac asta” recunoști că tu ești responsabil pentru acel comportament și la fel de bine poți alege să nu-l mai repeți; – conștientizează ce frici se ascund în spatele comportamentelor tale – de exemplu, cauți aprobarea altora pentru că îți este teamă să nu fii respins; eviți conversațiile dificile pentru că îți este teamă că, dacă spui ce simți, celălalt se va îndepărta. Odată ce reușești să identifici frica din spatele unui comportament, poți ajunge la „rădăcină” și poți lucra cu tine pentru a înțelege și a depăși acea frică; – fă un pas în spate și observă-te din exterior – când reacționezi într-un fel anume, încearcă să te privești pentru câteva momente din exterior, ca și cum ai observa o altă persoană. Apoi întreabă-te: „Dacă ar face altcineva exact ce fac eu acum, ce aș gândi despre acea persoană?”. Iar atunci, când persoanele care te iubesc îți atrag atenția asupra unui comportament care le îngrijorează, încearcă să nu răspunzi imediat, pentru că tendința va fi să te aperi, să le contrazici, să te justifici. Ia-ți puțin timp și gândește-te la ce ți s-a spus. E posibil să fie un sâmbure de adevăr acolo? Sau să existe vreun motiv pentru care îți este greu să accepți acele lucruri? Uneori cei din jur pot observa lucruri despre tine pe care ție îți este greu deocamdată să le vezi sau să le accepți; – săptămâna aceasta, fă o singură alegere diferită – nu trebuie să schimbi totul deodată. Identifică un singur moment în care, de obicei, te scuzi spunând că „așa ești tu” și fă ceva diferit de cum ai face în mod obișnuit: poartă acea conversație pe care ai tot încercat să o eviți, pune o limită clară sau spune „nu” într-o situație în care de obicei cedezi, fără să te mai justifici după aceea. Așa poți face o schimbare reală, făcând câte un pas mic în fiecare zi. Fiecare astfel de alegere îți arată că „așa sunt eu” înseamnă, de multe ori, „așa m-am obișnuit să reacționez”. – nu fugi de disconfortul inerent oricărei schimbări – să schimbi un obicei vechi este incomod, iar acest disconfort face parte din proces. Dar „mi-e greu” nu înseamnă că „nu ești în stare” și nici că ai eșuat, ci doar că înveți ceva nou – să reacționezi și altfel decât ai făcut-o până acum. Fii răbdător cu tine, deoarece vor exista zile în care te vei întoarce la vechile tipare sau zile în care vei fi dezamăgit de tine. Observă ce s-a întâmplat, înțelege de ce și data următoare încearcă din nou. Există și situații în care, oricât ai încerca să lucrezi cu tine, îți este greu să schimbi singur anumite tipare, mai ales atunci când ele se repetă de ani de zile și au legătură cu temeri mai vechi sau cu felul în care ai învățat să te protejezi când te simți respins, criticat sau atacat. În astfel de cazuri, psihoterapia te poate ajuta să înțelegi mai bine de unde vin reacțiile tale, când apar cel mai des și de ce ajungi să repeți aceleași comportamente, chiar și atunci când știi că îți fac rău ție sau îi rănesc pe cei din jur. Iar treptat înveți să nu mai reacționezi automat și să alegi un mod mai sănătos de a răspunde. Un comportament pe care l-ai atribuit mult timp „felului tău de a fi” poate să fi fost, la început, doar o manieră prin care ai încercat să te protejezi. Poate te-a ajutat cândva să eviți respingerea, rușinea, critica sau sentimentul că nu ești suficient de bun. Dar un mecanism care te-a protejat într-o anumită etapă a vieții tale poate ajunge, mai târziu, să te limiteze și să îți afecteze relațiile. De aceea, dacă începi să schimbi anumite comportamente, acest lucru nu înseamnă că renunți la identitatea ta, ci doar la niște reacții mai vechi care nu îți mai sunt benefice acum. Dr. Ursula Sandner Întrebări frecvente Care este diferența dintre acceptarea de sine și „așa sunt eu” ca justificare? Acceptarea de sine presupune să te vezi așa cum ești, să vezi inclusiv acele comportamente care îi afectează pe cei din jur sau care te limitează pe tine. Îți asumi responsabilitatea pentru ele și știi că poți alege să le schimbi, dacă îți dorești. „Așa sunt eu” este opusul acestei atitudini; este o manieră prin care refuzi să îți analizezi un comportament, spunând că, de fapt, nu ai ce să schimbi. Iar dacă nu mai vorbești despre ceva ce faci, ci despre ceva ce crezi că ești, schimbarea pare imposibilă. Cine se acceptă cu adevărat își poate recunoaște și greșelile. Când cineva îi atrage atenția asupra unui comportament, ascultă fără să simtă imediat nevoia să se apere. Poate să spună: „Ai dreptate, am observat și eu asta la mine” și nu se simte din acest motiv mai puțin valoros. Cum îi spui cuiva apropiat că folosește „așa sunt eu” ca scuză, fără să-l ataci? Nu începe prin a-l caracteriza ca persoană: „Ești egoist”, „Ești agresiv”, „Nu îți pasă”. Vorbește despre un moment concret și despre efectul pe care l-a avut asupra ta: „Când mi-ai spus ieri acel lucru, m-am simțit rănit”. În felul acesta, nu îi aduci un atac la persoană, ci aduci în discuție un comportament anume. Mai departe, nu mai depinde de tine. Dacă acea persoană este dispusă să se gândească la felul în care a reacționat, nu se va grăbi să se apere sau să se justifice. Însă dacă ignoră ce i-ai spus, minimalizează situația sau îți dă de înțeles că problema este la tine, explicațiile suplimentare nu mai ajută. În acel punct, rămâne să te întrebi cât de multe ești dispus să mai accepți tu în acea relație. Care este diferența dintre o explicație și o scuză? O explicație te ajută să înțelegi de ce ai reacționat într-un anumit fel. Poate ai fost obosit, speriat, copleșit sau ai repetat un tipar mai vechi. Dar odată ce înțelegi de ce te-ai comportat într-un anumit fel, încerci să procedezi diferit data viitoare. Adică îți asumi responsabilitatea pentru schimbare. O scuză, în schimb, este folosită ca să închizi discuția și să nu mai fii nevoit să te confrunți cu efectele comportamentului tău. Îți spui: „Am fost nervos”, „Așa reacționez eu” și, da, aceste lucruri pot fi adevărate, dar nu anulează efectele pe care comportamentul tău le-a avut. Ceea ce contează este ce faci după aceea – încerci să îndrepți lucrurile și să schimbi ceva sau doar vrei să-ți aperi imaginea, ascunzându-te în spatele unor scuze? Ce faci dacă îți dai seama că folosești „așa sunt eu” ca scuză, dar în același timp te simți copleșit de vinovăție pentru comportamentele tale din trecut? Vinovăția te blochează în loc să te ajute să faci schimbări. Când te învinovățești prea tare, mintea ta caută rapid o cale să scape de acea stare, iar cele mai la îndemână soluții sunt exact justificarea – „Nu am avut ce să fac” sau minimalizarea – „Nu a fost chiar așa de grav”. Practic, vinovăția te împinge să repeți aceleași comportamente pe care încerci, de fapt, să le schimbi. Ceea ce ajută cu adevărat este asumarea responsabilității. Un om care se învinovățește își spune: „Sunt un om rău pentru ceea ce am făcut” și rămâne blocat în trecut. Un om care își asumă responsabilitatea își spune: „Ceea ce am făcut i-a rănit pe cei din jur și, de acum înainte, aleg să procedez altfel” și de aici poate începe să facă schimbări în prezent. Iar dacă ai greșit cuiva, cel mai sănătos lucru pe care îl poți face este să îți ceri scuze și să încerci să îndrepți acea greșeală dacă este posibil, străduindu-te, în același timp, să nu mai repeți acel comportament. De ce devii defensiv și simți nevoia să te aperi când cineva îți atrage atenția asupra unui comportament? Când cineva îți atrage atenția asupra unui comportament, iar tu simți imediat nevoia de a te apăra, această reacție poate să fie, de fapt, o reacție a copilului tău interior – acea parte din tine care în copilărie nu s-a simțit în siguranță, care s-a simțit criticată, respinsă sau nevăzută. Ce poți face este să nu răspunzi imediat. Ia-ți câteva secunde, respiră adânc și adresează-te, în gând, acelei părți din tine: „Știu că te doare ce auzi. Te înțeleg. Însă acum sunt eu, adultul, aici, iar eu pot să fac față acestei discuții”. Printr-un astfel de exercițiu, copilul tău interior simte că nu mai trebuie să gestioneze singur acea situație și se poate liniști. Iar în acel moment, poți asculta ce ți se spune fără să te aperi imediat și poți decide dacă există ceva de schimbat.  

2. De ce narcisicul are nevoie constant de atenția și validarea celorlalți – ce se află în spatele criticii, controlului și rolului de victimă

   10 novembre 20262 minÀ suivre

   Narcisicul trăiește cu o rană interioară permanentă – un sentiment profund, dar bine ascuns, că nu este suficient de bun și de valoros. Această rană îl face să se simtă neîncrezător, lipsit de putere și …

   Notes de l’épisode

   Narcisicul trăiește cu o rană interioară permanentă – un sentiment profund, dar bine ascuns, că nu este suficient de bun și de valoros. Această rană îl face să se simtă neîncrezător, lipsit de putere și rușinat. Pentru a scăpa de acest disconfort, caută să se hrănească cu atenția, validarea și reacțiile celorlalți. Este ca și cum nu ar putea să-și ofere singur confirmarea că este valoros, astfel că o caută în exterior. El sau ea și-a creat, de fapt, doar o mască, o aparență a încrederii și a puterii, ca un mecanism de apărare în fața golului și rănilor sale interiore. Astfel, atunci, când te critică, te controlează, te manipulează sau te rănește, în realitate urmărește un singur lucru: să se simtă el puternic. Asta îi aduce o ușurare temporară – pentru câteva clipe nu mai simte propria vulnerabilitate. Însă efectul e de scurtă durată, iar narcisicul are nevoie constant să repete acest mecanism. De aceea, comportamentele lui nu se opresc, pentru că rana rămâne nevindecată și tot ce face e doar să o mascheze pe moment. Pe lângă tacticile sale directe (critica, intimidarea, răstălmăcirea cuvintelor tale), el sau ea se folosește și de masca fragilității pentru a inspira compasiune și apropiere. Îți arată anumite slăbiciuni și vulnerabilități, însă nu pentru că el consideră că ar avea nevoie de ajutor sau pentru că își dorește să se schimbe, ci pentru a te ademeni mai aproape de el. Dacă îl percepi ca pe o persoană bună, nedreptățită, rănită de alții (aparent de cei care au căutat mereu să-i facă rău, indiferent de cât de bun și de corect a fost el sau ea cu aceștia), poți mult mai ușor să cazi în plasa lui. Însă odată ce te va atrage de partea sa, va începe să se „hrănească” cu resursele tale emoționale și să te exploateze. Narcisicul își joacă mereu rolul – când de stăpân, când de victimă. Și, oricât de credibil ar fi, un lucru este sigur: tu nu ești responsabil nici de rănile sale, nici de vindecarea lor. Cu cât înțelegi mai clar mecanismul, cu atât îți dai seama că ceea ce caută nu este să construiască o relație de iubire autentică, ci caută o „hrană emoțională” temporară. După ce îți va consuma resursele emoționale și personale, va căuta o nouă sursă pe care să o folosească pentru atenția, validarea și puterea de care are nevoie. Ursula Sandner

3. De ce alegi mereu parteneri/partenere pe care simți că trebuie să-i salvezi – și cum te ține captiv acest tipar

   8 novembre 20263 minÀ suivre

   Îți spui că vrei o relație matură, dar „te trezești” din nou lângă cineva care are nevoie de tine să-l/ o motivezi, să-i rezolvi conflictele sau problemele financiare, să îi validezi fiecare decizie, să-l/o …

   Notes de l’épisode

   Îți spui că vrei o relație matură, dar „te trezești” din nou lângă cineva care are nevoie de tine să-l/ o motivezi, să-i rezolvi conflictele sau problemele financiare, să îi validezi fiecare decizie, să-l/o împingi de la spate ș.a.m.d. Îți spui că e vorba de empatie, de iubire adevărată, de capacitatea ta de a vedea potențialul din oameni. Dar, uneori, nu e vorba despre asta, ci despre un rol pe care ți l-ai însușit – cel de salvator. Nu faci asta pentru că „îți place”, ci pentru că, fără să-ți dai seama, ai învățat să fii cel care „repară”. Îți imaginezi ce ar putea deveni un om dacă ar depune puțin mai mult efort, dacă și-ar rezolva problemele, dacă… dacă… Dai dovadă de răbdare și înțelegere, treci cu vederea orice comportament care te rănește, dar pe care îl numești doar o „scăpare de moment” și ajungi, treptat, să te pierzi pe tine în încercarea de a-l ține pe celălalt „pe linia de plutire”. Astfel, relația devine dezechilibrată: tu ești mai degrabă „terapeutul” sau „părintele” celuilalt, în loc să fii un partener egal. Poate că, pentru tine, iubirea a reprezentat dintotdeauna un efort. Ai învățat că trebuie să te străduiești și să demonstrezi ca să fii ales sau aleasă. În realitate, aceasta este doar o formă de supraviețuire emoțională – o încercare veche de a fi văzut, auzit, validat. Când „cauți” oameni pe care să-i salvezi, în realitate încerci să te salvezi pe tine – acea parte din tine care s-a simțit neputincioasă, respinsă ori nevăzută vrea o nouă șansă. De aceea alegi, inconștient, oameni care au nevoie de tine – pentru că speri că, de data asta, dacă reușești să-i „vindeci”, vei fi și tu în sfârșit iubit sau iubită așa cum ai fi avut nevoie în copilărie. Dar nu poți „vindeca” sau schimba pe nimeni, dacă acea persoană nu vrea să se schimbe. Și, mai ales, nu poți construi o relație matură atunci când „iubirea” ta e condusă de frică – frica de a nu fi abandonat, respins, ignorat… A iubi un om nu înseamnă „a-l repara”, „a-l vindeca” sau „a-l schimba”, ci a-l accepta așa cum este și a-i respecta libertatea de a rămâne exact așa cum este. Desigur, îl poți sprijini în schimbările pe care el sau ea dorește să le facă, dar nu i le poți impune. Asta nu înseamnă să asiști nepăsător la comportamentele sale distructive, ci să înțelegi clar unde se oprește responsabilitatea ta și unde începe responsabilitatea lui. Poți să-i atragi atenția asupra riscurilor comportamentelor sale, să îi explici, să îi oferi ajutorul, dar este nevoie și să stabilești anumite limite și să-ți protejezi integritatea. Ceea ce el sau ea alege să facă mai departe ține de capacitatea, voința și disponibilitatea lui sau a ei de a se schimba, nu de efortul tău de a-l salva. Iar, uneori, cel mai înțelept lucru pe care-l poți face este să nu mai „cauți” oameni pe care să-i salvezi, ci să te vindeci, în sfârșit, pe tine. Să nu mai investești în cineva doar pentru că îți activează vechea nevoie de a demonstra că meriți să fii ales sau aleasă, ci să-ți întorci energia spre tine. În acest fel poți schimba tiparul. Când încetezi să mai cauți iubire prin rolul de salvator, devii disponibil/ă pentru o relație în care responsabilitatea e împărțită. Așa începe o relație matură: când fiecare își asumă partea lui, când limitele sunt clare și când nu-ți mai definești valoarea prin capacitatea de a rezolva problemele celuilalt. Ursula Sandner

4. De ce este atât de greu să ieși dintr-o relație cu un narcisist?

   7 novembre 202611 minÀ suivre

   Partea a cincea Victimele abuzurilor ajung să formeze o legătură emoțională cu abuzatorii lor în încercarea de a supraviețui acelor relații dificile, tumultoase, traumatizante. Această legătură apare ca urmare …

   Notes de l’épisode

   Partea a cincea Victimele abuzurilor ajung să formeze o legătură emoțională cu abuzatorii lor în încercarea de a supraviețui acelor relații dificile, tumultoase, traumatizante. Această legătură apare ca urmare a unui ciclu de „recompense” și „pedepse” în care victimele, după nenumărate abuzuri, devin condiționate să aștepte „recompensa”, adică alinarea. Îi privesc pe abuzatori atât ca pe sursa terorii lor, cât și ca pe sursa lor de confort și alinare atunci când aceștia manifestă atitudini și comportamente dezirabile. În general narcisiștii atrag parteneri codependenți care la începutul relației primesc exact ce au nevoie, iar mai apoi încep să se confrunte cu devalorizare și abuz. Ei știu că lucrurile se schimbă, însă nu își pot da seama de ce, așa că plasează vina asupra lor. Trebuie să fi făcut ei ceva ca să merite acest gen de tratament, trebuie să fi greșit cu ceva. Gândind în acest fel, nu le rămâne de făcut decât să încerce să-și repare așa-zisele greșeli pentru a recâștiga afecțiunea și bunăvoința narcisistului. Vor încerca să nu-și supere partenerul, să facă tot ceea ce se așteaptă de la ei, sperând că, în acest fel, vor întrerupe ciclul abuzurilor și vor trezi în partener doar acea latură afectuoasă și iubitoare pe care au cunoscut-o la început. De ce îți pare atât de greu să pleci dintr-o relație abuzivă cu un narcisist? La început ești copleșit de afecțiune și atenție și te simți ca cea mai specială persoană din lume. Narcisistul se arată interesat de tine pentru că își dorește să-ți descopere slăbiciunile, nevoile, dorințele, pentru a le folosi împotriva ta mai târziu. Este dispus să facă totul pentru tine și să pozeze în partenerul ideal tocmai pentru a-ți câștiga încrederea. Te acaparează, îți oferă constant validări și aprecieri, îți satisface orice nevoie pentru a te determina să devii dependent de el/ea. Pe măsură ce timpul trece, lucrurile încep să se schimbe: dovezile de afecțiune devin din ce în ce mai rare, iar critica și devalorizarea își fac simțită prezența. Dacă iei atitudine, dacă îți exprimi nemulțumirile, narcisistul va distorsiona în așa fel lucrurile, încât să pară că tot ce se întâmplă rău în relație, se întâmplă din vina ta ori că ți se pare, exagerezi, greșești, te înșeli, „ești nebun”. Chiar dacă tu încerci să rezolvi problemele, ai senzația că, de fiecare dată, te confrunți cu același lucru: reproșuri, învinovățiri, supărare, ca și cum oricât ai încerca, nu se poate ajunge cu adevărat la o înțelegere. Începi și îți spui că în fiecare relație există probleme și certuri și că, poate, ceea ce trebuie să faci, este să lași mai mult de la tine. Cu cât faci mai multe compromisuri și lași mai mult de la tine, cu atât narcisistul învață că poate să facă orice, pentru că tu vei accepta orice. Rarele ocazii în care „te revolți” (îți spui punctul de vedere, spui ce te deranjează, nu ești de acord cu partenerul) vor fi, așadar, percepute ca adevărate afronturi și trădări, iar reacțiile lui/ei vor deveni din ce în ce mai virulente, mai agresive, mai toxice. Dacă până acum ai fost supus, cum îți permiți ca acum să îi ieși din cuvânt? Începi să te simți din ce în ce mai „mic”, mai neîncrezător, mai nesigur și începe să-ți fie din ce în ce mai teamă de ieșirile lui/ei, de izbucnirile lui emoționale, de reproșuri, de certuri și tot ce îți dorești este să eviți „să-l provoci”. Trăiești într-un stres continuu și începi să devii anxios. Acum singura ta alinare sau ușurare apare în momentul în care îți oferă câteva firimituri de bunăvoință. Asemeni unui dependent de droguri, suporți toate efectele nedorite pentru acele câteva minute de plăcere și confort. Partenerul narcisist îți oferă afecțiune, validare, apreciere sau cadouri după un lung șir de abuzuri și într-o manieră imprevizibilă. Dacă nu știi când vei primi „recompensa”, te vei comporta mereu în așa fel încât să-i faci pe plac, pentru că speri că vei primi cât mai curând acele dovezi de afecțiune și acele validări după care tânjești atât de mult. Iar odată ce le primești, te autoiluzionezi că partenerul tău nu se va mai comporta niciodată urât cu tine, chiar dacă dovezile spun altceva. Te agăți de acel mic gest de bunăvoință și speri că el/ea se va schimba. Narcisistul nu este un om „bun”, drăguț, iubitor, grijuliu și compasiv care din când în când are scăpări neintenționate de „răutate”, cruzime și agresivitate. El este perfect conștient de ceea ce face, este conștient de abuzurile sale și este conștient de cât de multă suferință îți provoacă. Dacă nu ar fi conștient, oare cum ar putea să-și calculeze atât de bine orice gest și mișcare pe care le face în public? Cum ar putea să fie atât de drăguț în văzul oamenilor, când știe că trebuie să-și protejeze imaginea, și atât de crud și lipsit de considerație în intimitatea voastră, când știe că nu este observat de nimeni altcineva? Partenerul tău se poate supăra pe tine și poate să nu mai vorbească cu tine și să stea îmbufnat zile întregi dacă ceva din ce ai făcut tu percepe ca fiind „greșit”. Chiar dacă tu nu ai greșit cu nimic (de exemplu, ai refuzat să-i îndeplinești o solicitare egoistă), te vei vedea pus în situația de a-i cere scuze și a încerca să-ți repari „greșeala” în speranța că acea tensiune dintre voi se va risipi și el/ea va începe să vorbească din nou cu tine. Deși problema nu a fost soluționată în mod real, simplul fapt că lucrurile revin la „normal” (vorbește din nou cu tine), reprezintă o mare ușurare și o eliberare de stres și anxietate. „Pedeapsa” poate lua, însă, diverse forme, nu numai refuzul comunicării. Poate fi vorba despre crize de furie, despre violență fizică, despre jigniri, despre devalorizare, despre un comportament ostil sau un comportament pasiv-agresiv ș.a.m.d. Ajungi să simți că în momentele în care se poartă frumos cu tine, se comportă cu respect ori se arată interesat de tine, îți face, de fapt, o favoare. Ca și cum tu nu ai merita, de fapt, toate aceste lucruri, însă el/ea, din bunăvoința lui și pentru că ai fost „cuminte”, ți le oferă. Însă o relație sănătoasă și funcțională se bazează tocmai pe respect, pe apreciere, pe interes autentic, pe raportarea la celălalt ca la un partener egal, nu ca la un supus căruia i se face o favoare prin simplul fapt că nu mai este abuzat dacă stă cuminte la locul său. Aspectul problematic este că persoanele care sunt abuzate și care dezvoltă o legătură emoțională cu abuzatorul lor, percep că dacă el/ea este cel care le cauzează atât de multă durere, tot el/ea este cel care le poate elibera de acea durere. O persoană prinsă în acest cerc vicios va avea tendința să se învinovățească pe sine pentru comportamentul abuziv: „eu l-am enervat”, „dacă aș fi acționat altfel... nu s-ar fi supărat”, „dacă aș fi făcut lucrurile altfel...”, „dacă aș reuși să-mi dau mai mult silința / dacă aș fi altfel / dacă aș fi mai iubitor / mai înțelegător / dacă nu m-aș mai îndoi de el... sigur nici el/ea nu s-ar mai comporta așa” și să-i găsească scuze partenerului abuziv: „a avut o copilărie grea”, „a fost abandonat de tată”, „a fost trădat în fosta relație”, „așa e el/ea și nu se poate schimba”. Persoanei îi va fi greu să plece, chiar dacă este complet nefericită acolo, și va ascunde sau va minimaliza abuzurile prin care trece. Va percepe că nu merită sau că nu poate găsi ceva mai bun și că viața ei nu ar mai avea niciun sens fără actualul partener. Va reuși să se mintă pe sine că lucrurile sunt ok, în ciuda tuturor problemelor și dificultăților, pentru că se va focaliza pe acele firimituri de bunăvoință, agățându-se de ele. Va fi constant într-o stare de tensiune și va simți că trebuie să se poarte cu mănuși cu partenerul pentru a nu-l supăra, că trebuie să renunțe la autenticitatea sa și să facă nenumărate sacrificii și compromisuri „ca să fie bine”. Ce pași poți face pentru a ieși dintr-o relație cu un narcisist? Primul pas în soluționarea unei probleme este recunoașterea acelei probleme. Adică, dacă partenerul tău este abuziv, nu te mai minți nici pe tine, nici pe ceilalți, că nu este. Nu îi mai găsi scuze. Dacă te simți neîmplinit, nefericit, trist, anxios sau stresat, recunoaște-ți ție, în primul rând, că te simți așa. Dacă partenerul tău îți face promisiuni pe care nu le respectă, recunoaște acest lucru și nu îi mai căuta justificări. Observă faptele, dincolo de vorbele prin care încearcă el/ea să te facă să crezi altceva. În interiorul tău, în ciuda confuziei pe care o poți avea, știi că ceva nu este ok, știi că există probleme și lucruri care te dor, știi că ți-ai dori altceva. Dacă locuiți în aceeași casă, nu îi spune de planurile tale, pentru că cel mai probabil va face tot posibilul să te împiedice să pleci și va avea capacitatea să te facă să te răzgândești sau pur și simplu îți va face viața un coșmar, iar siguranța și sănătatea ta sunt mai importante decât orice „datorie” crezi că ai față de el/ea. Începe să-ți asiguri resursele de care ai nevoie și pleacă. Oricât de imposibil ți se pare, conștientizează că este o alegere pe care tu poți să o faci. Trebuie doar să-ți acorzi această permisiune. Evită orice contact, iar dacă aveți copii împreună sau dacă nu vorbim despre o relație de cuplu, ci o relație de afaceri, comunică minimul necesar și nu te lăsa prins în capcana redeschiderii subiectului despre voi și relația voastră. Fă o prioritate din grija și iubirea de sine – cel mai probabil ai uitat de tine, de cine ești tu cu adevărat, de nevoile și dorințele tale, iar acum a venit momentul să îți reamintești acest lucru. Acceptă-te așa cum ești acum, nu te mai învinovăți pentru faptele sau pentru trecutul tău, ci caută să construiești și să îți reinventezi viața pornind de la ce ai și ce ești deja. Apelează la ajutorul unui specialist pentru a te ajuta să înțelegi ce te-a atras în acea relație (ce trăsături, ce credințe, ce lipsuri, ce răni emoționale de-ale tale au contribuit la crearea acelei legături) și a te ajuta să procesezi ceea ce ți se întâmplă și să te vindeci, să te ierți, în primul rând tu pe tine, să te eliberezi. Înconjoară-te de prieteni, de oameni în care ai încredere sau de persoane care te pot sprijini în această perioadă a vieții tale. Este important să eviți să te mai izolezi ori să ascunzi totul sub covor. Fă-ți planuri de viitor și stabilește-ți obiective – dacă până acum planurile tale s-au învârtit în jurul lui/ei, de acum înainte poate că a venit momentul să începi să te gândești din nou la tine. A decide ce vrei tu să faci cu timpul tău, cu energia ta, cu viața ta și a începe să acționezi știind că faci asta spre binele tău poate fi un stimulent extrem de puternic pentru redobândirea încrederii în sine. Chiar dacă greșești, cu fiecare lecție învățată și fiecare obstacol depășit, îți demonstrezi tu ție că se poate și că nu ai nevoie de ancore în exteriorul tău, nu ai nevoie de cineva care să te valideze constant și care să-ți spună dacă gândești, alegi sau acționezi corect sau greșit, bine sau rău. Viața ta îți aparține și îmi doresc să conștientizezi că poți fii și poți avea tot ceea ce meriți și îți dorești cu adevărat. Dr. Ursula Sandner

5. De ce este atât de greu să fii apropiat/ă de mama ta când ea este imatură emoțional și ce poți face pentru a te proteja?

   4 novembre 20264 minÀ suivre

   Dacă mama ta este imatură din punct de vedere emoțional, poți simți o dificultate mai mult sau mai puțin subtilă, dar mereu prezentă, de a fi cu adevărat apropiat sau apropiată de ea. De ce se întâmplă asta? …

   Notes de l’épisode

   Dacă mama ta este imatură din punct de vedere emoțional, poți simți o dificultate mai mult sau mai puțin subtilă, dar mereu prezentă, de a fi cu adevărat apropiat sau apropiată de ea. De ce se întâmplă asta? Apropierea presupune vulnerabilitate, iar ei îi este greu să tolereze vulnerabilitatea ta sau pe a ei. Orice emoție mai intensă o copleșește, o sperie, o face să se retragă sau să atace. De exemplu, când îi spui ce simți, fie minimalizează – „Nu e chiar așa de rău”, fie se simte atacată – „Deci eu sunt o mamă rea?”. Ea nu te vede pe tine – te vede prin filtrul nevoilor ei. Conversațiile se întorc mereu la ea. Durerea ta devine despre cum o afectează pe ea. Reușitele tale sunt validate doar dacă îi aduc ei recunoaștere. Nu poate „ieși” din propria experiență suficient de mult ca să te vadă cu adevărat. Confundă controlul cu grija. Te critică sub pretextul că „îți vrea binele”. Îți dă sfaturi nesolicitate și se supără dacă nu le urmezi. Îți încalcă limitele și granițele și se simte respinsă când încerci să-i explici că te deranjează acest lucru. Pentru ea, a fi apropiată înseamnă să aibă acces total la tine – nu să te respecte ca persoană distinctă. Se victimizează – nu poate să privească în interior și să-și asume responsabilitatea pentru propriile greșeli. De exemplu, când încerci să vorbești despre cum te-ai simțit sau te simți, devine brusc victima din poveste – „Și eu am suferit”, „Nu a fost vina mea”, „Nu înțelegi prin ce am trecut eu”. Orice încerci să aduci în discuție devine, cumva, vina altcuiva – a circumstanțelor, a ta, a oricui, doar nu a ei. Nu are capacitatea de a spune: „Da, te-am rănit sau am greșit și îmi pare rău.” Rolurile sunt inversate – tu ești cel sau cea care îi gestionează emoțiile. De mic/ă, ai învățat să-i „citești” stările. Ai învățat ce subiecte să eviți, ce ton să folosești, cum să nu o superi. Ai devenit responsabil/ă de echilibrul ei emoțional și acum, ca adult, încă simți că ai această responsabilitate. Este greu să te simți apropiat/ă de cineva pe care trebuie mereu să-l protejezi de propriile sale emoții – pentru că adevărata apropiere cere să poți fi sincer, vulnerabil și tu însuți, fără să te temi de reacția lui sau a ei. Pentru ea, aparențele sunt mai importante decât ceea ce simți tu. Vrea să pară că aveți familia perfectă în fața celorlalți, chiar dacă acasă atmosfera este rece sau imprevizibilă. Te presează să „nu spui nimănui”, să zâmbești, să joci rolul de copil recunoscător. Ceea ce trăiești cu adevărat nu contează, contează doar imaginea pe care o proiectează în exterior. Tot ce nu e cum vrea ea devine motiv de conflict – alegerile tale, limitele tale, nevoile tale – toate devin motive de tensiune dacă nu se aliniază cu ce vrea ea. Nu e flexibilă, nu e deschisă, nu negociază. Ori e după cum vrea ea, ori dacă nu, se creează o adevărată dramă. Și tu ai învățat de mic/ă să cedezi, altfel „suporți consecințele”. Apropierea emoțională de o mamă care este imatură nu este dificilă din cauza lipsei tale de dorință, ci pentru că nu există o capacitate reală din partea ei să susțină o relație profundă, dincolo de „roluri”. Aici nu este despre a arăta cu degetul sau despre a învinovăți, ci despre a recunoaște anumite dinamici și a învăța să pui limite, adică a nu mai tolera comportamente care te rănesc. Și, poate, cel mai important, să accepți că nu o poți schimba tu și să nu te mai simți vinovat/ă pentru că alegi liniștea în locul sacrificiului de sine. Ursula Sandner

6. Suferința după o despărțire: dorul de fostul partener este, de fapt, refuzul de a renunța la varianta lui idealizată și la viitorul pe care ți l-ai imaginat

   2 novembre 20261 minÀ suivre

   Încetează să îți mai idealizezi fostul partener. Crezi că îți este dor de el sau de ea, dar dacă privești cu mai multă atenție, vei vedea că ceea ce simți este, de fapt, altceva. Îți este dor de acea versiune a …

   Notes de l’épisode

   Încetează să îți mai idealizezi fostul partener. Crezi că îți este dor de el sau de ea, dar dacă privești cu mai multă atenție, vei vedea că ceea ce simți este, de fapt, altceva. Îți este dor de acea versiune a lui pe care ți-a arătat-o la început, înainte să îl cunoști cu adevărat și înainte să vezi încotro se îndreptau, în realitate, lucrurile; de sentimentul că ai fost ales, că ai contat suficient de mult pentru cineva. Îți este greu să renunți la viitorul pe care îl construiseși deja în mintea ta cu el sau cu ea – viața împreună, planurile, lucrurile pe care îți imaginai că le veți face. De fapt, încă nu ești pregătit să renunți la povestea pe care ți-ai construit-o singur în jurul acelui om, iar de aici vine, de cele mai multe ori, suferința pe care o simți. Ursula Sandner

7. Iubirea de sine – ce înseamnă cu adevărat și cum o dobândești?

   31 octobre 20266 minÀ suivre

   Iubirea de sine nu este despre egoism sau narcisism. Este despre a-ți acorda aceeași grijă și compasiune pe care le oferi celor dragi. Dar cum înveți să te iubești când ai crescut crezând că nu meriți? …

   Notes de l’épisode

   Iubirea de sine nu este despre egoism sau narcisism. Este despre a-ți acorda aceeași grijă și compasiune pe care le oferi celor dragi. Dar cum înveți să te iubești când ai crescut crezând că nu meriți? Descoperă 10 pași practici spre o relație sănătoasă cu tine însuți. Aud frecvent de la oameni faptul că nu se iubesc pe ei înșiși, că nu le place de propria persoană sau că sunt în conflict cu vocile critice din mintea lor. Când iubirea de sine lipsește, toate domeniile vieții suferă: relațiile de cuplu și cele interpersonale, viața profesională, sănătatea și aspectul fizic etc. Nu putem să trăim o viață în care să fim împliniți și fericiți dacă nu avem o relație pozitivă cu noi înșine. Ce putem face ca să ne iubim mai mult pe noi înșine? În primul rând, conștientizează, te rog, că vocile critice din mintea ta sunt preluate, de-a lungul timpului, de la cei din jur. Devalorizările, criticile, nemulțumirile pe care și le-au exprimat alții la adresa ta, le-ai interiorizat și au devenit parte din dialogul tău interior. Nefiind ale tale, poți foarte ușor să renunți la ele. În al doilea rând, poate că ai făcut anumite „greșeli” în trecut și din cauza lor ți-a scăzut stima de sine și încrederea în tine. Poate că te simți vinovat și rușinat pentru ele și de aceea nu te poți ierta. Nu are niciun rost să continui să faci asta, ci cel mai bine este să accepți faptul că ai acționat atunci în funcție de ceea ce ai simțit și ai gândit în acel moment. Învață din greșeala respectivă, nu o mai repeta, repară ceea ce poți repara și mergi mai departe. Suntem oameni și greșim uneori – important este să învățăm din greșelile noastre și să evoluăm. În al treilea rând, nu-ți mai petrece timpul cu oameni care te fac să te simți rău cu tine însuți. Dacă ai în preajma ta persoane care te critică, te devalorizează, nu te acceptă așa cum ești, te manipulează sau te șantajează emoțional, îndepărtează-te pur și simplu de ele. Nu ai venit pe lume ca să corespunzi nevoilor și dorințelor egoiste ale altora. Dacă te plac așa cum ești, te susțin și te încurajează să fii tu însuți, merită să facă parte din viața ta, iar dacă nu... eliberează-te de influența lor toxică. În al patrulea rând, focalizează-ți atenția pe calitățile tale și trăiește în acord cu ele. Nu poți să fii bun la toate, orice om are anumite calități și îi lipsesc altele. Fiecare om este unic și are talentele sale. În loc să-ți tot reproșezi că îți lipsesc anumite calități, mai bine te-ai focaliza pe cele pe care le ai deja și le-ai dezvolta. Astfel, poți să îți găsești vocația și împlinirea și pe plan profesional. În al cincilea rând, oprește-te din a mai face lucruri pe care nu-ți dorești să le faci. Nu mai face compromisuri cu tine însuți sau cu viața ta. Dacă ai un job pe care-l detești, dă-ți demisia și caută-ți altul, în acord cu pasiunile, talentele și abilitățile tale. Este normal să nu-ți placă de tine dacă îți petreci o treime din viață făcând ceea ce nu-ți place. Dacă ai în jurul tău oameni de care nu-ți place, îndepărtează-te de ei, fără nicio explicație sau justificare. Dacă ești într-o relație de cuplu care te face să suferi, ieși din acea relație și dă-ți o nouă șansă. Cunosc atât de mulți oameni care, odată ce au avut curajul să închidă ușa compromisurilor și suferinței, au început să trăiască viața visurilor lor! În al șaselea rând, nu căuta aprobarea altora, ci trăiește în acord cu vocea ta interioară. Fiecare om pe care îl întâlnești și care își dă cu părerea în ceea ce te privește are o percepție profund subiectivă, o viziune care este limitată de propriile sale credințe și de experiența sa de viață. Ceea ce este adevărat sau valabil pentru un om, poate să fie total greșit pentru altcineva. Nu trebuie să dai socoteală nimănui pentru ceea ce ești sau pentru felul în care alegi să-ți trăiești viața. Ești fericit și mulțumit de tine? Asta este tot ce contează. În al șaptelea rând, caută să-ți faci mici bucurii în fiecare zi. Răsfață-te, poartă-te cu tine ca și cum ai fi cea mai importantă persoană din viața ta... pentru că așa și ești! Petrece timp de calitate cu tine însuți, cultivă-ți hobby-urile și pasiunile. În al optulea rând, fă schimbările pe care îți dorești să le faci. Fie că este vorba despre corpul tău fizic, schimbarea jobului, dezvoltare personală etc., fă-ți un plan cât mai concret și detaliat, pe termen scurt (până în 6 luni), pe termen mediu (6 luni – 2 ani) și termen lung (peste 2 ani) și începe să-l urmezi. Cu siguranță ai anumite priorități pe care alegi să-ți focalizezi atenția, așa că apucă-te de treabă. Trece-ți în agendă când vei face acele lucruri, în care zi a săptămânii, la ce oră și fă acele lucruri. Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să-ți duci la îndeplinire planurile. Adu-ți aminte că încrederea de sine și stima de sine se pot dobândi doar prin acțiune, așa că nu mai amâna, ci acționează! În al nouălea rând, fii scenaristul, regizorul și actorul principal al vieții tale. Implică-te activ, creează-ți viața pe care ți-o dorești și nu mai accepta să trăiești după regulile sau scenariile altora. Tu deții puterea asupra existenței tale, însă este obligatoriu să ți-o și asumi. Dacă alegi să trăiești dependent de alții sau de ceea ce vor ei de la tine, nu vei găsi împlinirea, fericirea și bucuria de a trăi. În al zecelea rând, caută să te reinventezi mereu. Ieși din zona de confort, renunță la plictiseală, rutină și blazare. Viața este într-o continuă schimbare și la fel ești și tu. Caută provocări, evoluează constant și fii mereu din ce în ce mai îndrăgostit de tine însuți și de viața ta. Folosește-ți puterea interioară! Dr. Ursula Sandner Întrebări frecvente Ce înseamnă cu adevărat să te iubești pe tine? Să te iubești pe tine înseamnă să te tratezi cu respect și compasiune, să îți onorezi nevoile și valorile, să înveți să diminueazi vocea criticului tău interior, să te ierți pentru greșelile pe care consideri că le-ai făcut, să nu accepți în viața ta relații sau situații care îți fac rău, să trăiești autentic fără să cauți aprobarea altora și să acționezi zilnic pentru a-ți crea viața pe care ți-o dorești. De unde vin vocile critice din mintea ta? Vocile critice din mintea ta nu sunt ale tale, ele sunt interiorizate de la alții de-a lungul timpului. Devalorizările, criticile, nemulțumirile pe care și le-au exprimat părinții, profesorii, colegii sau alte persoane importante la adresa ta au fost introiectate și au devenit parte din dialogul tău interior. Dar pentru că nu îți aparțin cu adevărat, poți renunța la ele. Înlocuiește-le cu propria ta voce înțelegătoare, blândă și compasivă. Cum te ierți pentru greșelile din trecut? Acceptă că ai acționat atunci în funcție de ceea ce ai știut, ai simțit și ai gândit în acel moment. Dacă ai fi știut mai mult, ai fi procedat altfel. Învață din greșeala respectivă – „Ce lecție îmi oferă?”, nu o mai repeta, repară dacă mai e ceva de reparat și mergi mai departe. Suntem oameni și greșim, important e să evoluăm. A te pedepsi constant pentru greșelile din trecut nu schimbă nimic, doar te ține blocat în rușine și vinovăție. Cum renunți să mai cauți aprobarea altora? Înțelege că fiecare om are o percepție profund subiectivă, limitată de propriile credințe și experiențe. Ce e valabil pentru cineva poate fi total greșit pentru altcineva. Nu datorezi nimănui explicații pentru cine ești sau cum alegi să trăiești. Întreabă-te: „Sunt fericit și mulțumit de mine?” Asta este ce contează. Trăiește după cum simți tu, nu după opiniile altora. Care este diferența dintre iubirea de sine și egoism? Iubirea de sine înseamnă să îți recunoști valoarea și să ai grijă de nevoile tale fără să-i folosești pe ceilalți și fără să le încalci limitele – pui granițe, spui „nu”, rămâi integru și te tratezi cu respect. Egoismul înseamnă să îți pui interesul deasupra celorlalți, să iei constant fără să dai înapoi și să justifici comportamente care îi rănesc pe alții spunând că este „dreptul tău”. Pe scurt: iubirea de sine îți protejează demnitatea fără să calci în picioare demnitatea altora; egoismul îți urmărește interesele indiferent pe cine rănești pe parcurs. P.S. Astept cu drag gândurile și comentariile tale.    

8. Înțelepciunea nu vine odată cu vârsta, ci cu disponibilitatea de a-ți privi alegerile, de a-ți asuma greșelile și de a renunța la așteptări care îți provoacă suferință

   28 octobre 20263 minÀ suivre

   „Înțelepciunea vine odată cu vârsta” nu este întotdeauna adevărat. Felul în care o persoană se dezvoltă și evoluează în viață depinde de capacitatea de a reflecta asupra propriilor alegeri, de a-și asuma …

   Notes de l’épisode

   „Înțelepciunea vine odată cu vârsta” nu este întotdeauna adevărat. Felul în care o persoană se dezvoltă și evoluează în viață depinde de capacitatea de a reflecta asupra propriilor alegeri, de a-și asuma responsabilitatea pentru greșeli și de a învăța din experiențe. Un om care se minte pe sine și fuge de responsabilitate nu devine mai înțelept pe măsură ce trece timpul, ci pur și simplu îmbătrânește. Astfel, creșterea personală are mai degrabă legătură cu dorința de a te cunoaște, de a-ți pune anumite întrebări incomode precum: „Care este rolul meu în ceea ce trăiesc?”, „Dacă sufăr sau sunt nemulțumit, ce parte din mine contribuie la această suferință?”, „Ce anume din mine permite ca această situație să continue?” și de a răspunde sincer la ele, deoarece până nu îți răspunzi sincer, tiparul se va repeta. Creșterea personală are legătură cu schimbarea acelor aspecte care te țin blocat, dar și cu recunoașterea și acceptarea lucrurilor pe care nu le poți schimba. Astfel, poate fi util să accepți anumite adevăruri care pot fi inconfortabile, precum faptul că oamenii nu îți pot oferi ceea ce ei înșiși nu au – acceptând acest lucru, renunți la anumite așteptări care nu fac altceva decât să îți cauzeze suferință atunci când nu se îndeplinesc. Nu mai aștepti ca cei care se trădează pe sine să-ți fie loiali ție, nu mai aștepti ca cei care se mint pe sine să fie sinceri cu tine, nu mai aștepți liniște și armonie de la cei care trăiesc într-un permanent conflict interior. Nu mai aștepți ca oamenii să se schimbe, deoarece înțelegi că unii dintre ei nu se vor schimba niciodată. Nu își vor asuma niciun fel de responsabilitate, nu vor recunoaște nimic, nu își vor cere iertare pentru greșelile lor, nu vor încerca să îndrepte nimic. Nu te mai agăți de speranța că vor deveni acele versiuni ideale pe care ți le dorești tu, ci te gândești dacă îi poți accepta așa cum sunt și dacă îți dorești să mai facă sau nu parte din viața ta. Înțelegi că liniștea interioară este mai valoroasă decât răzbunarea – chiar dacă cineva ți-a greșit ori te-a nedreptățit, de la un punct încolo nu mai simți nevoia să demonstrezi nimic nimănui. În loc de a te strădui să te faci înțeles de cei care nu au fost capabili să te vadă cu adevărat, în loc să-i faci pe ceilalți să vadă adevărul tău, să-ți dea dreptate ori „să le dai o lecție”, alegi să-ți trăiești viața în liniște, cu demnitate, conectat cu tine, cu valorile tale, cu ceea ce contează cu adevărat, fără să mai aștepți „momentul dreptății”. Ursula Sandner

9. Confuzi bunătatea cu tăcerea în fața abuzului? Respectul de sine crește când îți protejezi limitele cu fermitate

   26 octobre 20264 minÀ suivre

   Unor oameni li se pare „normal” să te rănească sau să te trateze cu lipsă de respect, iar tu să rămâi înțelegător, pasiv și să accepți orice din partea lor. Ei sunt cei agresivi, dar se așteaptă ca tu să le …

   Notes de l’épisode

   Unor oameni li se pare „normal” să te rănească sau să te trateze cu lipsă de respect, iar tu să rămâi înțelegător, pasiv și să accepți orice din partea lor. Ei sunt cei agresivi, dar se așteaptă ca tu să le răspunzi cu blândețe. Te critică, sunt intruzivi, manipulatori sau egocentrici, dar se simt ofensați dacă le pui chiar și o singură limită. Se comportă de parcă ar avea drepturi asupra timpului, asupra energiei sau asupra alegerilor tale. Îți cer respect, fără să ofere respect. Iar tu ajungi la un moment dat să te întrebi dacă nu cumva tu ești problema – pentru că nu mai suporți să fii tratat incorect și tot cauți o soluție. Astfel de oameni nu caută o relație bazată pe respect și reciprocitate, ci caută să-și atingă propriile obiective prin intimidare, manipulare, victimizare sau control. Ei se simt confortabil doar atunci când tu ești cel care cedează, cel care explică, cel care se străduiește din greu „să îndrepte lucrurile”, să le facă pe plac. De fapt, își varsă asupra ta propriile frustrări, așteptând o rezolvare tot din partea ta. Iar dacă reacționezi în vreun fel, îți spun că exagerezi. Dacă taci, profită. Ajungi să lași de la tine atât de mult, încât simți că te pierzi pe tine, doar pentru a menține o iluzie a armoniei. Și pare că orice ai face, tot nu e suficient – pentru că mereu vor mai mult: mai multe explicații, mai multă disponibilitate, mai multă toleranță. Ajungi să trăiești într-o stare de tensiune constantă, mereu atent să nu „greșești”, să nu-i superi. Când te obișnuiești cu o astfel de dinamică dezechilibrată, începi să confunzi bunul-simț cu tăcerea în fața nedreptății, respectul cu frica de a nu deranja, iar „maturitatea” cu a avea răbdare și toleranță infinite în fața oricăror comportamente. Însă, în realitate, aceste atitudini nu schimbă un comportament abuziv – doar îl întrețin. Nimeni nu devine mai bun pentru că tu taci. Dimpotrivă, astfel de oameni prind curaj atunci când nu sunt confruntați. Ce poți face? Nu este necesar să răspunzi cu agresivitate sau cu „ură”, să ridici tonul, să te cerți, dar nici nu mai răspunde cu disponibilitate nelimitată. Spune clar: „Până aici. Asta nu mai tolerez”. Poți fi ferm, fără să fii agresiv, poți fi calm și, în același timp, prin atitudinea, cuvintele și comportamentele tale să le arăți celorlalți hotărârea ta de a nu mai accepta comportamente lipsite de respect. Nu trebuie să le „CERI” respect, acesta va veni de la sine. Arată-le cât de mult te respecți tu pe tine și nu vor mai avea altă cale decât să te respecte și ei. Iar dacă vor continua să îți încalce limitele, nu vei pierde, de fapt, niște oameni „buni”, ci te vei elibera de cei care nu ar fi avut, din start, ce să caute în viața ta. Când încetezi să le faci pe plac, când nu te mai străduiești să le demonstrezi cât de valoros ești, oamenii care profitau de bunătatea ta se vor simți ofensați. Este normal – nu te mai pot domina. Dar dincolo de revolta lor, de disconfortul lor și de tentativele de a te face să te simți vinovat pentru că te alegi și te respecți pe tine, se află începutul libertății tale. Alege-te pe tine în loc să te dai peste cap pentru aprobarea altora. Nu datorezi nimic nimănui, cu atât mai puțin unor oameni care nu te respectă, nu te apreciază și nici nu o vor face vreodată – pentru că, dacă ar fi fost capabili de asta, nu s-ar fi purtat așa cu tine. Protejează-ți limitele, pentru că asta îți va aduce liniștea pe care o dorești. Și nu te teme că îi vei pierde atunci când vei face asta, deoarece așa îi vei descoperi pe cei cărora le pasă de tine și țin la tine cu adevărat. Ursula Sandner

10. Cum îți poți lua mintea în stăpânire?

    24 octobre 20269 minÀ suivre

    A fi stăpânul gândurilor, emoțiilor și reacțiilor tale înseamnă a fi în controlul propriei vieți, a alege conștient ce gânduri și emoții dorești să experimentezi, a-ți alege răspunsurile și acțiunile vis-a-vis …

    Notes de l’épisode

    A fi stăpânul gândurilor, emoțiilor și reacțiilor tale înseamnă a fi în controlul propriei vieți, a alege conștient ce gânduri și emoții dorești să experimentezi, a-ți alege răspunsurile și acțiunile vis-a-vis de factorii din exteriorul tău, în loc de a reacționa automat pierzând controlul asupra propriei persoane. În primul rând, emoțiile sunt răspunsuri electrice și chimice și au menirea să te ajute să faci față urgențelor și amenințărilor, declanșând reacții corporale predictibile. De exemplu, inima bate mai repede, pulsul crește, glucoza este eliberată în sânge pentru amplificarea energiei și a forței. Pupilele se dilată pentru a primi mai multă lumină, iar respirația își mărește ritmul pentru a primi mai mult oxigen. Toate aceste reacții se produc fie pentru a lupta, fie pentru a fugi atunci când ne confruntăm cu pericole reale, precum întâlnirea cu un animal sălbatic. Emoțiile au rolul de a ne ajuta să avem reacții de tipul „luptă sau fugi”. Ne determină corpul să fie mai rapid și mai puternic temporar. Care sunt costurile? Pentru a crește energia în mușchi, alte funcții corporale sunt încetinite: stomacul poate să ne supere atunci când suntem stresați, de asemenea rațiunea este afectată - de aceea spunem și facem tot felul de lucruri neinspirate. Chiar dacă în aceste momente am fi capabili să ridicăm o greutate foarte mare de pe o persoană prinsă sub aceasta, nu reușim să spunem cele mai potrivite lucruri într-o situație tensionată. Odată ce reacția emoțională este activată, trebuie să își urmeze cursul. Dacă nu există un pericol real, aceasta durează patruzeci și cinci – șaizeci de secunde pentru cei mai mulți dintre oameni. Problema este că oamenii au animale sălbatice imaginare în minte. În vremurile moderne gândurile declanșează astfel de reacții emoționale. Situații care nu ne amenință integritatea fizică, precum a fi criticați, ne pot declanșa reacțiile descrise mai sus. În plus, pe lângă reacția de tipul „luptă sau fugi”, oamenii și-au însușit și reacția „îngheață”. Emoțiile te pot face să „paralizezi” și să rămâi fără cuvinte, în loc să te lupți (să răspunzi, să aduci argumente) ori să fugi (să încetezi discuția cu calm și să pleci). Trebuie să înveți să-ți stăpânești reacțiile pentru a putea rămâne calm în situații stresante. Un om care are dificultăți în a se lua pe sine în stăpânire... devine agitat și își pierde cumpătul sub presiune sau stres; poate izbucni și spune lucruri pe care nu ar trebui să le spună; se simte cu ușurință copleșit și devine emoțional, defensiv sau se retrage; se poate simți destabilizat când se confruntă cu surprize și poate avea reacții verbale necontrolate; față de ceilalți își poate pierde cumpătul și poate deveni agitat; poate lăsa cu ușurință să se vadă că este furios, frustrat sau anxios; poate avea în mod frecvent toane și poate fi foarte sensibil la critică; îi lipsește încrederea în sine; poate avea o nevoie pronunțată de control; are un slab control al impulsurilor. Un om cu o bună stăpânire de sine... este calm sub presiune; nu devine defensiv sau iritat în fața greutăților; este considerat matur; te poți baza pe el că își păstrează cumpătul în situații dificile; poate gestiona stresul; nu se destabilizează în situații neașteptate; nu arată frustrare când i se opune rezistență sau i se pun piedici; este o influență liniștitoare într-o situație de criză. Ce poți face pentru a reuși să te iei mai bine în stăpânire? Știi ce îți declanșează emoții neplăcute? Identifică acești stimuli. Scrie ultimele zece situații în care ți-ai pierdut cumpătul. Majoritatea oamenilor care au dificultăți în a se stăpâni pe sine au, de obicei, cinci – șapte stimuli repetitivi care le declanșează emoții puternice, fie că vorbim despre critică, o anumită persoană, a fi luat prin surprindere, partenerul de viață, copiii, banii sau o anumită formă de autoritate. Încearcă să grupezi evenimentele în trei – cinci categorii. Odată ce le-ai grupat, întreabă-te de ce reprezintă o problemă pentru tine. Este vorba despre orgoliu? Pierderea credibilității? A fi luat pe nepregătite? A fi descoperit? În funcție de fiecare categorie, gândește-te cum altfel ai putea răspunde într-o manieră matură. Repetă mental și fizic un răspuns mai potrivit. Încearcă să descrești cu zece la sută pe lună numărul dăților în care îți pierzi stăpânirea de sine. Oamenii spun și fac lucruri nepotrivite când își pierd stăpânirea de sine. Problema este că spun și fac primele lucruri care le trec prin minte. Însă, în astfel de situații, cel mai bun lucru pe care ai putea să-l spui sau să-l faci este al doilea sau al treilea care îți vine în gând. Învață să ții numai pentru tine primul răspuns care îți trece prin minte, suficient de mult până te gândești la o a doua variantă. Când ai găsit a doua variantă, așteaptă până o găsești pe a treia. Până atunci vei fi deja mai liniștit. Gândirea și judecățile noastre nu sunt cele mai bune atunci când răspundem emoțional. Creează și exersează tactici de amânare - pune o întrebare și ascultă, ia o gură de aer, fă ceva pentru a te calma. Ai nevoie de aproximativ un minut pentru a te lua în stăpânire odată ce răspunsul emoțional se declanșează. Nu face și nu spune nimic până nu trece un minut. Oamenii care au dificultăți cu stăpânirea de sine adesea nu pot accepta ca ceva ce își doresc să fie amânat, devin exigenți și încep să ceară cu insistență, considerând că merită să primească ce au nevoie, când au nevoie. Se supără când se amână planurile ori dacă trebuie să aștepte. Însă există situații în care nu poți face nimic, pentru că nu depind de tine. Notează ultimele zece situații în care lucrurile au fost amânate sau nu au ieșit așa cum ai vrut tu. Grupează-le în trei – cinci categorii. Repetă mental și fizic un răspuns mai matur. Relaxează-te dacă nu poți face nimic ori gândește-te la lucruri pozitive în timp ce aștepți. Învață să te aștepți și la lucruri imprevizibile. Ia în considerare și amânările. Notează care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla și gândește-te la trei potențiale soluții. În majoritatea timpului vei fi surprins plăcut și nu te vei mai supăra așa de tare. Învață să faci față în mod constructiv criticilor. Pierderea autocontrolului este cauzată adesea de criticile intenționate sau neintenționate. Sunt foarte mulți perfecționiști care nu gestionează bine critica la adresa lor sau la adresa a ceva ce au făcut sau nu au făcut. Mulți dintre noi avem slăbiciuni pe care ceilalți le cunosc și de care ne amintesc din când în când. Câteodată suntem criticați pe nedrept. A învăța să faci față criticilor este o abilitate care se poate învăța. Învață să observi defensiva și furia din jurul tău. Oamenii care accesează des astfel de emoții au multe pretenții în ceea ce privește comportamentul altora. În interacțiunile cu cei din jur, dacă ai tendința de a trage concluzii pripite, de a acționa înainte să gândești, pentru că nu îți place nici ambiguitatea, nici incertitudinea, ia-ți timp pentru a defini cu exactitate problema. Lasă-i pe ceilalți să termine ce au de spus. Încearcă să nu-i întrerupi. Nu termina propozițiile în locul lor. Pune întrebări de clarificare. Reformulează problema cu propriile cuvinte. Întreabă-i ce gândesc despre asta. Propune mai multe soluții pentru a fi dezbătute. Apoi decide. Fă exerciții pentru a te elibera de stres. Găsește o metodă de eliberare a emoțiilor tale. Găsește-ți un hobby care presupune activitate fizică. Aleargă, plimbă-te, fă exerciții fizice. Emoțiile sunt energie conservată în corp. Trebuie să fie eliberată cumva această energie emoțională. Învață să îți eliberezi tensiunea legată de muncă, în afara programului de lucru. Monitorizează ceea ce simți de fiecare dată. Poate că aduni prea multe în tine. Aștepți și aștepți, lași presiunea să se acumuleze, îți păstrezi grijile numai pentru tine, iar apoi explodezi la un moment dat pentru că nu mai poți. Rezolvă problemele atunci când apar și, dacă te deranjează ceva, spune, chiar dacă ți se pare că nu e mare lucru și că poți să treci peste. De fapt, toate aceste situații aparent minore care te deranjează și pe care le treci cu vederea sunt cele care, pe măsură ce se tot acumulează, te transformă într-o „oală sub presiune”. În plus, cu cât permiți mai multe altora, cu atât vor avea tendința să ceară mai mult, să încalce din ce în ce mai mult limitele și granițele tale personale. Ție când ți se pare cel mai greu să îți păstrezi cumpătul și ce soluții ai găsit până acum atunci când te confrunți cu astfel de momente? Dr. Ursula Sandner

11. De ce bărbatul care „face totul pentru familie” nu reușește să fie prezent emoțional lângă partenera sa – și ce ascunde, de fapt, goana lui după realizări

    21 octobre 20264 minÀ suivre

    Un bărbat care a crescut lângă un tată critic, distant sau care îi acorda atenție doar atunci când obținea rezultate deosebite, învață, foarte devreme, o regulă ce îi va modela viața de adult: că trebuie să …

    Notes de l’épisode

    Un bărbat care a crescut lângă un tată critic, distant sau care îi acorda atenție doar atunci când obținea rezultate deosebite, învață, foarte devreme, o regulă ce îi va modela viața de adult: că trebuie să demonstreze mereu că este valoros. Iubirea, atenția și aprobarea ajung să fie percepute ca recompense care se câștigă prin efort, nu ca lucruri pe care orice copil este firesc să le primească. Convingerea aceasta rămâne în mintea lui și îi influențează, mai târziu, toate relațiile importante. În viața de adult pare un exemplu de disciplină și determinare, deoarece muncește mult și are obiective profesionale ambițioase pe care le și atinge. Dar nu este motivat de o dorință sau de un interes autentic pentru ce face, ci de teama că, dacă se oprește, „moare”. Este o moarte simbolică – este vorba de faptul că, dacă el se definește prin realizările sale, în lipsa acelor realizări nu mai este nimeni, nu mai reprezintă nimic. Redevine copilul invizibil care simțea mereu că nu este suficient de bun și că trebuie să demonstreze că merită. Dar succesul îl liniștește doar pe moment. Atinge un obiectiv și, în câteva săptămâni, are nevoie să demonstreze din nou ceva. Oricât de departe ar ajunge, sentimentul că este „suficient” sau că face suficient nu apare niciodată, pentru că nicio realizare, oricât de măreață, nu poate compensa absența iubirii necondiționate pe care nu a primit-o la momentul potrivit. Caută în exterior o vindecare care nu poate veni de acolo. În relațiile de cuplu, partenera poate percepe o absență emoțională pe care el nu o recunoaște ca atare, deoarece pentru el implicarea se demonstrează prin acțiune și prin asumarea concretă de responsabilități. Ceea ce nu reușește să ofere este prezență emoțională. Atunci, când partenera își exprimă o nemulțumire sau vorbește despre ce o doare, în loc să o asculte, dă sfaturi, minimalizează, devine defensiv sau se retrage. A fi prezent emoțional este partea cea mai grea. La muncă știe ce are de făcut: există obiective, există rezultate, există criterii clare de apreciere. În cuplu, partenera nu îi cere să rezolve ceva, ci doar să îi fie alături, să o asculte, să o vadă, să o înțeleagă. În mintea lui, „a fi acolo fără să faci nimic” nu este iubire, este un eșec. Dacă nu poate „rezolva” nimic concret, simte că nu este cu adevărat util. Iar dacă nu este util, conform credințelor sale, nu merită să fie iubit. Dacă te recunoști în această descriere, conștientizarea aceasta este deja un punct de plecare. Iar dacă, la un moment dat, vei vrea ca lucrurile să se schimbe efectiv, există două direcții care merită explorate: Prima direcție este relația cu tatăl tău. Chiar dacă el nu mai trăiește sau nu mai aveți nicio legătură, asta nu schimbă nimic. Pentru că tatăl care îți influențează viața de adult nu este el ca persoană, ci vocea lui din mintea ta, cea care încă îți spune, după atâția ani, că nu ești suficient de bun. Este nevoie să recunoști ce nu ai primit de la el și să accepți că aprobarea după care alergi de zeci de ani poate nu va mai veni niciodată. Este un doliu real, pentru că, până nu îl traversezi, vei continua să cauți inconștient același tată în șefi, în parteneri de afaceri sau în mentori. A doua direcție este relația cu tine însuți – să înveți, treptat, să te simți valoros chiar și atunci când nu ai realizat absolut nimic într-o zi. În practică, asta presupune să te poți opri fără să te simți vinovat și să nu-ți mai tratezi propriile emoții ca pe obstacole în calea performanței. Pentru cineva care a trăit ani de zile cu credința că valoarea personală se măsoară prin rezultate, această schimbare are nevoie de timp și, de obicei, de sprijin terapeutic. În timp, motivația se schimbă. Continui să muncești și să îți dorești rezultate, dar nu mai ești condus de teama că, altfel, nu valorezi suficient. Iar pentru cineva obișnuit să trăiască cu presiunea de a demonstra mereu ceva, acest lucru înseamnă deja libertate. Ursula Sandner

12. Când partenerul sau partenera îți răstălmăcește cuvintele și te învinovățește, renunțarea la justificări și retragerea calmă devin cea mai mare dovadă de maturitate

    19 octobre 20262 minÀ suivre

    Sunt conversații în care orice spui ajunge să fie folosit împotriva ta. Dacă explici, celălalt îți spune că te justifici. Dacă taci, îți spune că nu-ți pasă. Dacă încerci să clarifici situația, redirecționează …

    Notes de l’épisode

    Sunt conversații în care orice spui ajunge să fie folosit împotriva ta. Dacă explici, celălalt îți spune că te justifici. Dacă taci, îți spune că nu-ți pasă. Dacă încerci să clarifici situația, redirecționează discuția de la ce s-a întâmplat concret la cât de vinovat ar trebui să te simți. În astfel de momente, mulți oameni încearcă să se apere: dau explicații, se justifică, spun iar și iar că nu au vrut să-l rănească pe celălalt, încearcă să demonstreze că intențiile lor nu au fost rele. Dar atunci, când persoana cu care vorbești nu este cu adevărat dispusă să te asculte și să te înțeleagă, fiecare explicație pe care o dai se transformă într-un pretext pentru un nou atac. La fel de ușor poți aluneca în cealaltă extremă: devii rece, ironic sau arunci o replică tăioasă înainte să pleci, doar ca să-l faci și pe celălalt să sufere. Dar asta nu înseamnă că ai pus niște limite, deoarece o astfel de reacție este tot un mod de a continua conflictul, de a-l pedepsi pe celălalt, doar că într-o manieră pasiv-agresivă. Însă există și o cale sănătoasă, una matură. Rămâi deschis la dialog, atâta vreme cât nu se transformă în învinuiri și atacuri. Poți spune simplu: „Vreau să avem această discuție, dar fără atacuri și reproșuri. Propun să luăm o pauză și să continuăm când putem vorbi calm”. Nu te mai justifici, nu mai încerci să convingi pe nimeni, iar dacă celălalt continuă să te acuze, pur și simplu te retragi. Printr-o astfel de atitudine nu urmărești să-l rănești pe celălalt sau să-l faci să vină după tine. Te oprești pentru că vezi că o discuție constructivă nu mai este posibilă. Nu ești responsabil pentru emoțiile și reacțiile celuilalt, oricât ar încerca acesta să te facă să te simți vinovat. Când tot ce spui este răstălmăcit, iar celălalt nu își dorește să ajungeți la o înțelegere, faptul că te oprești nu înseamnă că fugi sau că ești laș; de fapt, alegi o cale matură de a opri un conflict care nu duce nicăieri. Ursula Sandner

13. Tulburarea de personalitate de tip evitant

    17 octobre 202610 minÀ suivre

    Cei care suferă de tulburare de personalitate de tip evitant au o frică pronunțată ca nu cumva să fie criticați sau respinși, sunt hipersensibili la evaluări negative și foarte rezervați și inhibați social …

    Notes de l’épisode

    Cei care suferă de tulburare de personalitate de tip evitant au o frică pronunțată ca nu cumva să fie criticați sau respinși, sunt hipersensibili la evaluări negative și foarte rezervați și inhibați social. Trăiesc foarte dureros inacceptarea sau refuzul și interpretează exagerat comentariile celor din jur. Dacă cineva este ușor dezaprobator, se simt extrem de lezați. Pentru că le este teamă să nu fie umiliți sau criticați, evită pe cât posibil interacțiunile interpersonale, nu își fac prieteni noi decât dacă sunt siguri de bunăvoința necondiționată a acestora și, cu toate că își doresc relații la care visează deseori cu ochii deschiși și pe care le idealizează, atitudinea lor este în general una pasivă. Alții i-ar putea descrie ca rușinoși, timizi, singuratici. Nu au încredere în ei înșiși, se subestimează, se percep ca fiind inadecvați, inferiori altora, neatrăgători și, din acest motiv, evită să se expună în situații sociale. Însă chiar frica, anxietatea și tensiunea lor constantă îi determină uneori pe alții să îi ridiculizeze, fapt ce le întărește această teamă și le confirmă ideea că este mai bine să eviți a te expune în vreun fel. Au impresia că, orice ar spune, este greșit, așa că deseori aleg tăcerea. Sunt reținuți, le este greu să vorbească despre ei înșiși sau despre sentimentele lor de teama de a nu fi expuși sau ridiculizați. De regulă au doi sau trei prieteni buni pe care îi cunosc de mult timp și față de care pot cu ușurință deveni dependenți. Au nevoie de aprobarea și simpatia celor din jur, de reasigurare și securizare, de a se simți protejați, acceptați și susținuți și au tendința de a plasa responsabilitatea propriei vieți în mâinile altora. Deseori le fac pe plac celor din jur și le este teamă de confruntări sau pur și simplu să își spună punctul de vedere. Ezită să își asume riscuri ori să se implice în activități noi pentru a nu fi puși în dificultate și, de asemenea, exagerează importanța unor eventuale pericole sau eșecuri. Au nevoie de certitudine și siguranță și deseori au un stil de viață limitativ, rutinier, blazat, preferând situațiile pe care sunt siguri că le pot controla. Toate aceste lucruri se răsfrâng și asupra activității profesionale. Încearcă să evite situaţii sociale care pot fi importante pentru jobul lor sau pentru avansarea în carieră, le este teamă de eșec, se autodepreciază și nu își folosesc întreg potențialul, preferând roluri mărunte sau posturi care se află sub capacitățile lor. Există etape sau momente în viață când cineva se poate regăsi în cele descrise mai sus, precum perioada copilăriei sau adolescenței. Copilul poate manifesta timiditate, izolare și frică de străini, însă toate acestea devin din ce în ce mai puțin accentuate cu timpul. În adolescență, de asemenea, putem fi timizi sau nu suntem suficient de siguri pe noi și evităm să ne expunem din teama de a nu ne face de rușine. Sau ne putem îndrăgosti, însă nu avem curajul să îi spunem celuilalt ceea ce simțim, pentru că ne este teamă de respingere. În acest caz nu vorbim despre o tulburare de personalitate, deoarece caracteristicile expuse mai sus trebuie să fie prezente în toate domeniile vieții unei persoane și să reprezinte pattern-uri repetitive după care ea gândește și acționează, neexistând vreo evoluție precum în cazul adolescentului care, odată cu vârsta, depășește aceste temeri. Așadar, persoanele care ajung să dezvolte tulburarea de personalitate evitantă pot deveni tot mai rezervaţi şi evitanţi în adolescenţă si la începutul perioadei adulte, în loc de a deveni din ce în ce mai puțin anxioși și mai încrezători. Printre cauze putem enumera factorii genetici, educația, mediul familial (un copil poate dezvolta complexe de inferioritate dacă este comparat în permanență cu frații lui sau cu alți copii aparent mai buni) o percepție negativă de sine sau existența unor defecte fizice, modelul parental (un tată evitant/anxios sau o mamă evitantă/anxioasă). Această tulburare este diagnosticată în mod frecvent împreună cu tulburarea de personalitate dependentă sau chiar confundată cu ea (diferența de bază între cele două este că preocuparea principală în tulburarea de personalitate evitantă este evitarea umilirii și a respingerii, pe când în tulburarea de personalitate dependentă, preocuparea este centrată spre a fi luat sub protecţie de cineva) și cu tulburările afective și anxioase (în special fobia socială de tip generalizat). Orice persoană poate simți anxietate socială în anumite situații – când are un interviu important de susținut, când face primul pas către cineva de care se simte atras, când face cunoștință cu persoane importante, însă această anxietate este una normală, nu ne împiedică să facem ce ne-am propus și se reduce odată ce ne obișnuim cu situația. Când anxietatea se transformă în fobie socială, persoana începe să evite în mod sistematic anumite situații, iar trăirile și comportamentele de evitare îi cauzează multă suferință și au impact asupra funcționării sale. Personalitățile evitante resimt o anxietate aproape continuă de a nu fi judecați sau respinși. Cum să ne purtăm cu personalitățile evitante? Să îi încurajăm să își seteze obiective din ce în ce mai îndrăznețe prin care să își depășească fricile. Anxietatea se reduce atunci când oamenii se confruntă treptat cu situațiile de care se tem și constată că lucrurile nu stau chiar așa de rău precum își închipuiau ei. Să le arătăm că suntem deschiși și să îi încurajăm să vorbească despre ei sau să își exprime părerile. Să le respectăm părerile chiar dacă nu sunt în acord cu ale noastre. Asta nu înseamnă că îi vom aproba chiar și atunci când nu suntem de acord, ci că ne vom susține punctul de vedere cu argumente și nu le vom devaloriza părerea. O reacție prin care îi contrazicem în mod agresiv îi va determina să dea înapoi sau altădată să nu mai aibă curajul să se exprime. Dacă este nevoie să îi criticăm, să începem prin a le spune ceea ce apreciem la ei, iar mai apoi să criticăm comportamentul, nu persoana. Să evităm ironiile la adresa lor - din cauza hipersensibilității pot interpreta greșit chiar și o glumă nevinovată. Comunicarea asertivă este cea mai bună soluție. Ce poți face dacă tu însuți te regăsești în descrierile de mai sus? Conștientizează și schimbă felul în care îți vorbești în dialogul tău interior – când observi că te critici, că te devalorizezi, că îți întărești convingerile negative pe care le ai despre tine, spune stop și schimbă-ți gândurile cu unele neutre sau pozitive. Pune sub semnul întrebării toate aceste convingeri, ele nu sunt neapărat adevărate doar pentru că tu ți le repeți în minte de atâta timp și pentru că ele au ajuns să îți dicteze comportamentul. Învață să fii din ce în ce mai asertiv, adică să îți spui și să îți susții punctul de vedere, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu tine. Schimbă felul în care te raportezi la cei din jurul tău - oamenii sunt diferiți și reacționează diferit, unii sunt mai agresivi, alții sunt mai critici, unii caută să își urmărească interesele, fără a mai ține cont de ecologia propriilor comportamente, alții te atacă pentru că sunt pur și simplu nefericiți sau neîmpliniți și sunt obișnuiți să vorbească și să se comporte într-o manieră negativă. Nu putem controla ceea ce fac sau spun cei din jur, însă putem alege să nu ne lăsăm afectați, să nu luăm lucrurile la modul personal (comportamentul unui om vorbește despre el, nu despre tine) și să lucrăm la stima și la încrederea noastră în sine, astfel încât bunăstarea noastră să nu mai depindă de validarea sau neacceptarea noastră de către ceilalți. Propune-ți ca în fiecare săptămână să faci un lucru nou pe care l-ai evitat până acum și, pe măsură ce trece timpul, crește frecvența și dificultatea acestora. Stabilește-ți obiective în acord cu ceea ce îți dorești, fă-ți un plan de acțiune pe termen scurt, mediu și lung, identifică obstacolele (care de cele mai multe ori sunt doar frici fără obiect create de gândurile tale) și găsește soluții pentru a le depăși. Atunci, când îți dorești să realizezi ceva, nu vei face nimic dacă prin gândurile pe care le hrănești în mintea ta, te autosabotezi sau îți pui singur obstacole. Aceste gânduri sunt provenite din frică și de aceea este important să îți stabilești un plan de acțiune și să identifici la fiecare pas care frici sau obstacole sunt într-adevăr reale și care sunt doar plăsmuiri ale minții tale, adică niște temeri iraționale. Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta - observă dacă te autoiluzionezi că într-o zi ceva se va schimba ca prin minune, că va apărea o persoană sau o slujbă perfectă, fără ca tu să faci vreun efort în acest sens. Dacă faci asta, dă-ți seama că numai tu, prin puterile și acțiunile tale, poți schimba ceva în viața ta. Iar dacă vrei ca ceva să se schimbe, acționează într-un sens sau altul. Indiferent cât de greu îți poate părea acum să îți înfrunți temerile, este de preferat să faci în fiecare zi câte un lucru, oricât de mărunt, astfel încât să începi treptat-treptat să depășești suferința cauzată de inacțiune, stagnare și frică. Frica, anxietatea, credințele limitative, dialogul tău interior negativ, autodeprecierea reușesc să îți creeze impresia că nu ai puterea să schimbi ceea ce știi și tu că ți-ai dori să fie altfel. Însă, dacă tu îți creezi realitatea de zi cu zi prin felul în care alegi prin gândurile tale să te raportezi la tine, la viață, la ceea ce spun alții sau se întâmplă în jurul tău, și dacă această realitate îți cauzează suferință, tot de tine depinde să îți creezi un alt film mental, un alt scenariu de viață, un alt stil de a trăi. Iar dacă momentan nu vezi cum ai putea să faci asta, apelează la un specialist, participă la cursuri de dezvoltare personală, citește cărți, caută soluții. Dacă o persoană dragă ție are o astfel de personalitate, caută să o înțelegi și să o accepți (dacă îți dorești să ai o relație cu ea), însă nu îi încuraja fricile. Tu ai întâlnit astfel de personalități? Cum ai interacționat cu ele? Dr. Ursula Sandner

14. Corpul tău poartă amprenta fricii din copilărie: crescut în anxietate și control, sistemul tău nervos rămâne mereu în alertă, chiar și atunci când ești în siguranță

    14 octobre 20262 minÀ suivre

    Sistemul nervos al unei persoane crescute de un părinte hiperprotectiv şi anxios… O astfel de persoană a crescut simţind că lumea e plină de pericole şi că trebuie să fie mereu precaută şi „cuminte” ca să fie …

    Notes de l’épisode

    Sistemul nervos al unei persoane crescute de un părinte hiperprotectiv şi anxios… O astfel de persoană a crescut simţind că lumea e plină de pericole şi că trebuie să fie mereu precaută şi „cuminte” ca să fie în siguranţă. A învățat că orice gest „nepotrivit” sau orice inițiativă spontană ar putea avea urmări catastrofale. A fost nevoită să fie mereu prevăzătoare și atentă la reacțiile şi fricile părintelui, la reguli şi avertizări, la tot ce „s-ar putea întâmpla”. A crescut cu sentimentul că siguranţa şi iubirea sunt condiționate de respectarea regulilor şi de îndeplinirea aşteptărilor şi dacă evită tot ce pare „riscant” sau „neprevăzut”. A devenit adultul care simte că trebuie să dețină mereu controlul şi că a greşi sau a ieşi din tipare e periculos, care analizează totul căutând cea mai sigură cale de a acționa şi cel mai puțin riscant mod de a se purta. Când lucrurile devin imprevizibile sau neclare, sistemul ei nervos se pregătește de luptă sau fugă. Dacă tensiunea şi incertitudinea durează prea mult şi nu există o ieşire clară, sistemul nervos trece într-o stare de „îngheț” şi retragere, ca formă de protecţie. E un sistem nervos care şi acum reacţionează după amprenta unei copilării dominate de anxietate şi de nevoia de a „face totul cum trebuie”. Sistemul nervos al persoanelor cu un istoric de traume sau care suferă de stres cronic semnalează în mod constant pericol, chiar dacă mediul este unul sigur. Este ca și cum ar rămâne în poziția „pornit”. Acesta este prețul pe care îl plăteşte un sistem nervos format într-un climat de anxietate şi control: chiar şi după ce pericolul a trecut, chiar şi după ce copilul a devenit adult, corpul şi mintea continuă să reacţioneze după acelaşi tipar. Partea bună este că, odată ce conştientizăm acest mecanism, avem şi puterea de a-l rescrie, căutând ajutor și practici care să ne ajute. Ursula Sandner

15. Se joacă sau chiar te place? Când te simți confuză, lipsa clarității sale e deja un „nu” nerostit

    12 octobre 20262 minÀ suivre

    Te place EL cu adevărat sau doar se joacă? Îți place de el, dar el ce simte? Ești confuză și nu știi nici ce reprezinți pentru el, nici încotro se îndreaptă relația asta. Când un bărbat e cu adevărat interesat …

    Notes de l’épisode

    Te place EL cu adevărat sau doar se joacă? Îți place de el, dar el ce simte? Ești confuză și nu știi nici ce reprezinți pentru el, nici încotro se îndreaptă relația asta. Când un bărbat e cu adevărat interesat de tine, îți arată acest lucru prin faptele sale, prin prezența sa, prin consecvența sa. Nu există contradicții între ceea ce spune și ceea ce face. Nu îți spune: „Ești minunată, abia aștept să ne vedem”, iar apoi nu mai dă niciun semn, decât atunci când îi este lui convenabil. Dacă tu ești cea care inițiază totul, care întreabă, care vrea să clarifice, e un semn că tu ești mai implicată decât el. Și e important să vezi asta, nu să-i găsești scuze. Un bărbat asumat, care știe ce vrea, nu trimite semnale ambigue, ci acționează. Când trebuie să ghicești, e deja un „nu” deghizat în „am fost ocupat”, „sunt stresat”, „a intervenit ceva”. Poate îți e frică să nu pari „prea directă” sau să-l sperii, așa că alegi să te prefaci că totul e ok. Dar gândește-te: „Chiar vrei să investești într-o relație care începe cu nesiguranță și confuzie?”. Sigur, poate că este confuz. Poate trece printr-o etapă de tranziție în viața lui profesională sau personală. Poate încă poartă rănile unei relații anterioare. Poate chiar te place sincer, dar nu are curaj să-și exprime clar sentimentele pentru că asta l-ar face să se simtă vulnerabil. Poate te ține în așteptare până decide ce vrea sau până apare altcineva. Însă chiar contează dacă este sau nu așa? Dacă sunt adevăruri sau doar îi găsești scuze? Ceea ce contează este să-ți dai tu seama de ce alegi pe cineva care nu te alege pe tine clar. Lucrurile sunt destul de simple: când cineva vrea să fie cu tine, se vede. Când nu vrea, se simte. Dacă un bărbat nu e clar, dacă îți transmite mesaje contradictorii sau te face să te îndoiești constant, e deja un „nu”. Confuzia ta e „nu”-ul lui nespus cu voce tare. Ursula Sandner

16. De ce vindecarea întârzie? Nu te poți simți în siguranță acolo unde ai fost rănit și adevărul tău este negat, iar corpul tău rămâne blocat într-o stare de alertă

    8 octobre 20263 minÀ suivre

    Unul dintre motivele (adesea trecut cu vederea) pentru care sistemul tău nervos nu se poate vindeca pe deplin este faptul că rămâi în același loc unde ai fost rănit – alegi să menții contactul constant cu cei …

    Notes de l’épisode

    Unul dintre motivele (adesea trecut cu vederea) pentru care sistemul tău nervos nu se poate vindeca pe deplin este faptul că rămâi în același loc unde ai fost rănit – alegi să menții contactul constant cu cei din familia ta, chiar dacă ei continuă să nege realitatea a ceea ce s-a întâmplat și, mai mult decât atât, se comportă la fel de toxic și acum. Poți petrece ani întregi explorându-ți trecutul, conștientizând diferite aspecte și exersând tehnici de autoreglare emoțională. Însă, dacă rămâi în același mediu, alături de oameni care te invalidează, care „rescriu” realitatea așa cum le convine lor sau care îți spun că exagerezi, sistemul tău nervos va rămâne permanent în alertă. Iar asta nu se întâmplă pentru că ești tu „prea sensibil” sau pentru că „te încăpățânezi” să nu lași trecutul în urmă, ci pentru că siguranța nu înseamnă doar absența conflictelor, ci și a recunoaște și a trăi în adevăr. Atunci, când acest adevăr este negat, corpul tău primește semnale contradictorii – deși la nivel conștient îți dorești apropierea de cei din familia ta, sistemul tău nervos recunoaște același pericol pe care l-a simțit și înainte. De aceea, vizitele, apelurile sau chiar mesajele din partea familiei pot declanșa tensiune fizică, închidere emoțională sau anxietate, chiar și după ani de lucru cu sinele. Să încerci să te vindeci în același mediu în care ai fost rănit este ca și cum ai încerca să reconstruiești o casă în timp ce cineva îți scoate, zi de zi, chiar cărămizile de la bază. Sistemul tău nervos nu are niciodată stabilitatea necesară pentru a se repara cu adevărat. Pentru aceasta, ai nevoie să trăiești, zi de zi, într-un mediu în care te simți în siguranță, în care ești respectat și în care și adevărul îți este respectat, fără să fii nevoit mereu să te justifici, să te aperi sau să le explici celorlalți perspectiva ta. Uneori asta poate însemna limitarea contactului, stabilirea de limite clare sau alegerea acelor relații în care ești crezut și luat în considerare din prima clipă. Păstrând distanța și alegând să îți construiești suficient de multe experiențe în care te simți în siguranță și validat, sistemul tău nervos începe să învețe că nu mai ești în pericol, că ce a fost rău, a trecut. Vindecarea nu înseamnă doar „să treci peste și să îți vezi de viață în continuare”, ci înseamnă și să alegi acele medii în care corpul tău poate, în sfârșit, să se odihnească. Ursula Sandner

17. Când promisiunile nu devin fapte, partenerul nu se schimbă: cuvintele pot amăgi, dar realitatea se vede în acțiuni, iar tu meriți adevăr, nu iluzii

    6 octobre 20261 minÀ suivre

    Când un om promite, dar nu face nimic, îți spune, de fapt, că nu vrea să se schimbe. Vorbește despre ce intenții are, însă comportamentele rămân aceleași. Îți cere iertare, însă repetă aceleași greșeli …

    Notes de l’épisode

    Când un om promite, dar nu face nimic, îți spune, de fapt, că nu vrea să se schimbe. Vorbește despre ce intenții are, însă comportamentele rămân aceleași. Îți cere iertare, însă repetă aceleași greșeli. Consecvența este cheia. Uită-te la ceea ce face acel om, nu la ce spune. Sigur, poate simula schimbarea, de exemplu, să devină amabil, afectuos și atent după o perioadă în care a fost rece, dur sau agresiv. Și face asta tocmai pentru a te determina pe tine să te îndoiești de realitatea ta. Nimeni nu se schimbă dacă nu are o motivaţie clară ca să facă asta. Atunci când un anumit comportament se tot repetă, este responsabilitatea ta să-i pui capăt, îndepărtându-te de acel om. Ceilalţi vor face ceea ce ei își doresc, însă tu decizi dacă și cât de mult le permiţi să facă parte din viaţa ta. Ursula Sandner

18. Când vindecarea începe, suferința se transformă în putere. Iată 6 semne că îți regăsești echilibrul interior

    4 octobre 20261 minÀ suivre

    Când începi să te vindeci... – poți să te confrunți cu propria suferință fără să te mai înspăimânți – ești din ce în ce mai pregătit să o lași să plece; – începi să pui limite și să spui „nu” – chiar dacă este …

    Notes de l’épisode

    Când începi să te vindeci... – poți să te confrunți cu propria suferință fără să te mai înspăimânți – ești din ce în ce mai pregătit să o lași să plece; – începi să pui limite și să spui „nu” – chiar dacă este inconfortabil; – nu mai tânjești după aprobarea celorlalți – te simți împăcat cu cine ești, chiar dacă cei din jur nu te înțeleg sau nu te validează; – poți sta singur fără să te mai simți singur – nu mai simți nevoia să fii mereu cu cineva doar ca să eviți să rămâi tu cu tine; – nu te mai lași atras în jocurile altora – alegi să răspunzi, nu să reacționezi; – îți poți privi trecutul fără să te mai rușinezi și fără să te mai judeci – alegi să înveți din el, nu să te pedepsești pentru el. Ursula Sandner

19. Când trăiești în funcție de așteptările altora, te pierzi pe tine: adevăratul succes începe când îți asculți propria voce

    2 octobre 20261 minÀ suivre

    Să cauţi acceptarea, validarea sau aprobarea altora înseamnă să trăiești în limitarea impusă de gândirea și mentalitatea celor din jurul tău. Dacă ești interesat de ceea ce spun sau vor ceilalţi, există mari …

    Notes de l’épisode

    Să cauţi acceptarea, validarea sau aprobarea altora înseamnă să trăiești în limitarea impusă de gândirea și mentalitatea celor din jurul tău. Dacă ești interesat de ceea ce spun sau vor ceilalţi, există mari șanse să te pierzi pe tine – valorile, visurile și abilităţile tale. Nu alţii ar trebui să decidă cum să fii, cine să fii, cum să trăiești, ci doar vocea ta interioară este cea care contează. Succesul pe care îl ai în ochii altora, însă care pe tine nu te împlinește, nu înseamnă, de fapt, nimic. Tu ești singurul în măsură să decizi cum vrei să fii și ce înseamnă succesul pentru tine. Succesele sau eșecurile tale sunt subiective și doar tu ești singurul în măsură să le definești. Tot ceea ce contează cu adevărat este felul în care îţi cârmuiești viaţa și cum te simţi în ea. Doar tu știi ce înseamnă succesul pentru tine, tu îţi construiești propria fericire sau nefericire, iar ceea ce gândesc alţii despre tine nu trebuie să aibă nicio importanţă. Ursula Sandner

20. Când decizi să îți schimbi viața, vei descoperi cine te susține cu adevărat și cine se simte, de fapt, amenințat de curajul tău – află ce spune asta despre ei

    30 septembre 20261 minÀ suivre

    Când îndrăznești să ieși din mulțime, când încetezi să te mai conformezi scenariului mediocrității acceptat de majoritate, oamenii te vor ataca, te vor urî, îți vor pune piedici, te vor bârfi și te vor invidia …

    Notes de l’épisode

    Când îndrăznești să ieși din mulțime, când încetezi să te mai conformezi scenariului mediocrității acceptat de majoritate, oamenii te vor ataca, te vor urî, îți vor pune piedici, te vor bârfi și te vor invidia. Vor încerca să te amenințe și să te sperie spunându-ți minciuni, vor face orice, doar ca să rămâi la fel ca ei. Nu te lăsa intimidat de toată agresivitatea care vine spre tine. Agresivitatea aceea provine din frica lor ca nu cumva tu să reușești și să le demonstrezi că strădania lor de a-și trăi viața între cadre fixe, limite date de frică și iluzia siguranței este inutilă. Lasă-i să te atace și mergi hotărât pe drumul tău. La unii dintre ei, invidia se va transforma în admirație și îi vei inspira și pe ei să rupă lanțurile condiționărilor și blazării în care trăiesc. Iar ceilalți... își vor continua viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Vor spune că ești nebun sau că ai avut noroc și vor trece la alt subiect de bârfă. Fii împlinit, bucură-te de viața ta, fii de succes, așa cum îți definești tu reușita și uită de gura lumii! Chiar nu este problema ta ce spun sau ce gândesc cei care nu sunt modele de viață admirabile pentru tine. Ursula Sandner

21. Liniștea interioară nu vine din exterior, ci din alegerile pe care le faci zilnic – iar acestea nu te fac un om egoist, ci un adult care se respectă

    28 septembre 20263 minÀ suivre

    Liniștea interioară nu este o „întâmplare” și nu depinde de faptul că, în jurul tău, totul funcționează perfect. Este rezultatul alegerilor pe care le faci zilnic, în relație cu ceilalți și cu tine însuți …

    Notes de l’épisode

    Liniștea interioară nu este o „întâmplare” și nu depinde de faptul că, în jurul tău, totul funcționează perfect. Este rezultatul alegerilor pe care le faci zilnic, în relație cu ceilalți și cu tine însuți. Aceste alegeri par nesemnificative din exterior, dar atunci când devin modul tău obișnuit de a acționa, îți schimbă complet felul în care te simți în propria viață: – alegi să nu răspunzi la fiecare provocare, la fiecare critică sau la fiecare replică acidă. Un conflict nu poate să existe decât atunci când ambele persoane aleg să participe la el, iar uneori singurul mod de a-ți păstra liniștea este să refuzi pur și simplu să intri în jocurile celorlalți; – alegi să nu-ți mai irosești timpul și energia încercând să le explici celorlalți cine ești cu adevărat sau de ce ai acționat într-un anumit fel. Când cineva a decis deja ce să creadă despre tine, orice explicație este de prisos. Oamenii vor vedea în tine doar ce vor să vadă, indiferent cât te-ai strădui să le schimbi părerea; – alegi să nu îți mai asumi responsabilitatea pentru emoțiile altora. Este firesc să simți când cineva de lângă tine este supărat sau furios, însă una este să observi starea cuiva și alta este să crezi că e vina ta sau că e de datoria ta să o schimbi. Nu e nevoie să te dai peste cap, să faci compromisuri sau să renunți la nevoile tale doar pentru a le face pe plac celorlalți; – alegi să pui limite clare și ferme în interacțiunile cu cei din jur. Înveți să spui „nu” fără să te mai justifici la nesfârșit și să stabilești ce comportamente accepți și ce refuzi să mai tolerezi. Liniștea ta depinde în mod direct de alegerea ta de a-ți proteja timpul, energia și spațiul personal. Unii oameni se vor supăra sau se vor îndepărta când începi să pui limite și tocmai aceasta este dovada că ei nu au ce să caute, de fapt, în viața ta; – alegi să nu mai împărtășești fiecare gând, fiecare dorință și fiecare plan cu oricine. Nu toți oamenii sunt capabili să se bucure pentru tine când îți merge bine sau să te încurajeze când îți dorești ceva. Unii, poate fără să vrea, te pot descuraja, judeca sau pot întoarce împotriva ta ceea ce le-ai spus. Păstrează lucrurile importante pentru tine și pentru puținii oameni care ți-au dovedit, în timp, că îți vor binele. Niciuna dintre aceste alegeri nu este ușoară la început și s-ar putea să simți uneori vinovăție sau teamă. Însă adu-ți aminte că a-ți proteja liniștea nu înseamnă că devii egoist sau rece, ci că alegi, în sfârșit, să te tratezi pe tine cu același respect și cu aceeași grijă pe care le-ai oferit mereu celorlalți. Ursula Sandner

22. Gelozia – expresie a iubirii sau manifestare a nesiguranței? (I)

    26 septembre 202611 minÀ suivre

    Gelozia… o trăire atât de complexă și atât de intensă uneori. Presupun că nu-ți este străină, nu-i așa? Poate că am trăit-o cu toții la un moment dat al vieții noastre; este, în fond, o parte firească a …

    Notes de l’épisode

    Gelozia… o trăire atât de complexă și atât de intensă uneori. Presupun că nu-ți este străină, nu-i așa? Poate că am trăit-o cu toții la un moment dat al vieții noastre; este, în fond, o parte firească a experienței umane, însă ceea ce contează este cum reușim să o înțelegem și să o gestionăm. În gelozie este vorba despre frica de a pierde pe cineva important pentru noi în favoarea altcuiva, despre furia față de cineva pe care îl vedem ca pe un rival, despre neîncrederea în cineva despre care ne temem că ne-ar putea trăda. De multe ori, orice intrare a unei noi persoane în cercul nostru social poate fi percepută ca o potențială amenințare, alimentând frica de pierdere, umilință, marginalizare și abandon. Adesea, gelozia este confundată cu invidia, deși ele sunt trăiri diferite. Gelozia este, în principiu, sentimentul că suntem „lăsați pe dinafară” dintr-o relație importantă pentru noi, în timp ce invidia apare atunci când percepem că altcineva are ceva ce noi nu avem - fie că este vorba de succes, frumusețe, respect sau orice altă resursă de valoare. În loc să simțim că pierdem ceva, așa cum se întâmplă în cazul geloziei, invidia declanșează dorința de a obține ceea ce are celălalt sau chiar de a distruge acel lucru pentru a elimina diferența care ne face să ne simțim inferiori. Invidia este deseori despre comparație și competitivitate într-un anumit domeniu, fie el profesional, personal sau social. Dacă vedem pe cineva având succes într-un domeniu care contează pentru noi, cum ar fi cariera, putem simți invidie dacă persoana respectivă câștigă mai mult sau este promovată înaintea noastră. În schimb, gelozia este mai mult despre protejarea unei relații care este amenințată de un „intrus” perceput. Deși gelozia și invidia sunt emoții diferite, ele pot apărea simultan față de aceeași persoană, deoarece ambele implică percepția unei competiții și a riscului de pierdere. Gelozia implică o combinație de emoții puternice, cum ar fi furia, frica, confuzia, neputința și tristețea. Deși adesea spunem că „simțim” gelozie, aceasta presupune și o gamă largă de gânduri negative și comportamente reactive. Gânduri de tipul: „este interesat de altcineva”, „mă va părăsi”, „trebuie să aflu ce se întâmplă” apar deseori în mintea celui gelos. Aceste gânduri pot duce la comportamente distructive, precum controlul excesiv, verificările obsesive sau chiar confruntările agresive. Problema nu este faptul că simțim gelozie, ci modul în care reacționăm ulterior. Reacțiile noastre sunt cele care creează probleme. De exemplu, o reacție de furie necontrolată poate escalada rapid într-o ceartă care poate lăsa răni emoționale de durată. Cu alte cuvinte, una este să simți gelozie și alta să acționezi din gelozie. Această trăire poate fi înțeleasă ca o oportunitate de a reflecta asupra propriilor nesiguranțe și asupra dinamicii relațiilor noastre. O putem privi ca pe un simptom al nesiguranței personale, însă o putem privi și prin prisma evoluției noastre biologice, psihologice și sociale. Gelozia își are originile în evoluția umană, funcționând ca un mecanism de protecție în relațiile romantice și de familie, pentru a preveni infidelitatea și a proteja moștenirea genetică. În societățile timpurii, gelozia era importantă pentru a asigura supraviețuirea speciei; oamenii erau motivați să își protejeze partenerii și copiii pentru a-și transmite genele. De exemplu, într-o relație de cuplu, gelozia poate apărea ca o reacție la amenințarea de a pierde partenerul, ceea ce ar putea însemna pierderea resurselor emoționale, financiare sau genetice. Astăzi, mediul nostru modern nu mai seamănă cu cel din trecut, iar acest răspuns evolutiv nu mai este la fel de relevant, însă înțelegerea acestei perspective ne poate ajuta să realizăm de ce gelozia este o emoție atât de puternică și intensă. Cu toate acestea, nu ar trebui să o folosim ca pe o scuză pentru comportamentele noastre distructive. Gelozia este adesea confundată cu o expresie a iubirii, dar, în realitate, este mai mult o manifestare a egoismului și a nevoii de control decât a iubirii autentice. Gelozia nu este doar teama de a pierde o persoană dragă; este, de multe ori, o reflecție a fricii că nu suntem suficient de buni sau că nu merităm iubirea și atenția celorlalți. Aceste frici sunt deseori înrădăcinate în insecuritățile personale, formate în urma experiențelor trecute, fie ele din copilărie sau din relațiile anterioare. Experiențele timpurii pot influența într-o foarte mare măsură modul în care ne formăm convingerile despre încredere și siguranță în relațiile adulte. Dacă, de exemplu, un copil a fost martor al infidelității părinților sau a crescut într-un mediu în care nevoile sale emoționale nu au fost împlinite constant, acest copil poate dezvolta o percepție că oamenii nu sunt de încredere în relațiile intime. Aceste convingeri sunt adesea perpetuate în relațiile viitoare, unde frica de a nu fi trădat sau abandonat poate apărea chiar și în absența unor motive concrete. În multe cazuri, gelozia devine un mecanism de apărare împotriva rănilor din trecut. De exemplu, o persoană care a fost înșelată într-o relație anterioară poate dezvolta o frică persistentă că va fi trădată din nou. Astfel, gelozia devine o barieră în calea intimității și încrederii reale. Când o persoană simte nevoia să știe fiecare mișcare a partenerului său, unde se află, cu cine se întâlnește sau cât timp petrece cu prietenii, acest comportament nu reflectă iubirea, ci o dorință de control. Este un semnal clar al unui egoism mascat, unde nevoile proprii de securitate și validare prevalează asupra respectului pentru libertatea celuilalt. Iubirea autentică înseamnă încredere, respect reciproc și libertatea de a fi tu însuți. Într-o relație sănătoasă, ambii parteneri se susțin reciproc în creșterea și dezvoltarea lor personală. Iubirea adevărată nu implică o luptă de putere, ci o colaborare pentru bunăstarea ambilor parteneri. În schimb, gelozia, atunci când scapă de sub control, poate eroda aceste valori de bază, transformând o relație într-o arenă de conflict și nesiguranță. Credințele noastre și gelozia Credințele noastre reprezintă filtrele prin care interpretăm lumea și experiențele noastre. Ele sunt formate pe baza experiențelor anterioare, influențelor culturale, educației și relațiilor timpurii. Aceste credințe pot fi pozitive, constructive sau pot fi negative și distructive, alimentând emoții precum gelozia. De exemplu, dacă ai o credință de genul „nu sunt demn de iubire”, te poți teme că partenerul tău va găsi pe altcineva mai interesant sau mai atractiv decât tine. Este ca și cum ai purta ochelari întunecați care fac ca totul să pară mai întunecat decât este. Dacă nu realizezi că porți acești „ochelari”, vei crede că lumea este în mod constant întunecată. Când avem astfel de credințe, interpretăm totul prin aceste lentile negative, puține lucruri pozitive ajungând la noi. Este ca și cum am fi prinși în propria noastră perspectivă limitată. Când suntem geloși, adesea tratăm gândurile noastre negative ca și cum ar fi fapte sigure: „el/ea este interesat/ă de altcineva,” „voi fi părăsit/ă” sau „nu mai sunt suficient de bun/ă pentru el/ea.” Aceste gânduri creează o realitate distorsionată și ne fac să reacționăm bazându-ne pe presupuneri, nu pe fapte. Însă, nu toate gândurile noastre sunt adevărate. Doar verificând faptele, cum ar fi discutând deschis cu partenerul, putem clarifica situația și evita capcana gândirii bazate pe gelozie. De asemenea, oamenii au adesea „reguli” despre cum ar trebui să fie lucrurile în relații. Acestea pot părea utile pentru a ne proteja sau a controla situații, dar pot duce și la reacții exagerate și concluzii greșite. De exemplu, s-ar putea să crezi că ar trebui să știi întotdeauna exact unde se află partenerul tău, ce face și cu cine este, altfel vei face o criză de gelozie. Însă eu vin și te întreb: este realist să crezi că poți ști mereu unde se află partenerul tău, ce face și cu cine este? Dacă partenerul tău nu a știut, de exemplu, unde ai fost astăzi, asta înseamnă că l-ai înșelat? Ai încredere în partenerul tău dacă simți că trebuie să știi constant toate detaliile despre el sau ea? Nu ar putea această nevoie de a controla și supraveghea fiecare mișcare să pună presiune pe relație și să ducă la resentimente? Este posibil ca partenerul tău să aibă nevoie de un anumit grad de intimitate și independență, chiar și într-o relație? O altă regulă poate fi: „partenerul meu nu are voie să perceapă pe nimeni altcineva interesant sau atrăgător (pentru că asta înseamnă că nu mă iubește pe mine cu adevărat)”. Este aceasta o regulă realistă? Crezi că ești singura persoană din lume pe care partenerul tău o găsește atrăgătoare? Oare ție nu ți se întâmplă să găsești alte persoane atrăgătoare sau interesante? Înseamnă acest lucru că nu poți fi de încredere sau că îți vei trăda partenerul? Nimeni nu poate îndeplini așteptările din spatele acestei reguli. Așa că, dacă te ții de ea, vei ajunge să te simți mereu dezamăgit, nesigur și gelos. Ce-ar fi să ai un alt gând, mai realist și mai sănătos: „sunt mulți oameni care pot fi atrăgători și interesanți, dar asta nu înseamnă că partenerul meu nu mă iubește sau că mă va înșela.” Un alt aspect al geloziei este să te bazezi pe presupuneri negative despre viitor (îngrijorare) sau să te fixezi pe lucruri negative din trecut sau prezent (ruminație). Ambele înseamnă să rămâi blocat pe anumite gânduri negative, care îți pot acapara complet mintea. De exemplu, ai putea gândi: „el o găsește pe acea femeie atrăgătoare.” În loc să te agăți de acest gând, poți alege să-l ignori sau să accepți că este normal să găsim și alte persoane atrăgătoare. Acest mod de a gândi te ajută să nu te blochezi și să mergi mai departe. Dar dacă începi să te îngrijorezi, mintea ta devine din ce în ce mai agitată. Ruminația funcționează similar, dar este mai mult despre a te gândi mereu la anumite evenimente, a le întoarce pe toate părțile și a pune întrebări fără răspuns, precum: „de ce s-a întâmplat asta?”. Astfel de gândire te poate ține blocat într-o stare negativă și, în loc să te bucuri de prezent, rămâi prins în aceste întrebări. Este important să recunoaștem când facem asta, să devenim conștienți de astfel de tipare de gândire și să le confruntăm cu faptele reale, renunțând la presupuneri automate și neadevărate. Din dorința de a deține controlul și a încerca să împiedice o potențială „trădare”, unii oameni pot ajunge, prin comportamentele lor, să obțină exact opusul, ajungând să-și îndepărteze partenerul/a. În partea a doua a acestui articol, vom da exemple de astfel de atitudini și comportamente, așa că ne revedem curând! Dr. Ursula Sandner

23. Când aștepți mereu validarea celorlalți, rămâi blocat în propriile nesiguranțe, însă libertatea începe când îți definești singur valoarea

    24 septembre 20262 minÀ suivre

    Întâlnesc frecvent persoane care sunt extrem de dependente de părerile și feedback-urile celor din jur. Sunt ahtiate după laude, după feedback-uri pozitive, validări, încurajări și alte astfel de cuvinte. Ele …

    Notes de l’épisode

    Întâlnesc frecvent persoane care sunt extrem de dependente de părerile și feedback-urile celor din jur. Sunt ahtiate după laude, după feedback-uri pozitive, validări, încurajări și alte astfel de cuvinte. Ele simt că au valoare și sunt ok doar dacă ceilalți le spun asta, iar dacă cineva nu le oferă acest „aer” de care au atâta nevoie, cad în stări depresive și au senzația de abandon sau de inutilitate. De cele mai multe ori, își ascund (chiar și de ele însele) imaturitatea Eu-lui sub masca sensibilității, fragilității sau a vulnerabilității și au impresia că aceste atribute sunt dezirabile și demne de laudă. Evident nu vorbesc aici despre persoane care au aceste caracteristici în cote normale, ci vorbesc de cele cu care ai impresia că trebuie să „te porți cu mănuși”. O vorbă bună le face ziua frumoasă, iar un cuvânt care este spus, poate pe un ton neutru sau mai direct, le aduce lacrimi în ochi și le tulbură profund la nivel emoțional. Acest tip de comportament este normal pentru un copil care este dependent emoțional de părinții săi, însă nu se mai justifică la un adult, care are un simț al Eu-lui clar definit, care se cunoaște pe sine și funcționează mai mult sau mai puțin independent de părerile celor din jur. O persoană care trăiește prin cei din jurul ei poate fi foarte ușor manipulată de aceștia, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ: ceilalți pot obține orice de la ea dacă știu cum să pună problema și, de asemenea, pot „să-i strice ziua” dacă se comportă agresiv sau provocator. Un adult, un om echilibrat emoțional și psihic nu este dependent de părerile celor din jur: fie că cineva îl laudă sau îl „critică”, în interiorul său rămâne la fel. Nu plânge, nu se enervează, nu îi crește sau scade stima de sine în funcție de opinia celor din jur, ci rămâne calm și analizează în mintea lui ceea ce a spus celălalt și abia apoi decide dacă sau ce răspuns să dea. Avem întotdeauna de ales: putem rămâne niște copii din punct de vedere emoțional (și psihic) sau putem să ne maturizăm, să ne cunoaștem pe noi înșine și, astfel, să devenim independenți în stările noastre emoționale. Puterea este la tine... dacă tu alegi asta! Ursula Sandner

24. Vocea care te limitează nu este a ta. Recâștigă-ți puterea, rescrie-ți dialogul interior!

    22 septembre 20262 minÀ suivre

    Atunci, când îți repeți „nu pot să fac asta”, „nu sunt suficient de bun, deștept, frumos, capabil...”, „nu mă voi descurca”, practic îți programezi mintea pentru eșec. Mintea ta îți va da ascultare și va face …

    Notes de l’épisode

    Atunci, când îți repeți „nu pot să fac asta”, „nu sunt suficient de bun, deștept, frumos, capabil...”, „nu mă voi descurca”, practic îți programezi mintea pentru eșec. Mintea ta îți va da ascultare și va face tot posibilul ca profețiile tale să se îndeplinească și tu să nu reușești. Poate că ai ajuns să crezi că ești într-un fel anume pentru că asta ți s-a tot spus de-a lungul anilor de către cei din jur. Gândește-te la toate lucrurile negative pe care ți le spui, la toate etichetele și limitările pe care ți le impui. Și acum identifică cine ți-a indus aceste idei, cine ți-a spus că ai fi așa? Atunci, când îți repeți toate acestea, vocea cui o auzi, de fapt? Poate că încă din copilărie părinții, profesorii sau apropiații ți-au repetat că ai fi într-un fel sau altul și tu ai ajuns să crezi, iar între timp ai și uitat că această voce care te demoralizează nu îți aparține. Așadar, te percepi în continuare ca fiind neîncrezător sau slab când ceea ce trebuie să faci pentru a schimba aceste percepții este să îți schimbi felul în care gândești despre tine. Dă-ți feedbackuri pozitive, fii mândru de realizările tale oricât de mărunte ar fi ele, adresează-ți cuvinte de încurajare și comportă-te cu tine ca și cum ai fi prietenul tău cel mai bun. Nu te ajută la nimic să îți repeți toate acele cuvinte negative care ți-au fost spuse odată, mai ales când conștientizezi de unde vin ele, ci te ajută să îți iei puterea înapoi decizând în mod voluntar și conștient ce dorești să hrănești în mintea ta, în ce fel dorești să îți vorbești și să te raportezi de acum înainte la tine însuți. Te ajută să exersezi din nou și din nou un alt fel de dialog, unul realist și constructiv, până când devine automat. Așadar, nu te mai întreba „dacă” poţi, întreabă-te „cum” şi vei descoperi că poţi mult mai mult decât crezi. Ursula Sandner

25. Rivalitatea dintre frați (III) – ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine?

    20 septembre 202610 minÀ suivre

    Înainte de a începe să discutăm despre ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine, este important să aducem câteva mențiuni privind tendința de a favoriza un copil în detrimentul …

    Notes de l’épisode

    Înainte de a începe să discutăm despre ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine, este important să aducem câteva mențiuni privind tendința de a favoriza un copil în detrimentul celuilalt. Ce se întâmplă când părintele ia partea unuia dintre copii? Dacă un copil vede că fratele său este mereu protejat, consolat sau apărat, că i se oferă mai multă atenție și i se permite „să fie așa cum e”, în timp ce lui i se cere „să fie mai cuminte” sau „să nu mai facă probleme”, mesajul pe care acel copil îl primește este: „Nu ești la fel de important”. Se creează o competiție pentru a fi și el văzut, iar afecțiunea părintelui devine o resursă percepută ca fiind limitată care trebuie împărțită, câștigată sau chiar apărată de fratele favorizat. În plus, copilul favorizat poate ajunge, fără să-și dea seama, să provoace conflicte din ce în ce mai des pentru a obține acest tip de atenție. În același timp, celălalt copil, care se simte lăsat deoparte, se va simți nedreptățit. Va începe fie să se revolte, fie să se retragă emoțional, căutând alinare în alte locuri sau, uneori, doar în lumea lui interioară. Poate că nu va spune neapărat ce simte, dar va acumula resentimente care pot exploda mai târziu sub formă de certuri frecvente, gelozie, retragere emoțională sau chiar ruperea relației dintre frați. Copiii nu sunt atenți doar la cum sunt tratați ei, ci și la cum sunt tratați frații lor. Observă cu atenție fiecare gest, reacție sau diferență. Analizează, trag concluzii și își construiesc, pe baza acestor observații, o imagine despre cât valorează. Cu timpul, aceste concluzii devin „lentilele” prin care se vor vedea pe sine și prin care vor învăța să relaționeze cu ceilalți. Situațiile din trecut influențează, de asemenea, modul în care părinții se raportează la fiecare copil. De exemplu, dacă o mamă și copilul ei au trecut printr-un moment dificil la naștere sau dacă acel copil a avut nevoie ulterior de o spitalizare mai îndelungată din diferite motive medicale, mama îl poate trata diferit, cu mai multă atenție și mai multă grijă. Este posibil să îl protejeze excesiv și să-i ia mereu partea, fără să-și dea seama că acest comportament îl poate face pe celălalt să se simtă lăsat pe dinafară, mai puțin important sau nevăzut. În fața acestui dezechilibru, unii copii devin protectori, încearcă să nu „deranjeze”, să fie înțelegători. Alții acumulează frustrări, se simt vinovați pentru orice ceartă, dar, în același timp, simt o tristețe sau o supărare pe care nu știu cum să o exprime. Ideal ar fi ca părintele să nu se comporte ca un judecător care decide cine are dreptate, ci ca un ghid care îi ajută pe frați să se înțeleagă. În loc să eticheteze ori să favorizeze, să le valideze amândurora emoțiile, să-i ajute să spună ce simt și să-i încurajeze să găsească soluții împreună. De asemenea, contează foarte mult dacă părinții formează o echipă. Dacă unul îl contrazice mereu pe celălalt, îi subminează constant autoritatea sau transmite mesaje contradictorii, copiii vor simți nesiguranță și confuzie și vor încerca să se alieze cu unul dintre părinți pentru a-și atinge scopurile. Relația dintre frați nu se formează la întâmplare, ci într-un spațiu emoțional creat de părinți. Modul în care aceștia își împart atenția și gestionează conflictele influențează semnificativ dacă relația dintre copii va fi dominată de armonie sau de tensiuni. Ce poți face tu, ca părinte, pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine? Încurajează-i să comunicare deschis despre ce simt, ce îi supără sau ce își doresc – încrederea că pot vorbi cu tine și între ei, fără frică de judecată, fără frică de pedeapsă, fără teama că vor fi respinși sau ridiculizați pentru ceea ce simt se dobândește prin consecvența ta emoțională, prin modul în care reacționezi atunci când ei sunt vulnerabili: îi asculți, le validezi emoțiile, răspunzi cu calm, nu iei partea niciunuia dintre ei. Stabilește limite și reguli clare – copiii au nevoie de reguli clare să se simtă în siguranță. Au nevoie să știe ce e permis și ce nu, ce se așteaptă de la ei și care sunt consecințele. Este important să aplici aceste reguli de fiecare dată, pentru a nu crea confuzie și pentru ca ei să știe la ce să se aștepte. Când regulile sunt bine stabilite și sunt aceleași pentru toți frații, copiii nu mai simt că unul e favorizat sau că altul scapă mai ușor, iar asta ajută la prevenirea multor conflicte. Așadar, este important ca în familie să existe reguli bine definite despre cum ne purtăm unii cu alții. Fiecare membru al familiei, copil sau adult, merită să fie tratat cu respect. Este normal să existe certuri sau neînțelegeri din când în când, dar nu este în regulă să fim răutăcioși, să jignim sau să rănim intenționat. Când regulile sunt aplicate constant, nu doar „când avem chef”, copiii învață să se respecte, chiar și atunci când sunt supărați. Evită comparațiile – comparațiile dintre frați nu fac decât să îi rănească, nu să-i motiveze. Îi fac pe copii să creadă că unul dintre ei este „mai bun”, iar celălalt „nu se ridică la nivelul așteptărilor”. Iar acest tip de mesaj, repetat în timp, poate duce la rivalitate, acumularea de resentimente, lipsă de încredere în sine. Astfel, în loc să-i compari, învață să vezi ce e valoros și frumos în fiecare. Observă-le calitățile, apreciază-le eforturile și bucură-te de reușitele fiecăruia, chiar dacă sunt diferite. Încurajează-i să coopereze și să facă lucruri împreună, ca o echipă – fie că îi rogi să te ajute la treburile casei, fie că le propui jocuri care implică munca în echipă, în acest fel învață să se asculte, să se ajute și să-și respecte reciproc eforturile depuse. Când lucrează pentru un scop comun, învață ce înseamnă sprijinul, răbdarea și bucuria de a reuși împreună. Învață-i cum să gestioneze conflictele – să-l asculte pe celălalt și să încerce să-l înțeleagă, nu doar să-și aștepte dreptul la replică; să-și spună punctul de vedere fără să jignească; să spună ce simt și ce au nevoie într-un mod clar, nu agresiv și să caute împreună soluții care funcționează pentru amândoi. Astfel, învață că nu e despre cine are dreptate, ci despre cum pot rezolva împreună o problemă. Fii un model de comportament pozitiv – copiii învață cel mai mult din ceea ce văd la tine, nu din ceea ce le spui. Modul în care reacționezi atunci când ești supărat, felul în care comunici în momentele tensionate, tonul vocii tale și atitudinea față de ceilalți, toate devin un model pentru ei. Exemplul tău este mai important decât orice reguli, sfaturi și predici moralizatoare. Fii atent la cum te raportezi la fiecare dintre ei – e normal ca, uneori, să simți că te înțelegi mai ușor cu unul dintre copiii tăi sau că îți este mai greu cu altul. Asta nu înseamnă că ești un părinte rău, dar este important să fii sincer cu tine, să recunoști aceste tendințe și să ai grijă la cum te comporți și la ce transmiți. Pentru că, deși poate nu îți dai seama, copiii simt. De aceea, fă tot posibilul să le arăți, prin fapte, că îi iubești și îi prețuiești pe fiecare. Nu pentru cât de ușor îți este cu ei sau cât de „buni” sunt, ci pentru cum sunt ei, în unicitatea și autenticitatea lor. Fii atent la cum pot influența evenimentele din familie relația dintre frați – chiar și momentele fericite, cum ar fi nașterea unui copil sau câștigarea unui premiu, pot fi trăite ca dificile de către celălalt copil. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să celebrezi momentele frumoase, ci că e important să fii atent la cum le resimt ceilalți copii. Un copil care nu e în centrul atenției s-ar putea simți dat la o parte și va avea nevoie de mai mult timp, mai multă afecțiune sau mai multe confirmări din partea ta, pentru că are nevoie să știe că este iubit și important, chiar dacă nu este în prim-plan. Încurajează fiecare copil să-și descopere și să-și urmeze propriile pasiuni, chiar dacă sunt diferite de ale tale sau de ale fraților lui – fiecare copil are dreptul să exploreze ce îi place cu adevărat, să afle ce îl entuziasmează, ce îl face curios sau fericit. Poate fi ceva diferit, neașteptat sau neobișnuit și e în regulă dacă e așa. Ce contează este să simtă că are libertatea de a fi el însuși. Când un copil simte că are voie să fie diferit, să aleagă alt drum, învață să se iubească pe sine exact așa cum este, nu cum „ar trebui” să fie. Fiecare copil are ceva special, așa că încurajează-i talentele, pasiunile și eforturile chiar dacă nu sunt la fel de vizibile sau „spectaculoase” ca ale celorlalți. Petrece timp individual cu fiecare copil – fiecare copil are nevoie să simtă că este important pentru tine, nu doar ca parte din familie, ci ca persoană unică. Oferă-i timp doar lui, în mod regulat, făcând o activitate care îi place, chiar dacă e ceva simplu. Când un copil se simte văzut și apreciat în mod direct, nu doar ca „unul dintre copii”, dobândește mai multă încredere în sine și poate deveni mai deschis în relațiile cu ceilalți, inclusiv cu frații săi. Iar dacă, dintr-un motiv anume, cum ar fi o problemă de sănătate, trebuie să acorzi mai mult timp unuia dintre copii, este important să le explici și celorlalți de ce se întâmplă asta fără a presupune că ei au înțeles deja. Copiii nu se ceartă pentru că nu se iubesc, dar vor să simtă că au un loc al lor, că sunt importanți, că vocea lor contează și vor să fie iubiți. Când simt că trebuie să concureze pentru atenția sau afecțiunea părinților, rivalitatea dintre ei crește: se compară, se sabotează, devin geloși, pentru că încearcă, așa cum știu, să-și câștige locul în familie. Siguranța că fiecare copil este iubit, nu pentru cât de cuminte e, nu pentru cât reușește, nu în comparație cu fratele sau cu sora lui, ci pentru cine este el, face ca în relațiile dintre frați să fie mai puțin vorba despre competiție și mai mult despre apropiere emoțională. Ce se întâmplă, însă, când timpul trece, copiii devin adulți, însă rivalitatea dintre ei nu dispare? Te-ai întrebat ce stă, de fapt, în spatele conflictelor repetate cu fratele sau cu sora ta, acum că sunteți adulți? Poate că, în aparență, totul este în regulă, dar apar, iar și iar, aceleași certuri, aceleași frustrări, același sentiment că nu ești înțeles sau că nu contezi. Despre aceste dinamici și despre cum pot fi îmbunătățite relațiile dintre frați la vârsta adultă vom discuta în ultima parte a acestui articol, așa că ne revedem curând! Dr. Ursula Sandner  

26. Ai uitat cine ești? Când spui „da” lumii, dar îți spui „nu” ție, începi să te pierzi. Reînvață să-ți asculți vocea

    18 septembre 20262 minÀ suivre

    Dacă nu știi ce vrei, e posibil să fi trăit prea mult timp conformându-te dorințelor și nevoilor altora. Să fi făcut ce „trebuie”, nu ce simți. Să fi spus „da” când voiai să spui „nu”, să fi ales drumul sigur …

    Notes de l’épisode

    Dacă nu știi ce vrei, e posibil să fi trăit prea mult timp conformându-te dorințelor și nevoilor altora. Să fi făcut ce „trebuie”, nu ce simți. Să fi spus „da” când voiai să spui „nu”, să fi ales drumul sigur în locul celui visat de tine, doar ca să eviți critica, respingerea sau vinovăția. Astfel, ușor-ușor, ai început să te înstrăinezi de tine – de ceea ce vrei, ceea ce simți, ceea ce ești. Ai învățat, poate încă din copilărie, că e mai sigur să-i mulțumești pe alții decât să-ți asculți vocea interioară. Poate ai fost lăudat pentru cât ești de „înțelegător” și „responsabil”, dar ai fost numit egoist atunci când îți exprimai propriile dorințe. Cu timpul, ai început să confunzi nevoile tale cu cele ale altora, iar tăcerea și reprimarea ta au devenit un „mecanism de supraviețuire”. Reînvață să te asculți. Încetinește și acordă-ți timp pentru a-ți auzi propriile nevoi, emoții și dorințe, fără să le mai judeci, fără să te mai cenzurezi. În loc să te întrebi din nou ce au nevoie ceilalți de la tine, întreabă-te zilnic ce ai nevoie tu de la tine și respectă răspunsul, oricât de „simplu” ți-ar părea. Descoperă ce te bucură, ce te doare, ce ai nevoie să schimbi. Nu trebuie să te reinventezi sau să devii altcineva – trebuie doar să-ți amintești cine ești dincolo de așteptările celorlalți și de temerile tale. Și, poate, pentru prima dată, îți vei da voie să-ți construiești viața după „regulile” tale și nu ca să mulțumești pe altcineva. Ursula Sandner

27. Ani petrecuți în modul „supraviețuire” nu se șterg ușor: retragerea și încetinirea nu te fac un om leneș, ci sunt semnele că sistemul tău nervos începe să se vindece

    16 septembre 20262 minÀ suivre

    Sistemul tău nervos are nevoie de o pauză de vindecare – o etapă de liniștire și recalibrare. Dacă ai fost în modul „supraviețuire” timp de ani de zile, această nevoie nu este un moft și nu te face un om …

    Notes de l’épisode

    Sistemul tău nervos are nevoie de o pauză de vindecare – o etapă de liniștire și recalibrare. Dacă ai fost în modul „supraviețuire” timp de ani de zile, această nevoie nu este un moft și nu te face un om „leneș”. Este felul în care corpul tău spune: „Nu mai poți să te minți pe tine că ești în regulă, când, de fapt, nu ești. Nu mai poți să-ți forțezi limitele. Acum e timpul să-ți refaci echilibrul.” Această nevoie de „retragere” nu înseamnă că ai tu un blocaj sau că eșuezi, ci că îi oferi sistemului tău nervos spațiul și timpul de care are nevoie pentru „a respira” și a se recalibra. Astfel, în această etapă este posibil să: – dormi mai mult; – refuzi propuneri și planuri; – îți pierzi motivația; – te simți „amorțit” sau împovărat. Corpul tău procesează în sfârșit ceea ce nu a avut timp să simtă înainte. Iar asta consumă energie, chiar și atunci când stai întins și pare că „nu faci nimic”. Nu te vindeci rămânând permanent „în alertă”, ci în momentele de pauză, de liniște. Sistemul tău nervos nu are nevoie de performanță, ci să rămâi conectat la tine, liniștit, atent la ce simți. Iar dacă simți nevoia să încetinești, aceasta este invitația lui de a-i oferi exact ce are nevoie. O astfel de pauză nu reprezintă stagnare sau regresie, ci reprezintă vindecare. Ursula Sandner

28. Ieșirea dintr-o relație toxică – de ce e atât de greu și cum reușești să pleci?

    23 août 202611 minÀ suivre

    Ieșirea dintr-o relație toxică începe cu recunoașterea realității, nu cu speranța că se va schimba „la un moment dat”. O relație este toxică atunci când îți consumă constant energia, îți scade stima de sine și …

    Notes de l’épisode

    Ieșirea dintr-o relație toxică începe cu recunoașterea realității, nu cu speranța că se va schimba „la un moment dat”. O relație este toxică atunci când îți consumă constant energia, îți scade stima de sine și te ține în frică, vinovăție sau singurătate în doi. Claritatea apare când analizezi sincer, în mod repetat, ce trăiești de fapt și alegi pentru binele tău, nu din teamă.Dr. Ursula Sandner În fiecare relație există neînțelegeri, suișuri și coborâșuri. Însă o relație toxică este cea care îți răpește în permanență din bucuria de a trăi. Când te simți nefericit și fără putere, când ai în mod constant emoții negative precum furie, frică, tristețe, când ești criticat, mințit, înșelat, manipulat, constrâns, când oferi mult mai mult decât primești, când nu există respect, admirație, apreciere, intimitate sau când te simți „singur în doi”, poate că a venit momentul să te oprești și să regândești situația în care te afli. Cei mai mulți oameni rămân într-o astfel de relație nu pentru că le face bine, ci pentru că le este teamă. Teamă de singurătate, teamă că nu s-ar descurca pe cont propriu, teamă de tot ce ar însemna o despărțire.  Rămân pentru că au investit deja mult timp și energie și s-au atașat de această investiție, pentru că au rate la bancă sau alte afaceri în comun, „de dragul copiilor” sau pentru că, pur și simplu, s-au obișnuit să trăiască așa. Și rămân, mai ales, pentru că se autoamăgesc că lucrurile se vor schimba. E ca și cum ar gândi: „Mi-e rău în această relație, însă mi-e rău și de unul singur”.  Oamenii își doresc să se simtă iubiți și își doresc relații cu orice preț. Din acest motiv pot ajunge să facă nenumărate sacrificii și compromisuri, să se agațe de o persoană chiar dacă acea persoană nu este una potrivită pentru ei, să accepte abuzuri sau pur și simplu să trăiască într-o relație care le aduce mult mai multe lucruri negative decât pozitive. Ce poți face dacă te afli într-o relație toxică? 1. Evaluează-ți realist relația Conștientizează și acceptă consecințele fizice, emoționale și psihice pe care le are această relație asupra ta. Poate că ai tendința să te refugiezi în trecut, atunci când lucrurile mergeau bine, să rememorezi în permanență clipele frumoase de la început sau să te refugiezi în viitor, visând cu ochii deschiși un alt fel de curs al relației, sperând că lucrurile se vor schimba. Însă la ce te ajută să speri și să te minți singur că va fi altfel?  Dacă era să fie bine, ar fi fost bine de la început. Dacă prezentul tău este atât de insuportabil, încât simți nevoia să fugi de el, fie în amintiri, fie în speranțe, poate că exact acest prezent are nevoie să fie schimbat.   2. Acceptă realitatea așa cum este ea  Acceptă-ți partenerul, relația și ce înseamnă asta pentru tine. Atunci, când ești sincer cu tine și îmbrățișezi adevărul, când nu mai trăiești în iluzii și în basme, vei fi mult mai dispus să faci schimbări. Vei avea mai multă putere și mai mult curaj să decizi dacă această relație este într-adevăr una bună pentru tine. 3. Fă o listă atât cu lucrurile pozitive, cât și cu cele negative Care primează? Cu ce frecvență se repetă? Prezența partenerului tău în viața ta îți aduce un plus de valoare sau, dimpotrivă, te împovărează într-un fel sau altul? Alege o anumită perioadă de timp, de exemplu o lună și fă un bilanț. La sfârșitul fiecărei zile notează ce ai avut de câștigat sau de pierdut de pe urma relației tale.  Te-ai simțit încurajat, susținut ori te-ai simțit trist, furios sau nefericit? Conștientizează care sunt trăirile emoționale pe care le experimentezi în mod constant. Ai vrea să simți altceva? Dacă da, ce poți face pentru asta? De asemenea, conștientizează ce încearcă să îți transmită corpul tău. Legătura dintre minte și trup este una foarte strânsă, iar corpul nostru ne reflectă stările interioare. Simți tensiune? Durere? Te îmbolnăvești frecvent? Toate acestea sunt semnale că ceva la nivel psihic sau emoțional nu este ok. 4. Nu mai căuta scuze și justificări Ce îți dorești de la această relație? Ai avut parte până acum de ce ți-ai dorit? Cât de mare este diferența între ce îți dorești și ceea ce trăiești, de fapt? Orice relație trece prin anumite dificultăți, dar chiar și atunci poți simți că, per ansamblu, totul este „așa cum ar trebui să fie”, chiar și atunci simți iubirea, respectul și sprijinul celuilalt. Însă dacă în general nu ești bine, dacă simți că această relație nu este una potrivită pentru tine, cel mai probabil nici nu este. 5. Stabilește-ți un termen limită Până când ai de gând să mai suferi? Cât timp mai ești dispus să trăiești în felul în care o faci? Dă-ți un termen și, în acest timp, fă tot ce ține de tine pentru a contribui la binele relației. Asumă-ți partea ta de responsabilitate. Este ceva ce poți face diferit? Iar când sosește acea zi, fii sincer cu tine: merită să mai continui? Dacă simți că cel mai bine ar fi să pleci, pleacă. Dacă nu, nu. Însă dacă decizi să rămâi, fă asta doar dacă ești sigur că acesta este cel mai bun lucru pentru tine, nu pentru că îți este teamă sau pentru că simți că ai anumite datorii sau obligații. Ia decizia dintr-o poziție de putere, nu dintr-o poziție de neajutorare. Iar dacă amâni să iei o hotărâre, consideră că deja ai luat una: să rămâi. 6. Conștientizează care este rolul tău în relație Dinamica relațională este susținută de rolurile pe care fiecare dintre cei doi parteneri și le-a asumat, roluri care întrețin comportamentele celuilalt. De exemplu, dacă ești o victimă, partenerul tău poate fi un agresor sau un salvator. Dacă nu comunici, partenerul tău poate adopta un rol de cicălitor sau critic ș.a.m.d. Cu cât te îndepărtezi mai mult de rolul pe care ți l-ai asumat, cu atât dinamica relațională se va schimba într-un sens sau altul. 7. Pune-te pe primul loc în viața ta Fii atent la nevoile și la dorințele tale și respectă-le.  Dacă partenerul tău nu acceptă faptul că tu te respecți pe tine, dacă devine agresiv, te șantajează emoțional și încearcă să te facă să te simți vinovat pentru că nu mai accepți să faci compromisuri și sacrificii „de dragul lui”, întreabă-te cam cât de egoist este și cam cât de mult îi pasă de tine. Dacă ți-ai vedea prietenul cel mai bun că suferă așa cum o faci tu, ce sfat i-ai da? Ce ai gândi? Luptă pentru tine și pentru fericirea ta și poartă-te cu tine ca și cum ai fi prietenul tău cel mai bun. Când o relație este sănătoasă, partenerii reușesc să treacă peste dificultățile și problemele cu care inevitabil se confruntă în anumite momente pe parcursul timpului. Însă aceste dificultăți îi vor întări și îi vor uni și mai mult ca și cuplu. Chiar dacă în acele momente le vor consuma resursele, acele resurse se vor regenera. Însă într-o relație toxică, ce este consumat nu mai poate fi recreat. Oferi și oferi din energia, emoțiile și timpul tău, însă risipești în gol - nimic pozitiv nu se creează și nimic nu se mai întoarce la tine. Tu în ce alegi să investești? Alege înțelept! Dr. Ursula Sandner Întrebări frecvente despre relații toxice Cum știi dacă e doar o perioadă grea sau e toxicitate? Într-o perioadă grea, simți că sunteți împreună – vă susțineți reciproc, comunicați, încercați să rezolvați problema și, chiar dacă e dureros, simți respectul și grija celuilalt. Dificultatea e temporară și vine, de multe ori, din exterior (stres financiar, pierderi, boală) sau din oboseală, nu din lipsă de respect sau din modul în care ești tratat constant. Într-o perioadă grea sau conflictuală există voința de a repara și de a vă întoarce unul către celălalt prin dialog, asumare, respect și efort real de ambele părți.Într-o relație toxică, dificultatea este permanentă și vine din dinamica voastră – te simți singur chiar dacă ești în doi, ești criticat sau manipulat constant, nu există comunicare sănătoasă, iar celălalt nu își asumă responsabilitatea. Într-o relație toxică există tipare repetitive: aceleași răni, aceleași scuze, aceleași promisiuni, fără o schimbare de durată. Cum știi dacă ar trebui să mai lupți pentru relație sau să pleci? Stabilește un termen limită. Până atunci fă tot ce ține de tine pentru a contribui pozitiv. La final fii sincer: primești respect, iubire, sprijin? Merită? Dacă răspunsul este „nu” și nu s-a schimbat nimic semnificativ, este timpul să pleci. Cum poți să ieși dintr-o relație toxică când îți este teamă de singurătate? Ieși dintr-o relație toxică, chiar dacă îți e teamă de singurătate, când tratezi frica drept un disconfort care trece, nu drept un argument să rămâi. Îți clarifici situația uitându-te la ce se întâmplă concret, nu la promisiuni. Îți pui la punct un plan de acțiune și te asiguri că ai sprijinul unor oameni de încredere, apoi iei decizia în favoarea ta. Singurătatea doare pe termen scurt; o relație toxică te face să suferi pe termen lung. Poți să-ți schimbi partenerul/a toxic/ă? Nu poți schimba pe nimeni. Poți schimba doar dinamica prin schimbarea rolului tău (de exemplu, să nu mai pui nevoile lui/ei înaintea nevoilor tale de fiecare dată; să nu îți mai salvezi partenerul de consecințele propriilor acțiuni). Dacă el/ea nu răspunde pozitiv la limitele tale sănătoase, nu îți dorește cu adevărat binele. Ce faci după ce ieși dintr-o relație toxică? Acordă-ți timp să te vindeci emoțional. Lucrează cu un psihoterapeut pentru a identifica tiparele care te-au adus în această relație. Reconstruiește-ți stima de sine, învață să pui limite sănătoase și evită să intri în altă relație până nu ești bine cu tine.

29. Nu orice reproș e un adevăr despre tine – cum faci diferența între ce ai tu de schimbat și proiecțiile celuilalt

    21 août 20262 minÀ suivre

    În relațiile cu ceilalți, este important să înveți să recunoști ce e responsabilitatea ta și ce nu e. Nu orice critică este un adevăr despre tine și nu orice conflict este automat „din vina ta”. Dacă cineva îți …

    Notes de l’épisode

    În relațiile cu ceilalți, este important să înveți să recunoști ce e responsabilitatea ta și ce nu e. Nu orice critică este un adevăr despre tine și nu orice conflict este automat „din vina ta”. Dacă cineva îți spune ceva ce te deranjează sau îți face un reproș, oprește-te și observă despre ce este vorba acolo. Uneori, disconfortul pe care îl simți este un indicator care te invită să privești în interior și să îți asumi contribuția la acea situație. Nu în sensul de „e vina mea”, ci în sensul de „am și eu un rol aici”. Poate ai reacționat impulsiv, ai fost defensiv sau ai evitat o discuție importantă și ai băgat problema sub preș. Asumarea înseamnă să recunoști că ai contribuit și tu la situația aceea și că stă în puterea ta să schimbi acele comportamente. Alteori, situația îți cere tot să te uiți la tine, dar ca să recunoști că nu e despre tine. Aici intră în joc proiecția: celălalt își descarcă frustrările, frica sau furia pe tine și te transformă într-un țap ispășitor. Dacă iei totul personal, ajungi să te justifici excesiv, să te îndoiești de realitatea ta și să-i faci pe plac celuilalt doar ca să nu mai fie tensiune. De exemplu, o prietenă se supără că nu ai sunat-o de două săptămâni. Spune că nu-ți mai pasă de ea, că mereu e ea cea care sună. Iar acum răspunde-ți sincer: chiar ai neglijat prietenia? Chiar nu-ți mai pasă de ea? Chiar nu suni niciodată primul sau prima? Dacă răspunsul e da, îți asumi. „Da, ai dreptate, am fost distant sau distantă. Îmi pare rău. O să sun eu data viitoare”. Dar dacă răspunsul e nu – dacă vorbiți regulat, dacă ai fost prezent când a avut nevoie, atunci nu e despre tine. E despre insecuritatea ei, despre frica ei de abandon, despre faptul că ea are nevoie de confirmare constantă ca să se simtă valorizată. Este realitatea ei emoțională, nu o greșeală a ta. Învață să discerni între ce ai tu de schimbat și realitatea altuia. Nu confunda empatia cu datoria. Poți să fii alături de cineva, dar nu poți să-l salvezi sau să-i rezolvi problemele de fiecare dată când ți se cere. Când faci asta, îi întărești tiparele disfuncționale, iar tu îți încalci limitele și te epuizezi. Dacă le rezolvi tu pe toate, îl privezi exact de puterea de a învăța cum să se descurce singur. Până la urmă, fiecare e 100% responsabil de propriile atitudini și de procesul său de vindecare. Ursula Sandner

30. Furia, frica și tristețea nu sunt dușmani de înfrânt – ele transmit mesaje despre limitele tale încălcate și pierderile care încă așteaptă vindecare

    19 août 20263 minÀ suivre

    Ce vor să ne transmită emoțiile noastre? (I) Emoțiile nu sunt „obstacole” și nu apar ca să ne încurce, ci ca să ne atragă atenția asupra a ceva important pentru noi. Furia Ce este? Este un semnal că o limită a …

    Notes de l’épisode

    Ce vor să ne transmită emoțiile noastre? (I) Emoțiile nu sunt „obstacole” și nu apar ca să ne încurce, ci ca să ne atragă atenția asupra a ceva important pentru noi. Furia Ce este? Este un semnal că o limită a ta a fost încălcată sau că te simți nedreptățit, nerespectat sau neputincios într-o situație. Apare când cineva sau ceva îți amenință valorile, autonomia, siguranța sau demnitatea. E o reacție de protecție a sistemului nervos – corpul tău se mobilizează să te apere. Cum reacționează oamenii în general? Fie atacă (strigă, acuză, devin sarcastici), fie evită (nu spun nimic, pleacă, își reprimă emoția), fie îngheață (se blochează emoțional și nu pot exprima ce simt). Cum o poți gestiona sănătos? Acționează în direcția schimbării, nu a distrugerii. Nu o reprima, dar nici nu o descărca agresiv asupra altora. Recunoaște-o: „Sunt furios pentru că simt că...”. Mișcă-ți corpul și așteaptă să te calmezi înainte să vorbești. Furia e validă – comportamentul agresiv nu e. Setează limite clare, fără violență. Frica Ce este? Emoția care te alertează că ești în pericol – fie real, fie perceput. Apare când sistemul tău nervos detectează o amenințare la adresa siguranței tale fizice, emoționale sau psihologice. Cum reacționează oamenii în general? Fie evită total ce le provoacă frică (nu mai ies din zona de confort), fie se forțează să o înfrunte fără să fie pregătiți (și se sperie și mai tare), fie se blochează și nu mai pot acționa deloc. Cum o poți gestiona sănătos? Întreabă-te: „Pericolul e real acum sau îl anticipez?” Dacă e real, acționează ca să te protejezi. Dacă e anticipat, respiră și revino în prezent. Frica nu dispare ignorând-o, dar nici hrănind-o cu scenarii catastrofale. Vorbește despre ea. Expune-te treptat la ce te sperie, dacă e sigur. Curajul nu înseamnă lipsa fricii, ci a acționa în ciuda ei. Tristețea Ce este? O emoție de procesare a pierderii – apare când pierzi ceva important pentru tine – fie că e o persoană, o relație, o oportunitate, un vis sau chiar o iluzie despre cum credeai că va fi viața ta. Cum reacționează oamenii în general? Unii se izolează complet și refuză ajutorul. Alții se refugiază în muncă sau distracții ca să scape de tristețe. Mulți se simt rușinați că sunt triști și își ascund emoția. Cum o poți gestiona sănătos? Nu o evita. Tristețea vine cu un mesaj: „Ceva conta pentru tine și acum nu mai e.” Dă-ți voie să simți. Plângi, vorbește cu cineva în care ai încredere. Nu te grăbi să „treci peste” – tristețea are nevoie de timp ca să fie procesată. Ursula Sandner

Voici les 40 derniers épisodes sur 79. Les épisodes plus anciens se trouvent dans le flux du podcast.